Cristina Bălan, artistă, mama lui Toma și a lui Matei: „Mi s-a părut de o ipocrizie ieșită din comun să mă fi bucurat atât de mult de sarcină și brusc toate astea să dispară fiindcă gemenii nu aveau 46 de cromozomi, ci 47” - Pagina 3 din 3 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Te-ai întrebat ce ai fi făcut dacă Gabi, soțul tău, nu ar fi fost de acord cu decizia ta de a păstra sarcina?

Cristina Bălan: Nu aveam nevoie de acordul nimănui pentru a face copiii, pentru a crea viață. Nu mi-am pus aceste întrebări dar am simțit. Nu m-am gândit nicio secundă, nu mi-am pus problema de a renunța pentru nimic în lume.

Dacă soțul meu nu și-ar fi asumat răspunderea mi-aș fi asumat-o eu, fără să-i cer nimic. Așa încât nu văd unde ar fi problema. Sunt mulți părinți care părăsesc cuibul și-și văd de treaba lor.

Tu ai început cu o carieră de artist care presupune o mare măsură de existență în exterior, în estetic, într-o zonă care ține mai mult de aparențe decât de profunzimi.

Cristina Bălan: Asta am spus, Cristina de dinainte de a fi mamă era într-o bulă în care 80% era muzică și mai era câte ceva.

Cristina de acum sigur că a existat acolo, într-o formă latentă, și s-a dezvoltat pe măsură ce a apărut maturizarea.

Cristina Bălan, concurentă și câștigătoare la Vocea României

De ce a fost pentru tine o opțiune această carieră artistică și de ce nu mai este acum?

Cristina Bălan: A fost o opțiune pentru că nu mi-am dorit o carieră și s-a terminat tot din acest motiv.

Am iubit muzica cu toată fibra ființei mele, nu mi-a pus nimeni muzica în brațe, ci am descoperit-o de la o vârstă foarte, foarte mică. De când aveam 3 sau 4 ani cânta muzica în orice obiect sau împrejurare.

Am iubit, iubesc în continuare muzica, o păstrez alături de mine, nu există o zi în care să nu cânt la pian sau vocal.

Nu mi-a plăcut, recunosc, această latură a industriei muzicale, pe care trebuie să o îndeplinești ca artist, trebuie să livrezi niște lucruri și nu am mai simțit nevoia, legătura. Mi-a ajuns, cu alte cuvinte.

Când mergeam la cântări, îmi făceam treaba, după care mergeam în hotel, unde preferam să stau cu cățelul meu. Nu prea mi-a plăcut să rămân să mă zbănțui în cluburi, nu mi-a plăcut să rămân să inhalez fumul de țigară de acolo.

Mai degrabă mi-a plăcut să stau și să citesc, să scriu. Am scris de când mă știu în jurnal, am caiete cu poezii, schițe, gânduri. Asta mi-a plăcut dintotdeauna.

Îmi place pe scenă și dacă am 1000 de ochi asupra mea și un reflector, totul e perfect. Dar în aceeași măsură îmi place solitudinea, când pot să mă adun, să fiu cu mine.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora