Trei locuri minunate ascunse în Transilvania. Și unde se bea cea mai bună cafea din Cluj
Mi-am petrecut cele mai multe vacanțe ale copilăriei în Transilvania, cu focus pe Cluj și Apuseni. În Apuseni poposeam aproape în fiecare an într-un cătun numit Doda Pilii. Câteva casuțe așezate între niște dealuri. Ne cazam fie cu cortul pe malul Someșului, fie în căsuța de oaspeți a lui nea Ivan și a Mărioarei. Căsuța de oaspeți era de fapt bucătăria lor de vară, la care renunțau de dragul nostru pentru două-trei săptămâni, cât petreceam la Dodă. Cătunul este situat la 17 kilometri de Padiș, răscruce importantă pentru multe trasee montane. Le-am parcurs pe toate, mai forțați de părinți, mai de drag.
La începutul anilor 90, părinții mei și-au construit acolo o casă de vacanță, cu eforturi logistice foarte mari. Cea mai apropiată localitate, Huedin, este la câția zeci de km distanță, pe un traseu extrem de anevoios, cea mai mare parte un fost drum forestier plin de gropi care pornește din Răchițele (ca un detaliu hazliu, locul unde s-a născut și actualul primar al Clujului). Nu știu cum au reușit ai mei să transporte cele trebuincioase, cum de au găsit muncitori dispuși să lucreze în colțul acela îndepărtat de lume, însă au izbutit. Construcția a fost proiectată și supervizată de mama mea, care este arhitect.
Nu am mai fost in Apuseni de foarte mulți ani, ai mei au vândut casa, iar infrastructura nu s-a îmbunătățit. Numai gândul că petrec 8-10 ore în mașină, cât un drum la New York, ca sa parcurg 5-600 de km mi se părea o ofensă la adresa bunului simț și a timpului meu. Însă îmi era teribil de dor și în plus aveam o listă scurtă de ,,must see places”, locuri speciale despre care auzisem lucruri grozave. Astfel că atunci când am primit invitația de a participa câteva zile la TIFF (mulțumesc Mercedes Benz), nu am mai stat pe gânduri.
Am pornit către Cluj pe traseul via Transfăgărășan, pe care obișnuiam să merg și cu părinții mei. Lăsând la o parte aglomerația de la Bâlea (cu sute de mașini parcate direct pe drumul național și printre gherete cu mici, kurtos și pietre vulcanice de lipit pe frigider), Transfăgărășanul a fost ca deobicei spectaculos și poate chiar mai impresionant, pentru că am condus un frumos Mercedes GLB (cu motor mare, de 250), primit pentru drive test, i-am încercat performanța pe curbe, deci am avut parte de mare distracție. Am condus (cum se spune) sportiv, spre încântarea mezinului Petru, care a recunoscut că s-a simțit ca la cursele de mașini. Când ne-am apropiat de Turda, am făcut un mic ocol către primul ,,hidden gem”, Raven’s Nest.
Situat în satul Sub Piatra (județul Alba), Raven’s Nest este un sanctuar între dealuri. Proprietarii iubeau demult zona și au decis să cumpere teren și să îl acomodeze cu vechi construcții de lemn (hambare, șoproane, case tradiționale), renovându-le complet fără a le afecta aspectul tradițional. Cea mai veche clădire are aproape două sute de ani.
Complexul butic are acum 11 camere împărțite în trei Case ( Casa de Miazănoapte, Casa de Mijloc și Casa de Miazăzi). Noi am stat în Casa de Miazăzi, am avut camera cvadruplă, unul dintre dormitoare fiind în podul casei.
Ravens Nest este un paradis al detaliilor. Fiecare element de decor păstrează amprenta foclorului românesc local. Am dormit pe cearșafuri lucrate și brodate manual, baia avea o cobăiță din lemn și fontă, paturile și covoarele erau din lână parcă atunci toarsă. Căsuțele sunt legate de o potecă ce străbate mai apoi dealul care mărginește complexul și te duce în vârful lui, unde există două terase panoramice dar și zona de spa, adică o saună și un jacuzzi amenajat într-o cobăiță mare. Accesul acolo este individual, fiecare cameră având rezervată câte o oră.
Lunch-ul si dinner-ul sunt sub forma unui meniu fix, stabilit de chef. Mai pot exista variațiuni, pentru cei cu probleme alimentare. Noi am nimerit fasole făcăluită cu cârnați, precedată de niște felii de pâine cu brânză locală și ciuperci. Am gustat și ce se servise la prânz, tocăniță de castraveți, adică un fel de care nu mai auzisem. Lista de vinuri este compusă din vinuri locale alese cu mare grijă. Din ce ne-a explicat chelnerița, la Ravens se gătesc mai ales feluri inspirate de rețetarul lui Radu Anton Roman.
In fiecare seară se aprinde foc de tabără, oaspeții pot viziona filme intr-un cinematograf amenajat in aer liber, există și un mini-parc de hamace prinse între copaci.
Mai multe detalii despre loc pot fi găsite pe romanian-romance.com, prietenii mei Răzvan și Alexandra, proprietarii proiectului online, fiind dealtfel și cei care m-au inspirat să vizitez această minunăție.
A doua zi dis-de-dimineață am pornit într-o aventură off-road cu mașini Mercedes.
Nu sunt o tipă aventuroasă, deci nu am experimentat niciodată călătorii cu atv-uri prin locuri sălbatice. Experiența Mercedes off-road m-a dus în sălbăticie, pe niște dealuri și tăpșane de neatins în mod normal cu o mașină. Filmulețele vorbesc de la sine, este clar că fără acest tip de mașini și fără pilotul care ne-a îndrumat, nu am fi reușit să parcurgem traseul.
Ce am învățat în timpul experienței of-road: mașina condusă de mine era capabilă să meargă prin locuri cu mult mai sălbatice decât cele prin care ne-am plimbat noi. Chiar dacă am fost pe teren destul de accidentat. Secretul a fost să o lăsăm să își facă treaba fără a fi stresați. Pare foarte bizar, căci în habitaclul ei confortul era complet, ca într-o limuzină.
Lunch-ul a fost o nouă surpriză. Casa Barollo este situată la 20 de kilometri de Cluj, în comuna Săvădisla, în zona de nord a munților Gilău. Este o pensiune desenată de un arhitect din zonă plecat de mulți ani în Germania. Conceptul a fost păstrarea arhitecturii zonei și alintarea oaspeților cu bunătăți locale reinterpretate. Nu mă pot pronunța în privința întregului meniu, însă supa de linte mâncată acolo este cu siguranță cea mai bună supă de linte gustată vreodată.
Cea mai reușită experiență gastronomică din această călătorie am avut-o însă o zi mai târziu, la Cluj, la cafeneaua tematică-bistro Il CAFFE (Vechea prăjitorie de cafea). Situat în apropierea centrului, Il Caffe este atât locul în care poți bea probabil cea mai bună cafea din oraș, dar și unde poți combina pentru acasă soiuri de boabe de cafea, personalizând astfel experiența.
Noi am mers la Il Caffe pentru lunch, un prânz care s-a prelungit până spre seară. Meniul a fost unul deschis, cu multe antreuri, dintre care rețin o serie de feluri de brânzeturi italienești, pate de casă cu cognac (în cazul meu a ocupat locul întâi la antreuri), salată de vinete și vedeta zilei, Raclette. Acesta a fost preparat de Voicu, unul dintre cei doi frați proprietari ai cafenelei. Oaspeții au putut alege ingredientele pentru Raclette, iar pâinea fusese scoasă din cuptor cu foarte puțin timp înainte.
Să nu uit: pâinea în sine a fost o atracție, am avut de ales între baguette, ciabatta, focaccia și piadina, servite cu trei variante de unt, dintre care unul cu trufe. Brutarul locului a fost școlit în Italia, deci varietățile de pâine sunt specialități italienești veritabile.
A urmat melanzane alla parmigiana (cele mai bune ever), cartofi franțuzești (dar din Cluj), conopidă gratinată, piept de rață cu saute de morcovi și vită pe pat de rucola.
Iar desertul, Vargabeles, un soi de budincă de taieței cu brânză și stafide, păstrează controversa originii, unii spui că-i din Cluj J
Vinul servit a fost de la Crama La Salina (Issa), o vinărie amplasată în apropierea Salinei Turda, pe dealurile Durgău, o zonă cu tradiție veche în viticultură, dar care se pierduse în ultimele decenii.
Proprietarii cramei au refăcut în urmă cu niște ani zona viticolă cu tehnologii moderne, astfel că anul trecut la Issa s-au îmbuteliat 300.000 de sticle de vin. Mie mi-a plăcut foarte mult Chardonnay sec.
Proprietarii Il Caffe, Voicu și Călin, au fost tot timpul printre oaspeți și masa s-a încheiat, după multe ceasuri, cu un lichior de nuci (Nucino) și un altul de cireșe amare (acesta din urma fiind preferatul meu). Am revenit la Il Caffe a doua zi de dimineață pentru un cappucino extraordinar și am plecat către București cu o pungă de cafea personalizată după preferințele mele, așa că mă voi putea bucura de experiență de fiecare dată când mi se va face dor de aceste meleaguri.
#TIFF2020, văzut în parteneriat cu #MercedesBenzRO #thebestornothing
Pe aceeași temă
Citește mai multe
