Liana Costea, antrenoarea care dă viață visurilor micilor sportive din mediu rural: „Ceea ce eu am putut să le ofer unor copii de acest gen a fost casa mea, în care au stat, munca, implicarea, cunoștințele mele”

Iubiți foarte mult fetele pe care le faceți oameni mari și sunteți foarte mândră de ele.

Dumnezeu nu mi-a oferit șansa să fiu mamă „cu acte în regulă”, dar cred că mi-a întors șansa de a fi mamă pentru toți copiii care mi-au trecut prin mână. Mamă mai bună sau mai rea, în funcție de cât de repede au conștientizat ele rolul meu în viața lor. Cert este că nu există să nu mă întâlnesc cu ele și să nu depănăm amintiri frumoase din perioada în care am lucrat împreună.

În Târgu-Mureș am început să antrenez în 2007, în cadrul clubului pe care-l înființasem, „Transilvania” Târgu Mureș, două generații: sportive născute 1992-1993 și 1994-1995. Ele mi-au trecut direct prin mână.

Apoi când am înființat CS Arena Tg. Mureș, în 2012, mi-au trecut prin mână alte 2 generații: 1998-1999 și 2002-2003. În cadrul clubului mai erau și alte grupe, pe alți ani de vârstă, dar cu care lucrau colegi de ai mei. Îmi amintesc că eu eram pe jumătate de teren cu 35 de fetițe de clasa a III-a și a IV-a și pe cealtă jumătate erau colegi de ai mei cu alte 35 fetițe de clasa a V-a și a VI-a. Din păcate, astăzi, numărul pe o singură grupă, a scăzut foarte mult. Pot să spun că mi-au trecut prin mână între 100 și 150 de fete.

Când începi cu o generație, o formezi începând, cel mai târziu, cu clasa a III-a – a IV-a și o duci până termină liceul. Pentru mine școala este la fel de importantă ca și sportul. Se completează una pe alta. Fiecăruia trebuie să-i acordăm timp în egală măsură. Un sportiv trebuie să fie foarte inteligent pentru a avea rezultate și ca sportiv.

Liana Maria Costea: „În viața sportivă oricând poate apărea o accidentare care îți poate pune capăt carierei”

În viața sportivă oricând poate apărea o accidentare care îți poate pune capăt carierei. Sau poți să ajungi la vârsta adolescenței și să constați că nu vei putea face pasul spre marea performanță. De aceea trebuie să existe școala ca opțiune în formarea lor ca adulți. Și aici mă refer la licee cu pretenții, nu doar să fie un liceu oarecare.

Cariera de profesor-antrenor mi-a oferit bucuria de a lucra cu sportive care au urmat atât cariera sportivă, dar și foarte multe care au urmat alte cariere:

4 sportive de etnie maghiară au plecat la vârsta de 15 ani la academii din Ungaria unde, în acest moment joacă în campionatele maghiare;

2 sportive, forte tinere, de 20 ani, joacă la echipe din Liga Florilo Mol: Țîrle Andreea la Minaur Baia Mare și Lupei Corina la HC Dunărea Brăila, ambele fiind și componente ale Lotului Național de Senioare ale României;

1 sportivă din cadrul echipei component a Lotului Național de Junioare a României ( Marton Evelyn);

4 sportive foste componente ale Lotului Național de Tineret ale României joacă la actuala echipă de Liga a II-a din cadrul CS Arena Tg. Mureș, club pe care-l conduc din 2012: Bărăbaș Monica, Gál Anna, Țifui Alexandra și Samson Ana Maria;

6 foste sportive au finalizat sau sunt în curs de finalizare a studiilor în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

5 sportive au urmat cariera de ofițer SRI și MAI sau subofițer MAI;

4 au urmat cariera de kinetoterapeut;

2 au finalizat studiile în cadrul TCM – construcții;

1 a finalizat studiile în domeniul filologiei, japoneză – engleză, în prezent fiind angajată la Makita România, un punct forte în angajarea ei fiind faptul că a jucat handbal și implicit munca în echipă;

6 au urmat sau urmează studiile în domeniul educației fizice și sportului;

1 sportivă a finalizat studiile în domeniul psihologiei;

1 sportivă a urmat studiile economice la o universitate din Danemarca;

Altele au optat să părăsească România optând pentru job-uri bine plătite în străinătate.

Liana Maria Costea: „<Liana, Alexandra este ceea ce este și datorită ție!> Mi s-a pus un nod în gât”

Ai fost mamă pentru ele. Spune-mi o amintire care îți vine acum în minte.

Îmi amintesc de o discuție cu una dintre mamele uneia dintre sportivele din generația ̕ 1993. Se afișaseră rezultate la examenul de Bacalaureat și sunasem să aflu ce rezulatate a obținut (este un aspect de care mă interesez la fiecare sportivă cu care lucrez și contează foarte mult și nota, nu doar să fie trecut examenul). Mama Alexandrei era foarte încântată pentru rezultatele obținute și îmi spune: „Liana, Alexandra este ceea ce este și datorită ție!” Mi s-a pus un nod în gât și mi s-au umplut ochii de lacrimi. Aceste cuvinte spuneau mai mult decât orice pe această lume. Era o încununare a muncii mele în formarea lor ca sportive, ca oameni și caractere.   

Cum a fost pentru tine să-ți asumi, până la urmă, destinul unor fete. Le-ai luat sub aripa ta, le-ai adus în casa ta și apoi le-ai susținut să prindă aripi. Liana, ce fel de om te consideri tu?

Nu este vorba doar de asumare. Este vorba de pasiune. Eu nu am copii. Din păcate acesta mi-a fost destinul, dar Dumnezeu mi-a dăruit alți copii. Copiii din sală. Copii pe care am încercat să-i ghidez cât am putut și știut eu de bine pentru a-i face să înțeleagă faptul că în viață nimic nu poți realiza fără muncă și implicare, că atât cât dai, tot atât primești înapoi. Am încercat să fiu în primul rând un pedagog, un formator de oameni și de caractere, dar niciodată nu m-am oprit doar la aceste aspecte. De multe ori am preluat și atribuții de părinte: mers la școală pentru a verifica situația școlară, fiind o condiție obligatorie educația alături de activitatea sportivă; mers la medici, nu doar în cazuri de accidentări datorate activității sportive; discuții de suflet legate de situația familială, relații personale, relații interumane din viața de zi cu zi sau de la școală, dezamăgiri, reușite, eșecuri, etc.

De-a lungul vieții mele, atât ca studentă cât și ulterior, au fost oameni din jurul meu care mi-au deschis ușa și m-au primit în casa lor necondiționat. Au fost oameni pe care fie atunci i-am cunoscut, fie îi cunoșteam de foarte puțin timp. Aceste gesturi au contat enorm pentru mine și am considerat că trebuie să le întorc la rândul meu. Faptul că am primit copiii în casa mea a fost ceva natural și normal. Deoarece, în cei 11 ani de când am înființat CS Arena Târgu Mureș nu am avut susținerea și implicit fondurile necesare creării unei academii pentru copii și juniori, așa cum mi-am dorit-o și cum mi-o doresc, a trebuit să caut soluții pentru a da șansa copiilor talentați din mediul rural. Am crezut în ei și trebuia să le ofer o șansă. Soluția a fost casa în care locuiam. Locul unde au găsit o mâncare, un sfat, dar uneori și o dojană. Dar le-am primit cu tot dragul, iar unele dintre ele acum sunt pe drumul lor, la echipe din Liga Națională și componente ale Lotului Național de Senioare, altele sunt încă legitimate în cadrul CS Arena Târgu Mureș muncind împreună să ajungem pe scena Ligii Naționale feminine, altele activează în alte domenii de activitate.

Liana Maria Costea: „Sunt o ambițioasă, urmându-mi visele până la capăt, o încăpățânată, un om cu suflet imens, atâta timp cât nu mă trădezi”