De la muzică clasică, la Prodigy. Cum a ajuns dirijoarea Simona Strungaru să învețe pian la Conservatorul din Amsterdam, să scrie muzică pentru filmul „Fântana Fermecata” și să se îndrăgostească pe scenă de trompetistul Sebastian Burneci - Pagina 3 din 3 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Simona Strungaru despre potențialul artiștilor români: „ceea ce ne ține pe loc este o mentalitate generală de subestimare națională, de renunțare la sine atunci când ne comparăm cu omologi din alte țări”

Care este cea mai specială amintire pe care o ai de atunci?

Nu este neapărat o amintire a unei întâmplări, ci a unei stări de bine a familiei mele relaționată frumosului din artă, fie ea muzică sau actorie, pentru că – încă de la 2 ani – părinții mei jucau cu mine scenete în care, bineînțeles, eu aveam rolul principal!

Ce le spuneai străinilor despre România atunci când ai ajuns la Conservatorul din Amsterdam sau când vă întâlneați pe alte scene din lume?

Le spuneam cât de frumos este sufletul tinerilor artiști români. Și sunt mulțumită să vă spun că de foarte multe ori am primit aprecierile colegilor mei care avuseseră experiențe sau întâlniri artistice cu alți români.

Am fost întotdeauna admiratoarea uriașului potențial pe care îl au muzicienii români. Există o mare încărcătură emoțională autohtonă, care dacă este hrănită și ghidată cu responsabilitate de dascăli dăruiți, poate muta munți.

Din păcate, ceea ce ne ține pe loc este o mentalitate generală de subestimare națională, de renunțare la sine atunci când ne comparăm cu omologi din alte țări. Atâta timp cât vom trata ceea ce facem cu seriozitate și bunătate, nivelul nostru artistic se va ridica la cele mai înalte cote.  

Simona Strungaru
Simona Strungaru în concertul de Crăciun Sala Radio, împreună cu Adrian Nour | Foto Alexandru Dolea

Ce îți place să faci atunci când nu ești pe scenă?

Să petrec timp cu familia mea, cu soțul meu și cu fetița noastră, Maya Sophie. 

Citește și: Povestea unui român libanez. Lubnan Baalbaki: „am schimbat 3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața”

Care este sfatul pe care i l-ai spune Simonei Strungaru de la 14-15 ani?

Să aibă puterea să treacă peste obstacole și să continue să se bucure de ceea ce o face fericită.

Simona Strungaru despre căsătoria sa cu trompetistul Sebastian Burneci: „Este esențial să ai alături un om care să simtă prin ce treci, care să te susțină moral în crezul tău”

Cine este persoana pe care o suni atunci când ai un moment mai greu? Dar atunci când vrei să te bucuri împreună cu cineva?

Am trei oameni „to go to”. Soțul meu, mama și prietena mea Diana Nacea. 

Care crezi că a fost cea mai importantă întâlnire din viața ta? Și de ce?

Sunt două întâlniri pe care le consider definitorii în viața mea. Prima este cu profesoara mea de pian din liceu, Magda Stănescu, un om de o efervescență molipsitoare, care m-a ajutat să îmi redescopăr locul în viața muzicală, într-un moment de cumpănă.

Cea de-a doua întâlnire este cea cu soțul meu, trompetistul Sebastian Burneci. Ne-am cunoscut la Conservator, unde am cântat împreună „Legenda” pentru trompetă și pian de George Enescu. Am simțit imediat că ne înțelegem unul pe celălalt, că suntem foarte similari în pasiunea pentru arta noastră. Iată că după ceva vreme continuăm să ne dezvoltăm împreună. Este esențial să ai alături un om care să simtă prin ce treci, care să te susțină moral în crezul tău. 

Ce muzică găsim în playlist-ul tău de astăzi? Ce muzică ascultă Simona Strungaru?

Ascult muzică la fel de diversă ca și până acum: muzică clasică, jazz și îmi place să descopăr artiști noi din diferite stiluri muzicale.

Simona Strungaru, care este cel mai mare vis al tău?

Să pot continua activitatea pe care am început-o ca dirijor, pianist și compozitor și să o inspir pe fetița mea să facă ceea ce iubește în viață.

Și, ultima întrebare, dacă ar fi să alegi o coloana muzicală a vieții tale, care ar fi aceea?

Jurassic Park a lui John Williams, combinată cu Lord of the Rings de Howard Shore.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora