Zoe Florescu Potolea, puștoaica de 13 ani, care a câștigat Cupa României la karting și care se aliniază cu cele mai bune nume masculine pentru a fi o elită în lumea Motorsport-ului românesc

Zoe Florescu Potolea:„Am cochetat cu mai multe sporturi, dar doar kartingul s-a lipit de mine.”

Ai mai cochetat și cu alt sport înainte să te identifici cu kartingul?

Părinții mei s-au ocupat de mine și de sora mea și s-au asigurat că trecem cam prin toate sporturile. Nu neapărat să vedem ce ne place, cât să putem să ne pricepem cât de cât la orice: să batem mingea, ski, patinaj, bicicletă, role, tenis, înot. Doar kartingul s-a lipit de mine, cum spuneam.

Cine a stat în spatele deciziei tale de a rămâne fidelă kartingului sau a fost o dorință proprie?

Kartingul are un loc special în inima mea și nu poate fi înlocuit cu absolut nimic altceva. El cuprinde atât de mult, încât nu se poate compara cu nimic altceva: adrenalină, echipamente, foarte mulți oameni din toată lumea care sunt specializați pe diferite domenii, locuri frumoase și diferite, o industrie masivă (cea auto). Aș spune că la început a fost mai mult meritul părinților mei, dar în ultimii doi ani dorința a venit din interiorul meu. 

Ce înseamnă pentru tine să faci sport? Ce ai învățat în toți acești ani despre tine?

Sportul este o pasiune care te împinge să te dezvolți frumos și ca om. Eu am trecut prin multe transformări datorită sportului. Am lăsat în urmă timiditatea, unele slăbiciuni, mi-am depășit limitele de răbdare, oboseală, mi-am găsit tăria să merg mai departe după înfrângeri. Am învățat că și în sport îți poți crea un stil cu care să lupți să te afirmi.

• 

Cât de mult te-a ajutat să crești?

Enorm. Nu doar ce am spus mai devreme, m-a făcut să mă maturizez poate mai repede, dar călătoritul extrem de des, de exemplu, m-a făcut să mă descurc repede și ușor, cu mai multă lejeritate decât poate alți copii de vârsta mea. Pe de altă parte, am descoperit și multe feluri de caractere și tipuri de oameni speciali prin padocul internațional. Și asta mă pregătește de viață.

Kartingul este un sport în care trebuie să performezi rapid și tehnic și emoțional sub foarte mare presiune. Asta m-a ajutat să mă descurc bine în situații de criză, când alții se pierd cu firea.  De asemenea, m-a ajutat să fac multe lucruri în același timp. 

Știu că mamele, de fel, sunt mai sensibile și mult mai grijulii. Cum a îmbrățișat mama ta decizia de a te urca într-un kart?

Aș putea spune că mama mea a fost cea care m-a împins mai mult la început. Înțelegând echipamentele și văzând că suntem protejați, chiar dacă unele acrosaje arată urat, i-a liniștit.

Tatăl meu e mai dur și mă critică mai mult acum, dar mă și ajută mult și își dorește să mă vadă muncind mai mult ca să pot progresa. 

Știi, când suntem mici, Zoe, intrăm în diferite roluri și ne jucăm de-a școala, de-a mama și de-a tata, de-a medicina. Tu cu ce te jucai cel mai mult și în ce rol intrai cel mai des?

Profesoară. Poate și pentru că bunica mea paternă a fost o mare profesoară de limba română și cum ne prindea ne „băga la clasă”, dar cred că și pentru că am o tendință de a face pe șefa.  Deci nu mă jucam cu mașinuțele.:)

Zoe Florescu Potolea:„Eu și tata suntem meșterii familiei.”

Ai fost fetița aceea fină și elegantă care visa să se facă când devine mare, prințesă sau, poate, ai preferat mașinile? Ce îți amintești despre tine?

M-am jucat cu păpușile, dar am avut de mică și o trusă de scule cu care reparam chestii prin casă. Trusa era roz, dar era de scule. Eu și tata suntem meșterii familiei, cred că și de asta, mi se potrivește karting-ul. Este fascinant să vezi cum multe piese mici și dificile de asamblat, creează o mașinărie care funcționează doar pe benzină. Și cu măiestria pilotului, bineînțeles.:)

Oare îți plăcea viteza și adrenalina de mică?

Îmi plăcea să mă dau mare cu tot ce știam să fac, voiam ca toată lumea să se uite la mine și să mă admire. Cred că am fost și încă sunt, un fel de „show off girl”. Poate că nu m-am deosebit cu ceva anume când eram mică, dar acum, cu siguranță, că obțin acea audiență când conduc kartul. Poate că așa se poate explica, nu știu. Da, mi-ar plăcea să arăt lumii că fetele pot fi tari la volan.

Apropo de amintiri, care sunt cele mai dulci și dragi amintiri din copilărie?

Cele mai dragi amintiri sunt zilele petrecute la cabana pe care o are familia mea lângă Sibiu, pe Valea Lotrioarei. Curtea cu brazi, muntele, datul în leagăn cu sora mea, vacanțele petrecute cu bunicii. Acelea sunt momentele emoționante pentru mine.

Ești văzută ca un reper, Zoe. Cât de mult te privilegiază?

Nu știu ce să răspund. Abia acum încep să înțeleg, când postez ceva pe Instagram și mă trezesc că primesc mesaje de încurajare sau doar opinii, de la persoane din toată lumea care par că îmi sunt prieteni. Încep să simt că nu-i pot dezamăgi, deși știu că nu-i cunosc personal. Nu știu, e un sentiment nou pentru mine. 

 Ce trebuie să aibă un copil ca să ajungă ca tine?

În primul rând, încredere în sine. Apoi, neapărat ghidare și susținere și nu în ultimul rând sprijin financiar.