Adina Apostol, supravieţuitoare a incendiului din Colectiv, despre bucuria de a deveni mamă şi viitorul în România: „Nu trebuie să uităm deloc ce-a fost pentru că uite ce se întâmplă în fiecare zi. Eu merg în faţă, dar mă uit mereu în spate”

Ce a adus Măriuca în viaţa ta? Pe lângă oboseală. 😊

O fericire de nedescris! Chiar e de nedescris, că nu ştii cum să cataloghezi fericirea asta, că nu o mai trăieşti altcumva. Când te trezeşti şi o vezi cum se uită cu ochii ăia bulbucaţi, aşa, la tine, abia aşteaptă să te trezeşti, să îi dai să mănânce… Că ea nici nu e scandalagioaică. Se trezeşte şi stă şi se uită la mine până mă trezesc şi eu. Începe să mai mişte pe acolo, se mai foieşte şi te fixează cu ochişorii aceia mari şi migdalaţi şi aşteaptă. E o bucurie imensă, mă simt împlinită. Şi tati e fericit, e leşinat după ea, abia aşteaptă să vină de la muncă şi să se joace cu ea.

Ai avut vreo temere legată de sarcina asta?

Am avut mai multe, da. Ţinând cont de faptul că am avut peste 20-30 de operaţii şi anestezii totale, chiar da, mi-a fost teamă. Şi când a fost cel mai mic dubiu că ar putea avea probleme, vreun sindrom sau malformaţie, mi-am făcut toate analizele, toate testele. N-am stat pe gânduri, am avut, n-am avut bani, am făcut rost şi le-am făcut. Îmi era teamă ca din cauza tuturor pastilelor pe care le-am luat să nu aibă probleme.

Sinceră să fiu, la început mi-a fost frică că nu o să pot rămâne însărcinată pentru că a durat vreo jumătate de an până am reuşit să concepem un bebe şi credeam că e tot din cauza asta. Dar ginecologul meu a fost foarte optimist. De fapt, el m-a şi împins: „Adina, dar mai faci şi tu copil?” Şi am zis că ăsta e momentul: a venit pandemia, nu am mai putut să merg să fac operaţii. Dacă toate spitalele, inclusiv din Belgia, unde mergeam eu, s-au tranformat în suport COVID am zis că acum e cel mai potrivit. Mi s-a curăţat şi organismul după un an de zile cât am stat acasă cu pandemia asta, n-am mai luat medicamente, n-am mai avut anestezii, putem să încercăm. Am făcut analize, tot, înainte, să vedem că sunt OK şi a decurs totul perfect, n-am avut absolut nicio problemă şi Măriuca e perfect sănătoasă. A primit şi 10 la naştere.

Ce se va întâmpla după ce închei cu alăptarea? Reiei operaţiile?

Da, trebuie să le fac. Chiar mă gândeam zilele trecute că uneori mă simt aşa, incapabilă pentru că mă dor mâinile, nu pot s-o ţin în anumite poziţii din cauza pielii care mă ţine, mă deranjează, mă strânge. Şi mă enervez pe mine, parcă simt că nu sunt mamă cum trebuie să fiu. De fapt e doar impedimentul fizic.

Dar uite, şi când mă mulgeam, la început am avut o pompă manuală şi trebuie să te mulgi, 10 minute la unu, 10 minute la celălalt şi oboseam, efectiv nu puteam. La mâna dreaptă am avut muşchiul secţionat de la escaratomii şi e pielea lipită de tendoane. E horror să fac de sute de ori aceeaşi mişcare în 10 minute. E o kinetoterapie bună pentru mâna mea (n.r.: râde), dar cedam nervos şi de durere.

Ştiu că în viaţa ta au mai fost şi alte schimbări după Colectiv, de această dată de natură profesională.

Da. Eu, de când am început să lucrez, de la 18 ani, am lucrat într-un singur loc. Am crescut aşa cu Centrul Medical Unirea, apoi Regina Maria, a fost a doua mea familie. Eu în continuare mă simt parte din echipa aia, sunt prietenă cu foşti colegi, foşti şefi, nu pot să-mi scot asta din suflet vreodată. Dar la un moment dat am simţit nevoia să fac schimbarea asta, să merg la un ONG. Simţeam că acolo nu fac destul bine, nu aduc valoare atât de mult pe cât simţeam nevoia.

Şi ce faci acolo?

Strângeri de fonduri, evenimente sportive, mă ocupam şi de magazinul online. Bine, într-un ONG, din câte am observat eu, te implici în orice. Unde e nevoie acolo eşti şi tu.

Te-ai regăsit acolo?

Da, cumva e altceva să ştii că ajuţi pe cineva care are într-adevăr nevoie de tine. Şi dincolo era nevoie, dar am simţit că pe partea asta pot avea eu mai mult impact.

Ştiu că ai făcut şi voluntariat.

Da, am făcut. Timp de 3 ani la rând am mers în taberele pentru copii cu arsuri, la aceeaşi asociaţie. Stăteam câte o săptămână, vara, cu ei şi aşa mi-am dat seama că ce pot eu oferi are impact mai mare.