Lucian Burlea, fondatorul singurului institut de psihiatrie din România: „8 ani am avut o suferință atroce. Mi s-a îmbolnăvit tatăl, am mers cu el să se trateze și într-un final l-am pierdut”

Luci, pierderea tatălui tău a lăsat urme foarte adânci peste tot. Ce s-a rupt atunci în tine?

Tatăl meu, pentru mine, n-a fost doar tatăl meu, ci a fost și cel mai bun prieten al meu, a fost mentorul meu. El, alături de mama au fost protectorii mei. Tot el a fost omul care mi-a insuflat dragostea pentru oameni, pentru muzică, pentru mașini și condus. Aveam cu el multe pasiuni în comun, pe care ni le întrețineam, ne provocam reciproc în spiritul lor. A fost omul cu care am călătorit mult, a fost omul cu care am vorbit, ne-am făcut confidențe, a fost omul care a suferit atroce când mi s-a făcut nedreptatea de la Socola.  Odată cu moartea lui a  murit o parte din mine, parcă au murit mai multe persoane deodată deosebit de dragi mie. Tatăl, prietenul cel mai bun, mentorul, medicul meu și unul dintre cei doi îngeri păzitori ai mei. A mai rămas doar mama, să-i dea Dumnezeu sănătate și viață lungă, iar tatălui meu, să-i dea odihnă în pace.

După el au mai rămas amintirile și chiar mai rad câteodată în hohote de glumele lui, dar câteodată îmi curg și lacrimi de dor și tristețe. Știi, durerea se mai diminuează în timp, dar ea nu trece complet niciodată. A mai rămas o piatră funerară, respectul și regretul unor oameni. Și cam atât! 

Mă gândesc cu așa mare drag și respect la el, încât îi simt dragostea și acum…parcă-i simt prezența în unele momente, îi aud glumele și râsul în hohote. Mă uit în jurul meu și nu-i. Nu e nimeni.

Ești înconjurat de femei puternice, carieriste, dar și familiste. Ce e femeia, în viziunea lui Lucian Burlea?

Cred că femeia, dacă ai noroc și nu-ți bați joc de el, este grația și frumusețea din viața unui bărbat, este cartea lui de vizită, este cea mai frumoasă bijuterie pe care o poate purta un bărbat. Aceasta este semnificația femeii în accepțiunea mea.

Lucian Burlea: „Oamenii se ascund și în societate mulți arătă ce vor să arate, poartă măști, tocmai spre a fi etichetați conform proiecției și a planurilor lor de a-și crea imaginea. În rest, se ascund. Eu sunt un extravertit și prin ceea ce exprim sau arăt că fac”

Ai o capacitate formidabilă de a te adapta. Ce n-ai să vezi. Azi poți sta la masă cu filozofi, mâine la bar cu o gașcă de bărbați și peste alte trei zile să asculți o lăutărească veche, dar de calitate. Creezi confuzie în rândul oamenilor care caută să îți pună o etichetă. Te interesează eticheta oamenilor?

Unul dintre darurile vieții mele este că îmi fac ușor prieteni și pot foarte ușor să hașurez printre clasele sociale și socio-profesionale cu multă ușurință și fără nici cea mai mică prejudecată. În plus, înțeleg de alții, eu nedându-mi seama, că beneficiez de o oarecare carismă, plus bănuiesc că nu sunt tocmai oligofren. Tot acest arsenal mă ajută să socializez, să mă adaptez oriunde, la orice nivel, atât în clasele de „dincolo de nori” cât și în clasele de „sub pământ”. Faptul că oamenii mă simt că nu am gânduri urâte sau ascunse, plus că vin dintr-o familie care a livrat societății mult bine, iar eu personal am ajutat, toate acestea m-au făcut să fiu primit în mare parte de oameni cu simpatie și interes, indiferent de statutul social, de profesiile sau ocupațiile pe care le au.

Da, sunt un mare, dar foarte mare, meloman și ascult toate genurile de muzică, însă genurile mele preferate, peste toate celelalte, este heavy metal și progressive metal. Culmea este, pentru unii, că îmi place de mic și lăutăria și de asta am prieteni buni muzicanți de origine romă. Tot culmea e, că heavy metalul, progressiveul și bluesul în mare parte m-au făcut să înțeleg și să apreciez lăutăria și pe unii muzicanți, muzicanți care parțial au în sânge notele, timpii, teoria muzicală și care sunt de talie națională, internațională și chiar mondială.

Știi de ce e greu să mi se pună o eticheta? Îți spun eu: oamenii se ascund și în societate mulți arată ce vor să arate, poartă măști, tocmai spre a fi etichetați conform proiecției și a planurilor lor de a-și crea imaginea. În rest, se ascund. Eu sunt un extravertit și prin ceea ce exprim sau arăt că fac, sau ascult, sau când îmi exprim opinii. Mă aflu de multe ori în direcții surprinzătoare, total opuse așteptărilor. Toată viața am fost imprevizibil pentru mulți, pentru că m-au evaluat în funcție de resorturile proprii de evaluare dar și de acțiune, or, eu am avut privilegiul să fiu de multe ori în viață în contexte alese, erudite, dar am fost și-n contexte evaluate de unii, ca fiind neonorante. Plus că, mai toți oamenii se gândesc că raportând la statutului și numelui familiei, ar trebui să stau numai în zonele și cu oamenii unde aerul este rarefiat. Ei, bine, eu mă bucur de tot ceea ce mi se dă să trăiesc, iau ce-i bun de la oameni, de la situații, și dacă e rău undeva, ori plec, ori nu mă mai întorc. Nu știu dacă am fost coerent, dar cred eu că felul meu de a mă bucura de oameni și de viață, la orice nivel, mă face imprevizibil. De asta, din adolescență, mi s-a pus eticheta de noncoformist, așa am rămas și așa voi rămâne. Câtă vreme am acces la orice nivel, pentru mine înseamnă binecuvântare și mai spune că nu am avut vreodată un comportament neadecvat în nicio situație.

Lucian Burlea: „Nu mă simt bărbatul Alpha și nici nu vreau să accesez „nobilul” titlu, pentru unii”