Ligia Keșișian și povestea unei familii care s-a confruntat cu Genocidul Armean, o dragoste cu miros de cafea și o copilărie într-un sat uitat de lume

Ligia Keșișian crede că în orice faci „e important să investești o bucată de suflet”

Tu ești poetă, DJ, curatoare de festival, doar ne întâlnim în acest moment pentru că ești directoarea artistică a Balkanik Festival. Care dintre toate aceste job-uri sunt mai aproape de inima ta?

Poezia nu e o meserie, e mai degrabă o structură pe care o poți avea, fie că scrii sau nu. Chiar dacă scriu, editez, public și mă identific cel mai mult cu această vietate care e dintotdeauna parte din mine, nu mi-am făcut vreodată iluzii că aș putea să trăiesc din asta, mai curând sunt conștientă că nu aș putea trăi fără. 

Nici să fii director artistic al unor festivaluri nișate, precum Balkanik Festival, în România, nu burdușește portofelele, dar aduce o mare bucurie, pentru că ai șansa să îi ajuți pe alții să descopere alte culturi, excelență artistică, și conturezi un spațiu în care oamenii devin permeabili la mici miracole și la magie, iar pentru mine e esențial să construiesc elemente, să prilejuiesc ocazii care să aibă sens, care să trezească ceva în ceilalți, să creioneze o deschidere în înțelegerea și acceptarea lumii, culturilor, comunităților. 

Balkanik Festival nu e doar un festival de muzică, atmosfera care se creează acolo e cu totul specială, autentică și sunt fericită și recunoscătoare că putem continua acest eveniment și că putem împărtăși bucuria și universul Balkanik cu prietenii festivalului, pentru că nu ai cum să numești altfel un public care descoperă o taină și alături de care trăiești o asemenea intensitate, la nivel individual și colectiv. 

Și care te ajută să trăiești, strict din punct de vedere financiar?

Activitatea de DJ și cea de PR al unor evenimente, iar în vremea pandemiei, traducerile și redactările de cărți. Și acestea îmi sunt dragi, pentru mine a fost mereu esențial, atunci când mi-am asumat un proiect de orice fel, să cred în el și să mă pot dedica lui așa cum se cuvine, cu pasiune și energie; în toate acestea e important să investești o bucată de suflet, altfel mai bine te apuci de altceva.

La ediția din acest an a Balkanik Festival am putut asculta artiști din Turcia, Bulgaria, Ucraina, chiar și un proiect interesant România-Argentina. Cum ați ales artiștii care au urcat pe scena de la Grădina Uranus?

Dat fiind că festivalul a revenit după o pauză de patru ani și, mai mult decât atât, faptul că s-a întors acasă, în Grădina Uranus, după șase ani, am ținut să celebrăm, invitând trei trupe care s-au mai aflat pe scena festivalului în trecut – Baba Zula, care au acceptat a treia oară invitația de a ului publicul Balkanik cu ritmurile îmbătătoare și anacronice de la malul Bosforului, Orange Blossom, de care ne-am îndrăgostit cu toții în 2016 și care s-au întors cu un spectacol plin de forță, vitalitate și bucurie, și Surorile Osoianu. Acestora li s-au alăturat trupe din Ucraina – Onuka, Armenia – Arsen Petrosyan Quartet, Polonia – Bubliczki și Ungaria – Meszeczinka, aflate pentru prima dată la București. Frumusețea stă în faptul că aceste muzici ale lumii nu pot fi categorisite de fapt, și reușesc de fiecare dată să surprindă prin ineditul lor și prin vigoarea concertelor live, sunt ritmuri și sunete atavice care se adresează direct unor elemente latente din noi care, odată trezite, ne transportă și ne ridică deasupra noastră. Ritmurile acestea surprind cu atât mai mult cu cât li se adaugă construcții foarte contemporane, într-un melanj organic, de la rock psihedelic, la electro, la sunete din alte regiuni. O componentă importantă o reprezintă tinerii artiști români care, în ultimii ani, au devenit tot mai curioși și interesați să exploreze și să poarte mai departe, în feluri diferite, moștenirea muzicală. Un proiect absolut minunat, Oriental Session, a adus împreună trei muzicieni peste măsură de talentați, Radu Varga, Cosmo și Sfichy, care au colaborat la Balkanik pentru prima oară în această formulă. Iarba Fiarelor au venit de la Bistrița cu muzica lor caldă și neaoșă și sperăm să îi mai vedem la București și la alte evenimente. Iar grupul pe care îl menționai, format din muzicieni români și argentinieni, Taraf Flamenco, este un proiect al meu, care a luat naștere anul acesta, din dorința de a uni organic mai multe culturi care ajung să se exprime într-o limbă comună. 

Citește și: Ioana Flora, de la o copilărie plină de poezie, dorul de Serbia natală, la viitorul filmului românesc și șansele unei cariere în străinătate

În cele 8 ediții organizate în trecut, festivalul a devenit cunoscut pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București. Ce și-a propus Balkanik Festival anul acesta, în special în contextul socio-politic de astăzi?

În miza festivalului s-a regăsit de la bun început componenta socială – în 2011, la prima ediție, era limpede că prejudecățile privind minoritățile erau răspândite chiar și printre tineri, și am dorit să contribuim la o schimbare. Îmi amintesc de parcă ar fi fost în altă viață cum, înainte de momentul acela, artiști importanți precum Taraf de Haidouks sau Fanfare Ciocârlia aveau turnee internaționale și umpleau sălile din New York până în Tokyo, dar nu aveau mai niciodată ocazia de a cânta acasă, în România. Ne-am propus să creăm o scenă pentru muzicieni valoroși și totodată o deschidere către afirmarea și asumarea moștenirii culturale imense care există în țară și regiune. Balkanik a pornit ca un manifest, de fapt, de aici și numele, pentru a oferi un sens pozitiv cuvântului, care adesea era folosit peiorativ. Între timp, scena culturală locală s-a schimbat mult și au apărut și continuă să apară astfel de evenimente care contribuie la înțelegerea unor culturi, pentru că mi se pare că prin artă, mai ales, poți ajunge cu adevărat să înțelegi o cultură, ceea ce duce la acceptare și combate eficient prejudecățile. De la prima ediție și până acum, misiunea noastră nu s-a schimbat nicio clipă, doar a devenit mai amplă – în 2016, de pildă, în plină „criză” europeană a refugiaților, am adus la Balkanik Festival un artist sirian, pe Omar Souleyman, și ne-am dorit foarte mult ca de venirea sa la București să se bucure și cei din comunitățile orientale, așa că am pregătit o campanie de promovare separată în acest sens, afișe cu imaginea lui lipite în Colentina, flyere în restaurantele de profil, promoții în rândul comunității, iar rezultatele au fost uluitoare – în contextul în care în media mainstream se discuta despre refugiați în termeni aproape inumani, la Balkanik puteai vedea sirieni dansând și bucurându-se de muzică împreună cu români și străini veniți la București pentru festival. Consider că a fost un succes. Artiștii care vin la Balkanik Festival sunt dintre cei care vorbesc despre probleme socio-politice, așa cum este Baba Zula din Turcia, care subliniază de fiecare dată dreptul la libertate, la exprimare liberă, așa cum a fost anul acesta Onuka, din Ucraina, care a vorbit despre conflictul cu Rusia și le-a mulțumit românilor pentru tot ajutorul și ospitalitatea de care au dat dovadă. Problemele sociale și politice sunt actuale în orice moment, fie în țară, la câteva sute de kilometri distanță sau pe alt continent. Noi le adresăm aducând împreună comunitățile, creând un spațiu al dialogului și înțelegerii, pentru că în muzică, în dans, în artă, nu există granițe; între oameni nu ar trebui să existe granițe și e important să înțelegem cât mai mult despre culturile pe care le întâlnim sau despre care auzim în media.