În exclusivitate pentru life.ro, Mariana Gheorghe, cea mai puternică femeie din business din România povesteşte despre viaţă, spiritualitate, muzică, pictură, ping pong şi Netflix (VIDEO) - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cred că mulţi jurnalişti şi-ar dori să fredoneze piesele trupei “Pink Floyd” împreună cu Mariana Gheorghe, cea care a fost vreme de 12 ani CEO la cea mai mare companie românească. Ne-am aşezat confortabil în living-ul luminos al casei în care locuieşte şi am descoperit, cu mare uimire, o persoană complet diferită faţă de managerul Mariana Gheorghe. Foarte caldă, deschisă către cunoaştere, cu multe pasiuni, nerăbdătoare să înceapă o nouă etapă a vieţii.

Urmăriţi un interviu, în exclusivitate, cu cea mai puternică femeie de afaceri din România.

De ani de zile se află în topul celor mai influente personalităţi. De la 1 Mai se va retrage, însă, de la conducerea unei companii la fel de mari: OMV Petrom. Practic astăzi este penultima zi de muncă în această poziţie.

Am vrut să aflu mai multe despre omul Mariana Gheorghe, ce hobby are, ce muzică ascultă, unde îşi petrece vacanţele, care e mâncarea preferată, ce va face în viitor.

Aşa că am dat drumul tuturor curiozităţilor.

Vreţi să vă luaţi 1 an sabatic?

M.G: Cu siguranţă. 6 luni sau 1 an sabatic îmi doresc pentru a mă putea umple de tot ceea ce îmi face plăcere. Apoi voi continua cu diverse proiecte.

Unde veţi petrece perioada sabatică?

În altă ţară. Voi merge la prietenele mele din Franţa. Vreau să revăd “Festivalul de Teatru de la Avignon”, este minunat ce se întâmplă acolo.

Dar sunt mândră că şi Sibiul, la teatru, şi Clujul, la film, au o reputaţie internaţională.

Vă place bucătăria franţuzească?

Chiar prea mult îmi place. Iubesc toate combinaţiile de salate, nu pot să refuz foie gras şi rezist cu greu brânzeturilor.

Ce hobby-uri are Mariana Gheorghe, foarte mulţi sunt curioşi ce vă place să faceţi când aveţi timp liber?

Mai nou, am descoperit pictura. Hobby asupra căruia mă voi apleca de acum înainte. Îmi place mult amestecul acela de culori exprimând sentimentele şi starea pe care o am în acea zi. Îmi dă o senzaţie de bine, de linişte, sunt cu mintea şi cu sufletul acolo. Vă voi arăta lucrările mele după ce îmi perfecţionez tehnica.

Dansul este manifestarea fiinţei mele. Mă bucură enorm să dansez: pop, rock şi country music irlandez. Mai demult mergeam împreună cu soţul meu la club unde am învăţat tango şi vals. Sunt o dansatoare împătimită.

Şi, desigur, îmi place să lecturez în mijlocul naturii. Până acum nu prea am avut timp suficient, dar de la 1 Mai multe se vor schimba.

Aşadar, vă place muzica rock?

Da, foarte mult.

Ce trupe preferă Mariana Gheorghe, la ce concerte a fost, ce va face începând cu 2 Mai şi care este pentru ea cea mai frumoasă ţară din lume, aflaţi în interviul video ce însoţeşte acest articol:

Ce sporturi preferaţi? Pe care-l practicaţi?

Îmi place sportul în general, eu prefer fitness-ul. Multă vreme l-am practicat cu rigurozitate, apoi programul de la birou m-a împiedicat să am o constanţă. Dar acum voi relua exerciţiile de dimineaţă, plus plimbările lungi în natură.

Joc cu mare plăcere tenis de masă; mi-am şi luat o masă de ping-pong ca să-mi fie cât mai la îndemână.

Din cauza coloanei nu pot practica golf, dar merg cu mare drag pe terenurile de golf, e o atmosferă frumoasă. Din Anglia am căpătat dragostea pentru terenurile de golf.

Vă place să cântaţi?

Soţul meu a strâns o întreagă discografie şi, în timp, le-a transpus de pe casete, benzi, vinil sau CD pe sistemul audio al casei. Astfel că le puteam asculta oricând, dar făcând şi alte lucruri. Dar de azi înainte nu va mai fi doar de fundal, voi putea să mă cufund în muzică, să mă bucur de cuvinte, de ritm.

Îmi place să cânt cu vocea, nu am apucat să învăţ să cânt la vreun instrument muzical. Dar în studenţie erau cele mai grozave momente când mergeam cu colegii pe munte, făceam foc de tabără şi cântam cu toţii acompaniaţi de chitară.

Înseamnă că mergeaţi şi la Cenaclu Flacăra.

Sigur, ştiam aproape toate piesele; nu mi le mai amintesc acum… să nu mă testezi:)

Care sunt cărţile, autorii preferaţi?

“Profetul”, cartea lui Khalil Gibran.

Şi “Fear”, de Thich Nhat Hanh, un autor vietnamez care a scris o carte foarte bună despre frici.  Mi-a fost de mare ajutor într-o perioadă extrem de grea. În această cartă este descrisă esenţa vieţii şi a trecerii prin această existenţă.

Mesajul este că de nici una dintre aceste frici nu poţi să scapi şi atunci e cel mai bine să le accepţi ca fiind parte din viaţa ta şi să nu le laşi să te copleşească.

Aflaţi în interviul video care însoţeşte acest articol care sunt cele mai importante 5 frici pe care să le eliminăm.

Ştiu că vă preocupă mult şi ştiinţa. Care sunt lecturile preferate?

Citesc mult despre tehnică, despre revoluţia industrială 4.0 pentru că eu chiar cred că noile tehnologii ne vor schimba radical comportamentul.

Credeţi că unele job-uri vor dispărea şi vor fi înlocuite de roboţi?

Multe locuri de muncă vor dispărea şi multe vor apărea noi. În unele industrii clasice se lucrează deja cu drone.

Peste 50 de ani, OMV Petrom ar putea avea CEO un robot?

Interesantă imaginea. Cred că nu. Tot oamenii vor conduce companiile, roboţii vor fi doar ajutoare, vor face mult din munca unui CEO.

Vă amintiţi cum a fost prima zi în Petrom?

Da, îmi amintesc cu emoţie. Prima zi în Petrom a fost chiar de ziua mamei mele. A fost tare frumos, mai ales că ea avea atunci 80 de ani şi a rămas asta impregnat în amintirile noastre.

Am intrat într-o clădire în care nu fusesem până atunci pentru că tocmai se mutase din Calea Victoriei pe Dorobanţi. Şi mi s-a părut că, la o companie atât de mare cum bine ştiam că este, sediul acela era cam înghesuit. Mă gândeam cu mare curiozitate la ceea ce va urma.

Numiţi două dintre cele mai frumoase momente din cei 12 ani petrecuţi la conducerea OMV Petrom

Sunt o mulţime de clipe minunate. Dar acestea două îmi rămân mereu în suflet:

Când merg în străinătate şi vorbesc despre povestea Petrom, cei mai mari bancheri, investitori pe care îi întâlnesc ne fac atâtea complimente încât este un sentiment de inimă plină, de bucurie profundă de ceea ce poate să reprezinte o companie românească.

Şi al doilea, cel mai drag mie, este proiectul “Ţara lui Andrei”, care a împlinit deja 10 ani.

Aveţi vreun suvenir ce are legătură cu activitatea în OMV Petrom, care vă este drag şi îl păstraţi?

Am primit chiar acum la plecare un medalion cu chipul unui lup, care este brandul Staţiilor Petrom. Este atât de rafinat încât va sta la sufletul meu întotdeauna.

Un vis pe care nu aţi reuşit să-l împliniţi din cauza contextului politic şi economic

Voiam foarte mult ca Petrom să devină o companie internaţională de mai mare anvergură, care înseamnă o creştere substanţială. Nu am reuşit în primii 10 ani. Dar, împreună cu managementul companiei, am decis în ultima strategie de anul trecut că Petrom poate să devină o companie internaţională de mai mare anvergură şi sper ca succesoare mea, împreună cu echipa de lidership, să ducă la îndeplinire acest vis.

Aţi locuit mulţi ani în Anglia, aţi studiat la London Business School. V-aţi confruntat cu prejudecăţi din cauza faptului că veneaţi din România?

Da. Deşi am avut succes profesional, nu mi-a fost uşor în privinţa relaţiilor cu străinii.

Pe români nu îi priveau cu admiraţie, dar nici cu ură. Ne tratau cu indiferenţă. Şi acest lucru m-a durut foarte mult. Am luptat timp de 14 ani, cât am trăit acolo, să schimb acestă imagine, să creez o legătură mai bună cu ei. Cred că am mai reuşit, pe ici, pe colo.

Care este ţara unde v-ar plăcea să trăiţi?

Ţara mea de suflet rămâne, totuşi, Anglia. Dar îmi place Franţa foarte mult, iar de curând am descoperit Spania. Poate şi pentru că am mai mulţi prieteni în aceste zone şi eu leg mult natura, locurile cu oamenii care îmi sunt dragi.

Cea mai interesantă ţară în care am fost e Japonia. Are o cultură ce te impresionează de cum ajungi acolo.

Vă gândiţi să intraţi în politică? Ştiu că aţi primit câteva oferte.

Nici nu-mi trece prin minte acum.

Ce device aţi achizitionat recent?

Un iPad Pro cu ecran mare, 256 GB. Când am început eu, nici nu îmi puteam imagina că poate exista aşa ceva.

Mi-am instalat mai multe programe, abia aştept să le folosesc.

Aveţi abonament la Netflix?

Am, bineînţeles. Nu am apucat încă să văd prea multe filme, dar am urmărit puţin unul care m-a cam înspăimântat: “Black Mirror”. Combinaţia între tehnologie şi rău este înfricoşătoare, dar poate fi un scenariu foarte realist. N-am putut să dorm, m-am gândit că toate acestea se pot întâmpla.

Când aţi fost ultima oară la Cinema?

N-am mai fost în ultimii ani. A trecut ceva vreme, dar recuperez eu. Teatru, concerte şi filme.

Aţi ţinut vreodată un jurnal personal?

Nu. Poate că ar fi trebuit.

Vă gândiţi să scrieţi acum o carte care să dezvăluie experienţa acumulată în timp?

Nu m-am gândit la acest lucru.

Credeţi în Dumnezeu?

Cred în spiritualitate. Cred că suntem mult mai mult decât ceea ce vedem.

Doamna Mariana Gheorghe, ce vă face fericită?

Oamenii buni şi natura.

P.S. Am aflat care e piesa preferată: “Mother”, în varianta lui Roger Waters.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora