Căutare

Share this article

Bogdan Untilă este tânărul care în urmă cu aproape cinci ani a fondat Recul, probabil cea mai bună trupă de teatru de improvizație din țară. Pasiunea lui a pornit din liceu când a intrat într-o trupă de teatru de elevi din Timișoara, unde făcea improvizație fără să-și dea seama de asta. Pasionat de literatură și de artă, Bogdan, deși elev la clasa de matematică-informatică cu predare în limba germană, aproape că a urât matematica, lucru care l-a adus în situația de a pica bacalaureatul. A muncit o vară întreagă, a dat din nou BAC-ul și s-a înscris la Facultatea de teatru. Încă din timpul facultății a fondat trupa de teatru de improvizație Obligo, iar de cinci ani, alături de alți șapte prieteni, îl găsim în Recul. La începutul anului viitor se va inaugura noul Recul, într-un spațiu unde se vor ține spectacole de teatru și se vor organiza cursuri de improvizație. Ce fel de oameni aleg să învețe improvizație, de ce fac asta și cum sună povestea unui om care nu încetează niciodată să improvizeze, aflați din rândurile de mai jos.

Bogdan Untilă

Ce înseamnă Recul?

Recul vine de la remediu cultural, dar în același timp ne-am gândit la efectul de recul pe care îl are arma. Atunci când suntem pe scenă și transmitem un mesaj, ce se întâmplă după ce ne dăm jos de pe scenă, este efectul de recul. Și este vorba de momentul în care spargem bariera între noi și public și ajungem să vorbim cu el. Asta am făcut noi la Recul, mai ales prin spectacolele de teatru de improvizație.

Cum se nasc spectacolele de improvizație Recul?

La început luam pur și simplu o sugestie și încercam să improvizăm un spectacol, dar am ajuns să avem adevărate discuții lungi cu publicul. Ne place să descoperim în detaliu – că asta e treaba, diavolul stă întotdeauna în detalii – cât mai specific aspecte din viața unui om care vrea să vorbească. Îmi vine în minte spectacolul „Asociația de proprietari” unde acțiunea se petrece într-un bloc și întrebăm publicul: „Cum este la voi la bloc? Ce mesaje aveți scrise în lift? Cum e administratorul? Ce povești aveți?”. Omul îți spune la început niște chestii mai vagi, dar pe urmă tu vrei să afli cât mai în detaliu. Astfel, discuțiile cu publicul deveneau din ce în ce mai multe pentru că oamenii au ce spune, lucru care ne inspira și pe noi, ne dădea material de improvizat. Oamenii ne spun suferințele lor, iar noi îi ajutăm să râdă de ele mai apoi.

Cum poate fi Recul un business?

În ultimul an am învățat să ne monetizăm acțiunea. Atunci când doi improvizatori sunt pe scenă, colaborarea dintre ei se bazează pe principiul „da, și/ accept ideea ta și o duc mai departe”. Nu există un concurs de idei. Plecăm de la premisa că suntem în aceeași echipă și că prin procesul de improvizație, vrem să ajungem la produsul spectacol.

Ne-am dat seama că prin improvizație, fiind un proces amuzant, unul care eliberează dopamină periodic, este un proces de învățare satisfăcător în care poți să exersezi comportamentul tău și să-l rafinezi, sau dimpotrivă, comportamente cu care nu ești confortabil. Iar asta am putut să înglobăm în programele noastre corporate. Am ajutat, de exemplu, o companie din banking să se mute din mai multe sedii într-unul singur și scopul nostru era să nu plece mai mult de 10% din angajați, iar retenția a fost de 100%. Am dat atenție oamenilor, lucru pe care îl facem și pe scenă, dar și în afara teatrului nostru. Am instalat o cultură a feedback-ului în mai multe companii și, cel mai important, prin improvizație facem oamenii să realizeze că sunt extrem de diferiți, că suntem creaturi diferite și că nu prea ai de ce să te superi pe un om că nu face așa cum vrei tu.

În afară de teatru și programele corporate, avem școala Recul School unde predăm improvizație și vorbim cu cursanții despre orice.

Bogdan la recul School

Tu de ce te-ai dus către teatru?

Făceam parte din trupa de teatru a liceului, Heavenly Hell din Timișoara. În clasa a noua am intrat în trupa respectivă și era un loc unde făceam improvizație fără să știm. Ne scriam singuri textele, ne făceam decorurile, am avut rezultate foarte bune cu trupa respectivă. Însă, pe lângă asta, eu sunt foarte statornic. Pentru mine nu a fost niciodată nimic mai important decât gașca. La un moment, țin minte că unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei de la vremea respectivă mi-a spus că se gândește să părăsească trupa, lucru care nu intrase vreodată în orizontul meu. Apoi am venit la Facultatea de teatru și am fost amenințat că nu voi găsi ce am avut în trupă. Nu a fost așa. În anul II de facultate deja aveam trupa Obligo, una dintre primele trupe de teatru de improvizație pe care am fondat-o alături de băieții care încă joacă în ea. În 2015, cu un prieten din Timișoara, absolvent de regie-film, am zis „hai să facem un teatru”. Ne-am pus întrebarea „unde?” și am realizat că soția unui prieten are un spațiu, o casă cu care nu avea ce să facă și ne-am pus pe treabă. Am dărâmat un zid, am făcut un spațiu de 44 de locuri și s-a format o nouă gașcă în jurul nostru și, mai mult decât atât, de această dată s-a format o comunitate. Iar asta cred că facem foarte bine la Recul.

Recul School

Deci Recul s-a format în 2015?

Da, pe data de 3 iulie am deschis porțile. Eram eu și partenerul meu, Vlad, iar pe parcurs s-au mai adăugat încă șase colegi. O fostă cursantă de-a mea care începea să facă parte din comunitate, este acum directorul Recul School.

Voi ați început cu spectacole de teatru?

Da, cu asta am început. După care niște oameni au venit la mine și mi-au zis: „noi suntem o trupă și am vrea să învățăm de la tine”. Mie îmi plăcea să predau foarte mult, așa că am dat curs ideii, iar acum predau de 4 ori pe săptămână. La început a venit o grupă, apoi a doua grupă și pe urmă am început să predăm și în afara lui Recul pentru că nu mai aveam loc, lucru care se întâmplă și azi până când vom deschide teatrul și școala…

Bogdan și vechiul Recul

Și pentru care ați făcut campania de fundraising?

Da. Noi am investit deja, suntem aproape gata cu totul, însă mai strângem bani pentru sălile de curs. Avem gradene, sistem de aerisire foarte deștept, detector de fum, avem tot ce ne trebuie în afară de niște pânze fono absorbante care să separe sălile de curs.

Cui predai?

Avem tot felul de oameni, iar asta e minunat. Avem organizatori de evenimente, avem avocați, șefi de cabinet în Parlament, educatoare, oameni din toate domeniile.

Recul School

Adică, dacă eu vin la voi pot să ajung și eu improvizator?

Da, da, da. Iar asta e chestia magică: ponderea de actori profesioniști în comparație cu cea a amatorilor a ajuns la 50/50, chiar înclină puțin balanța spre amatori. Unii dintre amatori sunt foarte buni, frustrant de buni pentru unii dintre actori. Eu, în calitate de trainer și actor admir foarte tare, însă la un moment dat mi-e ciudă și mă întreb dacă eu aș fi putut ajunge în punctul acela cu același personaj. Există oameni care ziua sunt IT-iști, iar seara sunt improvizatori excepționali și care își iau zile de concediu ca să se ducă la festivaluri de improvizație din Suedia, Italia, America, etc.

De ce vor oamenii să învețe să improvizeze?

Nu știu dacă învață improvizație, cred că exersează adaptabilitatea în primul rând. Oamenii improvizează oricum în viața de zi cu zi. Când avem scopul de a ajunge din punctul A în punctul B, felul în care ajungem în punctul B e diferit de la un om la altul. Este felul în care faci tu lucrurile. Odată ce o faci mai conștient, devii mai conștient de tine și, de-a lungul timpului prin exersarea acestei expuneri controlate în necunoscut – că asta faci când improvizezi, te arunci în necunoscut – te împaci cu faptul că riști, că te expui, devii mai curajos. Asta se întâmplă.

Deci tu ai fost curajos atunci când ai ales improvizația în locul teatrului clasic…

Nu a fost o decizie conștientă, pur și simplu am continuat să fac ceea ce mi s-a părut că este cel mai fun.

Ce au spus părinții tăi când ai plecat la teatru? Nu au spus să te faci și tu inginer?

Nu. Am avut și am o relație excelentă cu părinții mei. M-au încurajat să fac chestia asta. Am avut discuții lungi despre ce vreau să fac, dar niciodată nu mi-au impus să fac ceva sau să mă gândesc mai bine. Le era clar că asta o să fac. Toți oamenii din familia mea au avut oricum o înclinație către artă: sora mea a terminat design vestimentar, tata a fost scriitor printre altele…

Bogdan în „tinerețe”

Printre altele care?

Era agent de asigurări, însă scria foarte mult. Am un unchi care a fost designer și care e la a cincea carte în momentul acesta…

Și mama?

Mama apreciază sportul foarte mult. Amândoi părinții mei au lucrat la Kandia, unde s-au și cunoscut. Mama era în groapa cu bomboane când l-a cunoscut pe tata, iar eu, o lungă perioadă de timp am copilărit în fabrica de ciocolată.

În ce moment părăsește improvizația scena?

Nu cred că se întâmplă asta, nu cred că se oprește niciodată. Asta era foarte mișto în Recul pentru că lumea venea în bar, în spatele barului erau actorii unde continuau să vorbească cu publicul. Se oprește convenția de „acum noi vorbim și voi vă uitați la noi”, dar improvizația continuă.

Bogdan pe scenă

Câți dintre cursanții tăi sunt cu tine în spectacole?

Mai mult de 50% Am deja cursanți care joacă mai des decât mine, iar asta s-a întâmplat de când am închis Reculul vechi și am început construcția la cel nou.

Cum adică ai picat BAC-ul la mate?

Nu am fost bun la matematică, mai ales din momentul în care am trecut de aritmetică. Eu am făcut mate-info germană, adică ni se preda matematica în germană. Eu stăteam în timpul orelor de mate cu capul pe bancă, iar sub bancă aveam Eliade pe care îl citeam în oră. Am făcut meditații în toți cei patru ani de liceu și am ajuns cu chiu cu vai în clasa a 12-a. Pe științele exacte mereu au fost probleme. Am avut și conflicte legate de faptul că am fost președinte în consiliul elevilor deși eu nu aveam note bune la matematică, fizică și chimie, însă vorbeam foarte bine, eram articulat. Am ajuns la BAC, știam toate subiectele, puteam să le fac de cinci. În ziua examenului m-am trezit și am spus: „astăzi este ultima zi în care eu trebuie să fac matematică, să mă folosesc de ea și ea de mine în acest fel controlat”. Am făcut de cinci, nu m-a interesat să fac mai mult ca să termin cât mai repede. Nu am să uit niciodată dimineața în care m-am trezit mahmur după o petrecere și am primit un telefon de la un coleg care îmi spunea că „se pare că ai picat la matematică”. M-am spălat repede pe față, m-am îmbrăcat și am fugit la liceu. La lift m-am întâlnit cu tata care se întorcea foarte bucuros cu înghețată acasă. M-a întrebat unde mă duc, i-am spus că la școală pentru că se pare că am picat la mate. Tata nu mai știa unde se află în acel moment, i s-au înmuiat picioarele. Am ajuns la școală, am aflat că am luat 2, ceea ce era mult sub ce țintisem eu, am depus contestație, am luat 1,15 și am continuat să fac matematică zilnic, toată vara până în sesiunea a doua. Eram as la mate, le știam pe toate pe de rost. M-am dus în toamnă, m-am așezat în bancă alături de oameni considerabil mai în vârstă decât mine, eu eram singurul cu M1 (cea mai grea matematică). La un moment dat vine supraveghetorul și îmi pune pe masă rezultatele, spunând: „pomană pentru M1”. Am verificat rezultatele și făcusem perfect totul, așa că m-am apucat să mai șterg din ele ca să nu creadă că am copiat. Apoi le-am făcut lucrarea și celorlalți din clasă, am venit în București, am dat admitere la facultatea de teatru unde am declarat pe proprie răspundere că dacă pic BAC-ul o să mă retrag din concurs. M-a sunat profesorul de matematică să-mi spună că am luat șase, nu m-a mai interesat să depun contestație, nimic.

Despre educație, nu știu ce să zic. Mulți spun că Youtube-ul este noul Guttenberg și pot să spun cu mâna pe inimă că improvizația pe care o fac se datorează interesului și studiului propriu, nu facultății.

Bogdan în primii ani de actorie

Tu încetezi vreodată să improvizezi?

Nu. Eu sunt omul care după ce se termină cursa, rămân în Uber ca să termin conversația cu șoferul. Îmi place să vorbesc.

Recul Team

Poți să-mi descrii improvizația într-o frază?

Urmează-ți frica! Și este o chestie pe care a spus-o Del Close, tăticul improvizației de cursă lungă.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO