Actorul Alecsandru Dunaev: „Dacă prin absurd, mi-ar pune cineva pistolul la tâmplă și m-ar pune să aleg, aș alege teatrul” - Pagina 2 din 3 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Alecsandru Dunaev:„Părinții au înghițit în sec când le-am zis că vreau să mă fac actor”

Ce alt rol pe care îl ai în societate te mai onorează?

Actoria. Să fiu actor, să am capacitatea de a influența un număr de oameni, să-i fac să-și pună întrebări, să-i ajut să-și găsească răspunsuri, să-i fac să plângă un pic, spre a descărca o tensiune, un prea plin de emoții, să-i fac să râdă. E o responsabilitate minunată.

Părinții vin mereu cu sfaturi de la care noi, copiii lor, nu prea ne abatem. La ce vârstă ți-ai luat zborul de sub aripa lor și ce ți-au spus în momentul în care te-ai desprins de ei?

Crudul și previzibilul 18. Am terminat liceul și am zis – vreau să mă fac actor. Au înghițit în sec, și-au luat inima în dinți și m-au trimis la București. Le-am plâns că vreau chirie, că nu-mi plac condițiile de la cămin, dar nu m-au ascultat și bine au făcut. Am învățat enorm din viața de cămin și n-aș da-o pe cele mai luxoase și centrale apartamente, case, conace. Nu știu dacă au apucat să-mi spună ceva. Erau și ei curioși cum, ce, când o să fac ceva cu meseria asta.

Citește și: https://life.ro/alec-secareanu-actorul-roman-care-a-jucat-in-probabil-cel-mai-bun-film-britanic-al-anului-the-telegraph/

Portret

Ce îți place la tine?

Sunt extrem de critic cu mine. Am învățat cu greu să mă uit cu plăcere la mine și să mă bucur de ce am realizat până acum și să nu mă mai încrunt cu pixul și cu agenda și să mormăi – „Aici nu e bine”. Dar îmi place că am învățat să ascult și evoluez pe zi ce trece. Și îmi mai place că am învățat să mă bucur.

Sunt și lucruri care nu îți plac sau nu ți-au plăcut în timp și pe care le-ai corectat?

Mereu există loc de mai bine. Fac tot posibilul ca versiunea mea de mâine să fie mai bună ca cea de azi.

Cum arată sufletul tău în această perioadă?

E pe pereți! Zburdă, țipă, face tumbe, e plin de încântare. I se întâmplă mai mult decât ar fi visat și învață să gestioneze.

Alecsandru Dunaev:„ Dacă prin absurd, mi-ar pune cineva pistolul la tâmplă și m-ar pune să aleg, aș alege teatrul”

Dacă ar fi să dai o culoare perioadei pe care o trăiești în prezent, care ar fi aceea? Îmi și poți argumenta?

Un violet. Știu că pare o culoare rece, dar pentru mine nu e. De la Dacia tatei am albastrul drept culoare preferată și mereu mă asociez cu albastrul. Acum am spus violet, pentru că am vrut să mai încălzesc un pic acel albastru. Pentru că asta sunt – un bagaj de amintiri, de senzații dintr-un illo tempore care se acomodează cu o maturizare, cu un nou loc în societate. Un copil cu zâmbetul până la urechi care se joacă de-a oamenii mari și-i cam iese.

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ai făcut în viață? Să fie oare actoria?

Lucrul cel mai curajos a fost să dau admiterea la actorie, să mă rup de val, de tradiția unui licean care a terminat matematică-informatică și să fac cu totul altceva, chiar dacă în jur mi se zicea să nu. Din acel punct, toate au venit de la sine.

Alecsandru pe scena de teatru alături de colegi

Cum poți descrie relația ta cu scena? Cum te raportezi la ea?

O iubesc, mi-e frică de ea cu 5 minute înainte să se deschidă cortina, mă simt ca acasă când intru în lumina reflectoarelor și mi se face dor de ea când se încheie aplauzele. Nu cred să existe o altă scândură care să-mi trezească simțăminte atât de complexe.

Mai simți emoții când ești pe scenă după atâția ani de experiență?

Eu nu consider că am „atâția ani de experiență! Nu-i am. Și chiar dacă i-aș avea, chiar și când o să-i am, scena îmi va trezi aceleași emoții. Am emoții înainte să intru, mă relaxez când sunt pe scenă. Da, există și atunci un soi de emoții. Dar alea sunt altfel…

Dar, oare, iubești mai mult să joci în filme, să fii în fața camerelor de filmat și pe platourile de filmare?

Nu știu. Mi-aș dori să am câte puțin din toate. Dar dacă prin absurd, mi-ar pune cineva pistolul la tâmplă și m-ar pune să aleg, aș alege teatrul. E viu, e prezent, e acolo cu tine, e mereu altfel, e energie vie, e altceva.

Rolul lui Mihai pe care l-ai primit este rolul cel mai mare de până acum? Ce-mi poți spune?

Rolul lui Mihai a venit când speram deja din ce în ce mai puțin că voi mai face meseria asta. Pandemie, teatre închise, posibilități de afirmare aproape zero și a venit acest proiect, doamna Ruxandra Ion m-a vrut pentru acest personaj, am început să-l construiesc și… eu până la comunicatul oficial de presă în care se anunța proiectul și protagoniștii, eu n-am crezut că e real ce mi se întâmplă. Era prea mult, prea brusc, prea ce mi-am dorit.

Alecsandru surprins într-un moment fericit

Meseria pe care ai îmbrățișat-o a fost o dorință ticluită în mintea ta de mic copil, o dorință a părinților sau natura întâmplărilor a făcut ca tu să întorci fața către această formă de artă?

A fost o dorință sădită indirect în mine și lăsată inconștient să crească, să se dezvolte până când la 18 ani mi-am zis – eu nu vreau să fac nimic altceva. N-am un moment 0 care să mă fi purtat pe drumul ăsta. Au fost mai multe momente care au consolidat parcursul ăsta.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora