Narcis Pintea, românul care a făcut școala de brânzari în Elveția pentru a aduce în satul lui meșteșugul preparării brânzeturilor fine. Sau cum un business de familie ardelenească ne pune pe masă cele mai alese delicatese - Pagina 4 din 5 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ce au zis bunicii tăi când au auzit că faci curs de brânzar? Nu e prea mult? La noi se pune cheag în lapte, se lasă la scurs în tifon, se dă cu sare și gata brânza. Pentru ce îți trebuie curs? 😊

Lor nu le venea să creadă. Bunică-mea mă vedea tot timpul că lucram cu utilajele și zicea: „Mă copile, dar tu te-ai dat jos de pe tractor și te apuci acum să faci brânză?”.

Ca să faci o specialitate de brânză, ai nevoie de câteva idei, sau cel puțin să ai o bază. Pe noi ne-au învățat foarte multe la cursul ăsta. Eu nu știam nimic despre brânză când am plecat în Elveția. O vedeam, așa cum ai zis tu, pe bunica că lua laptele, îl punea în tifon și aia era.

Când m-am întors acasă și le-am făcut prima dată brânză și când or gustat-o, au zis: „Da, într-adevăr, se poate face brânza și altfel”.

Narcis Pintea
Narcis Pintea la școala agricolă din Elveția

Câți ani ai stat în Elveția?

Din 2014, până în 2018. Prin 2016 mi-am început lucrările la atelierul meu de brânză și în 2019 le-am terminat. Am revenit acasă în 2018, m-am angajat un an de zile ca agent de vânzări pentru că am vrut să am ceva de beck-up. Mă gândeam că dacă o să crească business-ul meu, am nevoie să mai am și cunoștințele astea. În 2019 am autorizat spațiul și am început să prelucrăm primii litri de lapte de la noi din fermă.

Înțeleg că azi ai tăi îți vând ție laptele din ferma lor, iar tu îl prelucrezi și plasezi produsele pe piață…

Exact! În cei patru ani de când am început business-ul, am crescut, cred că și prin perseverența și truda mea pentru că am depus foarte mari eforturi ca să îl fac să crească. În momentul de față lucrăm la un nou spațiu de prelucrare a laptelui, mai mare și așa cum am zis, de la un vis frumos, am ajuns aici.

Narcis Pintea
Narcis Pintea preparând brânză

Unde se găsesc produsele tale?

Momentan produsele se găsesc în mediul online, la noi în magazinul din Cluj și acum lucrez să le bag în băcănii, magazine, tot ce înseamnă piață de desfacere pentru produsele lactate.

Trebuie să ajungi cu ele în București…

Am fost și la București pe la ceva târguri și să sperăm că în următoarea perioadă vom avea și un magazin sau, de ce nu, o franciză.

Narcis Pintea

Tot tu ești cel care face brânza sau i-ai învățat și pe alții?

Am reușit să-mi găsesc un băiat foarte bun, despre care pot să spun că e ca fratele meu. El a fost cu mine chiar de la început, când se ocupa de ambalare, etichetare, aducea laptele, etc. după vreo doi ani de zile a prins și el drag și a vrut să facă și el. De vreo jumătate de an se ocupă de tot ce înseamnă producție, bineînțeles supravegheat și de mine.

Câte sortimente aveți?

Facem trei sortimente de brânzeturi maturate, telemea proaspătă, telemea maturată și cele sezoniere. Urmează sana, chefir, iaurt, smântână, unt, caș proaspăt, brânză de burduf…

Avem o gamă foarte mare de produse.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora