Copiii și coronavirus. Cât de afectați sunt copiii de COVID-19? Care e cea mai riscantă vârstă? Și cât de mult ar trebui să-i protejăm odată cu relaxarea măsurilor de protecție socială? Sfatul infecționistului Andreea Moldovan

O lume întreagă pare paralizată de infecția cu COVID-19. După aproape jumătate de an de când acest virus își face de cap, sunt o mulțime de necunoscute care nu ne lasă să punem degetul exact pe sursa problemei, dar mai ales pe metoda de rezolvare a ei. Printre zecile de teorii care circulă, multe sunt legate copii și expunerea lor la coronavirus. Sunt copiii la fel de afectați de coronavirus ca și adulții? Pot face ei forme severe ale bolii, sau dimpotrivă, pot fi doar purtători? Și cu ce viteză pot transmite virusul? Cum îi vom proteja după 15 mai, odată cu relaxarea măsurilor de protecție socială?

Despre toate acestea, dar mai ales despre cum își păzește propriul copil, am vorbit cu medicul infecționist, Andreea Moldovan.

Sunt foarte multe teorii legate de infecția cu coronavirus la copii și aș vrea să vorbim despre fiecare în parte. Sunt copiii purtători, transmit sau nu infecția, cum se manifestă virusul în cazul lor?

Practic nimeni nu are capacitatea să fie ocolit de acest virus. Toți cei care nu am trecut prin boală și suntem expuși virusului, suntem vulnerabili la a dobândi infecția. Aici intră și copiii. Dar aici aș face o nuanțare vis a vis de vârsta acestora. Au fost nu puține discuții până în prezent legate de mame gravide care au născut, au dobândit această infecție și au fost COVID pozitive și s-a pus problema vis a vis de atitudinea față de copil. Aici, ceea ce se recomandă deocamdată în toate ghidurile disponibile – atâtea câte sunt ele – este ca mama să fie separată de copil în ideea în care trebuie să protejezi nou născutul care încă este imatur din punct de vedere imunologic și care încă nu are o capacitate bună de funcționare a plămânilor.

În ceea ce privește copiii mai mari, deja știm, prin prisma cazurilor diagnosticate până în prezent, că ei fac forme ușoare, multe cu puține simptome sau asimptomatice, care au o capacitate de vindecare bună și trec mult mai ușor prin infecție. Copiii, de principiu, sunt favorizați față de adulți, dar mai ales față de vârstnici pentru că trec ușor prin boală, la fel cum trec mai ușor prin multe alte boli infecțioase virale. Bineînțeles că acest lucru nu trebuie să ne liniștească și să ne dea un confort sporit spunând că: „Asta este. Și dacă fac, vor trece ușor”. Cred că trebuie să-i protejăm atât cât se poate tocmai pentru a câștiga acel timp necesar pentru descoperirea mijloacelor terapeutice eficace.

Dacă dumneavoastră ați fi mamă de copil mic acum, ce ați face?

Cred că mi l-aș păzi, la fel cum îmi păzesc și copilul de 18 ani și pe prietenul ei. Vorbesc deja de liga de mici adulți.

Ce înseamnă „a păzi”. Teoretic, un copil de 5-6 ani trebuie scos la aer. Eu țin copiii în casă de mai bine de 2 luni și le dau vitamina D. Dar cred ca au nevoie și de aer…

Din ceea ce văd pe la prietenele mele cu copii mai mici, se regăsește acea bucurie a timpului petrecut împreună și a unor jocuri uitate și redescoperite. Eu chiar am comandat de pe net o cutie cu jocuri din copilărie. Cred că este un moment ca noi, ca părinți, să încercăm să ne reamintim de acele jocuri care nouă ne-au produs bucurie și să încercăm să le transmitem și noi pentru că le va produce și lor aceeași bucurie.

Aceste jocuri se pot juca fie în casă, fie în preajma locuinței, dar în mod individual. Aici aș accentua ideea de a-ți păzi copilul prin expunerea lui cât mai limitată altor persoane care pot fi infectate și îi pot transmite infecția. Cumva cred că este acel sentiment de individualism pe care fiecare familie e bine să și-l regăsească, să evite acele socializări față de care aveam senzația că nu putem face față și că avem nevoie de ele ca de aer și să încercăm să regăsim bucuria de a ne petrece timpul împreună.

Îmi spuneți că aș putea să-i scot din casă atâta vreme cât nu intră în contact cu nimeni?

Exact! În jurul casei, în jurul blocului. Sunt permise acele ieșiri de scurtă durată, cu declarație de responsabilizare, pentru că e greu să ții un copil mic în casă, să-i spui „nu ai voie afară și asta este!”. Cei care au curți sunt clar favorizați din acest punct de vedere. Cei care nu au curți pot să iasă în jurul casei, dar cu sfatul de a nu interacționa cu alte persoane, cel puțin deocamdată, atât timp cât avem încă o transmitere comunitară importantă în țară.

Aș mai face o remarcă. Fiica mea e mare, e majoră deja, locuiește cu prietenul ei, deci e altă ligă. Însă și ei știu foarte bine să se păzească. Știu să folosească corect masca, știu să aplice corect igiena mâinilor, să nu iasă, să se aprovizioneze rar și doar cu ceea ce le trebuie, și doar în magazine mici în care accesul este controlat. Cred că e foarte important ca fiecare dintre acești copii, indiferent de vârsta lor, să aplice aceste reguli ca să se protejeze. Și atunci riscul cred că va scădea și mai mult.

Ce vom face când după 15 mai, adolescenții și preadolescenții vor avea voie să iasă din casă fără declarație, se vor întâlni între ei și se vor întoarce acasă unde îi așteaptă părinții sau, și mai rău, bunicii?

Este o problemă mare pe care o avem. Chiar am avut cazuri la spital, în care vârstnicii au stat în casă, izolați, însă au fost cei din familie care s-au deplasat și au putut să fie uneori vectori ai infecției. Iar aceasta cred că e greu de acceptat atât de către cel care transmite infecția, cât și de către receptor. Din prisma aceasta este un risc mai mare al tinerilor față de persoanele vârstnice care sunt vulnerabile.

Cred că în paralel cu această discuție asupra mijloacelor de relaxare, trebuie făcută foarte clar o informare asupra reglementărilor care urmează să fie stabilite și mai ales asupra pașilor de evitare a potențialelor infecții. Însă această informare nu trebuie făcută prin mesaje din acelea seci în care se repetă aceeași informație pe toate posturile. Le-aș face adaptate tinerilor pentru că tinerii nu se vor uita la știri, sau nu se vor uita prin ziare sau pe presa online. Le-aș face adaptate în sensul în care să fie interactive pentru ei. Aș apela la IT-iști tineri care vin din generația lor, care au mintea în așa fel organizată încât să știe să facă un produs interesant și demn de a fi urmat. Putem să ne gândim la aplicații, la diferite jocuri, la diferite mesaje de smartphone, le-aș face pe canalele de comunicare, inclusiv în social media, astfel încât informațiile să fie transmise interactiv, într-un mod care să le atragă interesul.

Fiica dumneavoastră are bacalaureatul anul acesta, nu?

Da. Învață în continuare, face proiecte… e un an greu, cu o încărcătură sufletească poate mai mare decât dacă ar fi fost un an normal, cu pregătire normală pentru bacalaureat. Face meditații online, se pregătește de una singură, nu are un control foarte clar asupra calității muncii pe care o depune. Acum a aflat și de data examenului, lucru care a pus-o puțin pe gânduri pentru că este mai repede decât estima ea.

Mama Oanei are emoții mari?

Mama Oanei nu are emoții pentru bacalaureat, pentru că Oana este o adolescentă care întotdeauna și-a văzut de treaba ei, a fost mai mult decât serioasă și conștiincioasă. Ea știe foarte bine ținta, știe foarte bine cum trebuie să o urmeze și nu se abate de la acest drum, motiv pentru care îi spun „micul meu soldățel sovietic” pentru că dacă are ceva de făcut nu se lasă până nu îl duce la bun sfârșit. Sunt mândră de acest lucru. Nu am emoții pentru școală, știu că se va descurca și va face față cu bine chiar dacă sunt condiții particulare, am emoții mai mult pentru ea în ceea ce privește starea ei de sănătate și faptul că ar putea să fie la un moment dat expusă infecției. Am emoții și legate de modul în care, Doamne ferește, ea ar putea să reacționeze. Nu mă gândesc așa pentru că este clar un stil pesimist care nu-mi este caracteristic, dar aș vrea să știu că este păzită și protejată cât se poate de mult.

Ce se va întâmpla din toamnă? La câte necunoscute sunt acum, e posibil să nu se redeschidă școlile…

E greu de estimat pentru că sunt acele teorii conform cărora fiecare epidemie are niște cicluri de evoluție. Dar, sinceră să fiu, mi se pare că în cazul coronavirusului nu se mai aplică acele teorii cunoscute. Și atunci, pur și simplu cred că este deja o estimare efectiv aproximativă. Este un proces on going în cadrul căruia, pe măsură ce vom evolua, vom vedea ce mai este de făcut.

Oana stă cu dumneavoastră?

Nu, ne-am separat din momentul în care a apărut această criză. Mi-a fost teamă ca nu cumva să aduc acasă ceva ce nu mi-aș dori să-i dau și ei.

Suntem separate dar avem marele noroc al comunicării video și ne mai întâlnim în parcări deschise, în aer liber, ale magazinelor, atunci când mergem amândouă la cumpărături. Dar fără nici o excepție, întotdeauna am fost cu mască amândouă, cu dezinfectantul în buzunar și întotdeauna am păstrat o distanță de cel puțin doi metri între noi. Nu am abdicat de la acest principiu sub nici o formă pentru că doresc foarte mult să o protejez atât cât pot.