Căutare

Share this article

Dacă este ceva ce nu ne poate lua nimeni, nouă românilor, este creativitatea şi simţul umorului. Nu că am fi noi cei mai buni, dar în situaţii de criză ştim să facem haz de necaz.

Zilele acestea, de când se discută despre legea amnistiei şi graţierii şi mai ales de când a fost adoptata Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală, au început să curgă pe reţelele de socializare tot felul de mesaje. Unele erau de solidaritate, altele erau opinii serioase legate de subiect, altele erau sub formă de demonstraţii ale abuzului asupra statului de drept şi, cele mai multe erau îndemnuri la proteste, la unitate naţională şi la spirit civic.

Însă, poate la fel de multe erau glume, poze editate, afişe concepute de graficieni talentaţi sau texte inspirate.

Ca să ne dezmorţim puţin din tensiunea ce ne apasă, am făcut o mică selecţie şi am încercat să le extragem pe cele mai interesante. Sunt multe altele, poate la fel de bune, poate şi mai bune, multe mesaje ce nu pot fi făcute publice, dar şi multe pancarte inspiraţionale. Nu le putem aduna pe toate căci am face un roman. Idei sunt multe, creativitatea ne strigă în vene căci da, suntem născuţi poeţi. Delectare plăcută!

Coperta revistei Psychologies:

Adrian Georgescu Jr, legat de declaraţia de presă a lui Liviu Dragnea care spunea că în urma ONG, acuzaţia asupra sa de fals intelectual rămâne:

Slogan inteligent:

Mediafax, călugarul.

Angry birds

#SieuRezist #fără dentist

Ultraşii=Minerii lui Iliescu

Luaţi cu dicţie de la Melania Medeleanu

Codruţ Kegheş, Dezbrăcatu:

Bancnota de 199.990 lei

Abuz în serviciu în opinia lui Gabriel Drogeanu, jurnalist

Avocatul diavolului:

Mircea Cărtărescu:

Altă întrebare! Montajul echipei emisiunii România 9 de pe TVR

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO