Sabina Suru: „Când eram elevă și apoi studentă, mi-am dorit să găsesc și voci feminine în cărți, dar era (și îmi pare că încă este) rara avis” - Pagina 3 din 5 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Sabina Suru: „Locuiam într-un oraș micuț unde biblioteca nu era gigantică, dar avea măcar câteva zeci de cărți din cam toate domeniile. Când am epuizat beletristica, împărțind casa cu doi frați tehniciști, am început să bag nasul în rafturile de literatură tehnică, științifică, filosofie și tot așa.”

Din punct de vedere artistic, spui că îți place să transformi vechiul în nou. Că îți place să combini înțelepciunea trecutului cu ineditul noilor tehnologii. Cum te definești din punct de vedere artistic?

Am crescut cu desen și m-am îndrăgostit de compoziție și geometrie. Apoi, accidental (voiam foto-video, dar) am ajuns în pictură, unde am aflat cât de importante sunt elemente precum culoare, textură, volumetrie. M-am încăpățânat să experimentez pe cont propriu practici ale fotografiei analogice și alternative, ceea ce m-a făcut să mă atașez de istorie, tehnică, știință. Tot acest traseu, m-a adus într-un punct în care nu mă pot așeza într-un singur mediu, iar acesta să mă definească artistic. Sunt o artistă transmedială sau, mai degrabă, nonmedială. 

Sabina Suru
2021 modul hologram Particule Afective WIP @ CNDB

Îmi aleg tehnicile, mediile și tehnologiile cu care operez în funcție de ce anume instrumentează cel mai bine conceptele care ghidează fiecare proiect în parte – fotografie, video, instalație, holografie, performativ. Un lucru esențial a devenit colaborarea, o practică în care să încerc să fiu solo show nu este o abordare pe care mi-o doresc și, așa stând treaba, cu atât mai mult abordez lucrurile nonmedial.

Lucrezi cu foarte multe lucruri – de la diferite forme artistice, la științe exacte, precum fizica sau chimia sau noi tehnologii. De unde această curiozitate către descoperire și experiment?

Când eram copil și am început să cochetez cu arta, nu aveam foarte multe lucruri la dispoziție. Aveam hârtie, creioane și imaginație. Și, în plus, îmi plăcea să citesc. Locuiam într-un oraș micuț unde biblioteca nu era gigantică, dar avea măcar câteva zeci de cărți din cam toate domeniile. Când am epuizat beletristica, împărțind casa cu doi frați tehniciști, am început să bag nasul în rafturile de literatură tehnică, științifică, filosofie și tot așa. M-am învățat așa și am continuat cititul acesta haotic, care a devenit un fel de metodologie stranie de documentare. Dacă lucrez la un proiect de dans, voi căuta referințe în tehnologie, științe speculative, cinema și tot așa. 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora