Povestea unui strungar devenit avocat, devenit fotograf. Cum îți schimbă viața o călătorie în India? Și cum a ajuns Ștefan Dinu să lase pixelii fotografiei digitale pentru ambrotipie

Ștefan Dinu: „Artist și societate sunt niște concepte de fapt. Ceea ce există sunt oamenii. Ca om, încerc de mult timp să aflu cât mai multe lucruri despre mine, iar ăsta este singurul meu scop final”

Proiectul s-a finalizat într-o instalație înrădăcinată în mediul online și materializată prin medii de imprimare fotografică sustenabile, chestionând mediile de diseminare a artei atât pe filieră digitală, cât și participativă, colaborativă și expozițională. Ce înseamnă fotografie sustenabilă? 

Multe dintre tehnicile alternative folosite de noi nu presupun substanțe toxice sau periculoase pentru mediu, așa cum este și antotipia sau cianotipia, tehnici ce vor fi folosite în realizarea instalației Share, Tag or Dye. Având în vedere faptul că în perioada în care a fost folosită predilect fotografia analog se vorbea prea puțin spre deloc despre impactul asupra mediului, noi la Allkimik am făcut pași concreți în a face fiecare proces mai prietenos cu mediul. Ne producem propriile rețete de chimicale pentru developarea filmului sau a hârtiei fotografice, care sunt eco-friendly dar, din păcate, nu sunt disponibile comercial. 

Pentru viitorul apropiat avem în plan deschiderea unui laborator comunitar pentru print analog care, pe lângă facilitarea accesului la finalizarea analog a printului, va colecta și substanțele toxice de la un număr mai mare de practicanți, chimicale care apoi sunt neutralizate înainte de a fi deversate. 

Prin Share, Tag or Dye voi încercați să discutați despre social media ca mediu de consum pentru obiectele artistice – în ce măsură poate micul ecran contemporan să redea complexitatea unei lucrări de artă. Care ar fi răspunsul tău la această întrebare?

Depinde foarte mult despre ce artă este vorba. Cred că orice formă de artă care nu a fost gândită ab initio pentru a fi consumată în mediul digital, fiind o reproducere digitală, care înseamnă de fiecare dată o simplificare, nu poate reda senzația consumului nemijlocit al obiectului de artă. Aici putem vorbi inclusiv de energiile stocate de un obiect de artă, fie că vorbim despre un tablou, o sculptură sau chiar un print fotografic. 

Citește și: Sabina Suru: „Când eram elevă și apoi studentă, mi-am dorit să găsesc și voci feminine în cărți, dar era (și îmi pare că încă este) rara avis”

Care crezi că este rolul unui artist în societate?

„Artist” și „societate” sunt niște concepte de fapt. Ceea ce există sunt oamenii. Ca om, încerc de mult timp să aflu cât mai multe lucruri despre mine, iar ăsta este singurul meu scop final. Demersul artistic a fost încă de la începuturile istoriei un demers spiritual. Chiar și după secularizarea exprimării artistice adusă de Renaștere, arta nu s-a îndepărtat niciodată de „divin”. De fapt, ceea ce numim artă are de multe ori legătură cu proporții, forme, culori pe care cu toții le percepem ca fiind armonioase pentru că ne trezesc în noi sentimentul de familiaritate, pentru că între noi ca oameni și natură nu este o delimitare decât conceptuală. Și atunci, prin artă, unii dintre noi se simt din nou acasă, aproape de natura divină al cărui sâmbure îl poți găsi oriunde te uiți. 

Prin urmare, nu aș spune că artistul are sau trebuie să aibă un rol în societate, ci mai degrabă rolul lui ca om este să își descopere adevărata natură și să aducă armonie în jurul lui prin tot ce face și spune. 

Totuși, personal apreciez mai mult artiștii care nu sunt complet absorbiți de condiția artei și a artistului și propun teme politice. Cred că traversăm o perioadă în care a nu fi politic prin artă este tot o politică, politica struțului.