Dana Sota: „este minunat să fii femeie și ar trebui să ne amintim în fiecare secundă lucrul acesta” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dana Sota are peste 20 de ani de experiență în industria frumuseții. Acum mai bine de 20 de ani a deschis primul centru de estetică de la noi. Așa a ajuns, după ani să fie supranumită de cei din industria frumuseții din România „beauty guru”.

La cei 57 de ani ai săi, Dana Sota pare a fi cea mai bună prietenă cu timpul, pentru că arată ca la 40 de ani, iar secretul tinereții și frumuseții sale este punctul de interes al comunității sale numeroase. Are 55-58 de kilograme de peste 25 de ani și un stil de viață echilibrat și disciplinat.

Iar anul acesta a lansat un „Manifest pentru feminitate” – o încercare de a le arăta femeilor că ,,există viață” și după 40-50 de ani. În care încearcă să abordeze teme tabu, astfel încât să le ajute pe femei să își accepte vârsta, sexualitatea după 40 de ani, menopauza. Dar cum facem să ne simțim bine în pielea noastră? Cum învățăm să acceptăm complimentele? Și cum a apărut metoda SOTA și ce înseamnă ea?

Dana Sota, povestește-ne puțin despre „Manifest pentru feminitate” …

Am lansat de curând pe blogul meu acest „Manifest pentru feminitate” unde abordez teme mai puțin dezbătute public, așa-zise tabu. Este vorba despre cum ne acceptăm vârsta, sexualitatea după 40 de ani, menopauza, cum facem să ne simțim bine în pielea noastră încercând să devenim mereu cea mai bună versiune a fiecăreia dintre noi. Am povestit prin prisma experiențelor personale, dar și a prietenelor apropiate despre toate acestea, dorind să insuflu femeilor de orice vârstă încrederea că „se poate” să arăți bine și să fii atrăgătoare, indiferent de câți ani arată buletinul.

Spuneai că vârsta este încă un subiect tabu la noi, ce am putea face pentru a depăși această situație?

În general vârsta este un subiect tabu, nu numai la noi, de aceea peste tot în lume apar din ce în ce mai des figuri publice de peste 50 de ani. Toate au de transmis același mesaj, că îți poți accepta vârsta, te poți bucura de orice etapă din viață și te poți simți bine în pielea ta. Este vorba de mentalitate, aici trebuie să lucrăm prima dată. Atât la propria mentalitate, dar și la cea colectivă care respinge ideea că oamenii, femeile în special, după o anumită vârstă, mai au ceva de spus sau oferit.

Cum ți se pare că este văzută femeia în România? Ți se pare că sunt încurajate să aibă încredere în ele, să își depășească limitele?

Femeile din mediul urban sunt foarte diferite de cele din mediul rural, nu putem vorbi la modul general. Cele din marile orașe este evident că sunt pe un alt nivel și pe o altă energie, pe când la sate există încă credința că femeia trebuie să stea la cratiță, să facă copii și să fie supusă bărbatului. Există foarte multe abuzuri, iar violența domestică este prezentă din păcate la ambele categorii. Ca să răspund și la întrebare, NU, nu cred că femeile din România sunt încurajate să-și atingă și să-și depășească potențialul.

Dana Sota

Cum facem să învățăm să primim complimente?

Acest lucru trebuie să vină firesc, să ne bucurăm de aprecierea sinceră a celor din jur, și în egală măsură să avem o părere bună și realistă despre noi. Nu avem exercițiul acesta, ce-i drept, pentru că reacțiile de apreciere nu sunt foarte dese în jurul nostru, poate de aceea nici nu știu femeile cum să reacționeze. Cred că totul pornește de la încrederea fiecărei femei în forțele proprii și de la faptul că probabil dacă ea nu are încredere în frumusețea ei, nici nu crede în veridicitatea cuvintelor frumoase care i se adresează.

Data Sota: Este minunat să fii femeie și ar trebui să ne amintim în fiecare secundă lucrul acesta.

Ce înseamnă pentru tine feminitatea?

Eu asimilez feminitatea cu câteva atribute unice pe care le avem noi, femeile: maternitate, delicatețe, blândețe, instinct, forță interioară, spirit de sacrificiu pentru copii sau familie, senzualitate. Dar așa cum scria Simone de Beauvoir în 1949 în manifestul ei, „Nu te naști femeie, ci devii”.

Și cum se schimbă ea până la 50 de ani 🙂

Fiecare etapă vine cu provocările și, respectiv, cu lecțiile sale. În mod normal, la 50 de ani ar trebui să fii foarte înțeleaptă și mai conștientă de valoarea și de calitățile tale, dar nu e tot timpul așa. Fiecare evoluează în modul propriu, eu vreau să cred despre mine că am atins multe aspecte pe care le-am menționat mai sus.

Cum reacționează oamenii când le spui că ai 57 de ani?

De cele mai multe ori, cu uimire și admirație . Eu mă simt foarte bine cu cine sunt și cu vârsta pe care o am. Niciodată nu m-am ferit să o spun, indiferent de context. Zi de zi, trăiesc cu mine în armonie, încerc să-mi ascult corpul, mintea și sufletul și să le accept așa cum sunt.   

Dana Sota

Dana Sota, cum ai ajuns să fii preocupată de frumos?

Am fost fascinată de mică de farduri și de creme, așa că nu a fost nimic ieșit din comun când am transformat pasiunea într-un business, în 1999. Și de atunci, totul s-a deschis ca o lume infinită și minunată.

Îți mai aminteșți când erai mică ce înțelegeai prin acest concept al frumuseții?

Da, era ceva foarte simplist – rujuri, pudre, parfumuri, mascara … cam atât. Nici nu erau foarte multe variante pe vremea aceea, așa că lista de beauty era una foarte scurtă. Însă frumusețe absolută vedeam la mama când zâmbea, eram fascinată când se așeza la măsuța ei cu oglindă și se aranja să plece undeva. Cred că fără să conștientizez asta, am suprapus conceptul de frumusețe cu zâmbetul, cu armonia, cu femeile pe care le vedeam mulțumite și fericite, ele mi se păreau mereu îngrijite și frumoase, indiferent de produsele pe care le foloseau.   

Care a fost primul tău model de frumusețe sau de feminitate?

Probabil mama și apoi, Audrey Hepburn.

Dana Sota

Când a fost momentul în care ai simțit că această preocupare pentru frumos se poate transforma într-un mod de viață și într-o afacere?

Pe la 30 și un pic de ani, după Revoluție, am început să călătoresc foarte mult și am început să citesc, să aflu, să mă documentez despre tot ce înseamnă cu adevărat piața de beauty la nivel mondial. Am început să merg la târguri și la congrese de profil în străinătate, să testez o mulțime de produse și de tratamente, ca apoi, în 1999 să cred că a venit timpul să transform pasiunea în afacere.

Ai deschis la finalul anilor ’90 primul centru de estetică de la noi, cum era piața atunci? De ce veneau clienții la voi în centru?

A fost o franciză italiană, un centru de estetică facială și corporală cu tratamente absolut inovatoare pentru piața din România. Multă lume nici nu auzise despre cromoterapie, reflexologie, camera albastră antistress și așa mai departe. A fost o muncă imensă să pot face publicul din București să înțeleagă conceptul și unicitatea acestor metode terapeutice și să îmi calce pragul. Dar odată ce ajungeau, rămâneau fideli 

Care au fost cele mai importante lecții pe care le-ai primit în aceea perioadă?

Am învățat să conduc singură un business, la un alt nivel și să mă poziționez și pe cealaltă parte a baricadei. Dacă până atunci eram un consumator de astfel de servicii, devenisem acum cel care le oferă. Am învățat că tot ceea ce ofer trebuie să mă satisfacă mai întâi pe mine, eu sunt cel mai mare critic al meu. Am intrat practic într-o nouă lume, am învățat și m-am format atât din punct de vedere profesional, cât și uman.

Și cum s-a schimbat estetica în toată această perioadă? Dar clienții?

Piața de beauty și de estetică reprezintă o piață foarte dinamică, apar mereu proceduri și tratamente noi, produse și ingredinte noi, este într-o continuă evoluție și rafinare. Publicul este deja foarte educat, știe ce așteptări să aibă și ce să ceară.

Cât de mult se schimbă ideea de frumusețe de la 20 la 50 de ani?

Oooo, se schimbă enorm, indiferent de povestea de viață pe care o ai. La 20 de ani nu prea ai idee „cu ce se mănâncă”, eu cel puțin mă bazam mult pe farduri, erau principala preocupare în materie de beauty.

Apoi, la 30, am intrat în lumea produselor de skincare care este absolut fascinantă. Atunci am înțeles cât de mult contează o cremă bună pentru un ten frumos și sănătos. Nevoită de împrejurări, tot pe la 30, am învățat cât de importantă este mișcarea și sportul în general, dar și o alimentație corectă plus importanța somnului. Apoi, am înțeles cât de importantă este energia cu care te înconjuri și cât de mult te pot afecta relațiile toxice din jur și persoanele cu „bad vibe”, cum se spune, pe care le-am eliminat din viața mea.
Cum a apărut metodă SOTA și ce înseamnă ea?

A apărut mai în glumă mai în serios, când prietenii apropiați mi-au spus că am inventat metoda de a opri timpul. Metoda SOTA este de fapt un acronim legat de principiile și alegerile după care mi-am clădit viața.

  • S de la stil de viață sănătos, sport, somn

Încerc să dorm zilnic 8-9 ore, somnul este sfânt pentru mine, așa mă refac, așa mă reîncarc de energie, iar sportul îl fac de 2-3 ori pe săptămâna de la 35 de ani și a devenit cea mai utilă rutină pentru corpul și pentru psihicul meu.

  • O de la ordinea în viață, în gânduri și în acțiuni

Orice ritual benefic pentru corp, minte și suflet trebuie făcut cu disciplină și consecvență, cu respectarea bornelor importante din zi și din viață. Nu înseamnă că nu sunt spontană sau că nu mă bucur de tot ce apare imprevizibil în viață, însă ordinea în regulile ce trebuie respectate îmi ajută corpul să recunoască mereu drumul bun și starea de bine.

  • T de Tu

Pentru că întotdeauna trebuie să te pui pe tine pe primul plan, în centrul existenței tale, cu tot cu ce știi că îți aduce o stare de bine. Nu, nu este vorba de egoism, este vorba de a fi bine cu tine pentru a le oferi și celor din jur același confort sufletesc.

  • A de la alimentație și de la apă

Acum am două mese pe zi, nu încarc corpul cu alimente greu de digerat, am mai spus că 80% din dieta mea este vegetariană, ocazional mănânc însă și pește, fructe de mare, ouă, lapte și brânzeturi. Încerc să nu mănânc după 7 seara, dar când ies cu prietenii sau mergem la vreo petrecere, fac excepție.

Apa este la loc de cinste peste tot în viața mea, la birou, într-o carafă superbă, în mașină, la capul patului, oriunde te învârți dai de apă. Apa este sursa vieții, este elementul vital pentru orice organism viu pentru a-și păstra prospețimea și tinerețea. Am scris deja mai multe articole despre apă, sunt fascinată de puterea și energia pe care mi-o dă. O beau totdeauna la temperatura camerei sau a corpului, cum spun eu, pentru a facilita digestia și a fi perfect asimilată de fiecare celulă.

Povestește-mi puțin despre perioada sarcinii, știu că ai avut probleme destul de mari de spate și că a fost nevoie de operație …

Așa este, în perioada sarcinii am luat foarte mult în greutate, aproape 25 de kg, iar corpul meu, respectiv coloana, nu era pregătită să susțină o greutate atât de mare. Când am rămas însărcinată aveam 52 kg și am ajuns la peste 75.

La 33 de ani am fost nevoită să mă operez lombar, de hernie de disc, o intervenție dificilă la acel moment. Dacă aș lua un lucru pozitiv din toată povestea, a fost că mi-am dat seama că fără sport, corpul nostru este vulnerabil și poate fi oricând afectat de astfel de probleme. Am suferit atât de mult, iar durerile sunt atât de mari la hernie de disc, încât mi-am jurat că nu voi mai trece niciodată prin așa ceva … și m-am apucat de sport, lucru pe care îl fac constant și consecvent de la 33 de ani.

Cât de important este sportul în viața ta? Și cum arată programul tău de la sală?

Sportul este o activitate de rutină deja pentru mine. Nu mă omor după sport, nu o fac până la epuizare, dar merg la sală de 2-3 ori/săptămâna, de peste 20 de ani. Am făcut fitness, yoga, iar acum, de un an, pilates pe aparate (reformer). Orice formă de mișcare este importantă, îmi place mult să merg pe jos, nu alerg însă, din cauza coloanei.

Când ai descoperit importanța unei alimentații sănătoase? Și ce înseamnă asta pentru ține?

Cam pe la 35-40 de ani am început să studiez treaba asta, am avut norocul să-l cunosc personal și să fac niște proiecte cu dl prof Mencinicopschi, o adevărată enciclopedie de nutriție. Apoi Andrei Sota (fiul meu) a produs și regizat documentarul „Toxic” – film despre industria alimentară din România. Am asistat cumva la toată munca lui de documentare de aproape 1 an pentru acest film, lucru care mi-a deschis noi și noi uși de acces către o alimentație sănătoasă, către ceea ce înseamnă „a te hrăni”, față de „a mânca”. Filmul este pe youtube, dacă doriți să îl vedeți, eu cred că este cel mai bun documentar pe subiect făcut la noi vreodată.

Ce i-ai transmite unei femei de 50 de ani?

Aș îndemna-o să citească blogul meu. Acolo pun toată expertiza mea, tips-uri și trucuri de îngrijire, experiențe cu produse nenumărate, acolo îmi spun poveștile, experiențele, vorbesc cu sinceritate despre tot ce ne tulbură uneori pe noi, femeile, și nu îndrăznim să spunem nimănui.   

Și, ultima întrebare, ce mesaj ai avea acum pentru Dana Sota de la 20 de ani?

Aș avea mai multe mesaje, dar principalul ar fi să aibă încredere în ceea ce va urma. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora