10 super aplicaţii pentru telefonul tău - LIFE.ro
Sari la conținut

10 super aplicaţii pentru telefonul tău

Hai să facem un experiment - cu cine petreci mai mult timp: cu ai tăi sau cu telefonul? Nu zic că ar fi un lucru rău, cred că este ceva normal (şi pentru unii necesar). Muncim de pe telefon, vorbim cu cei dragi, ne informăm şi ne distrăm. Telefonul a devenit accesoriul fără de care simţim că nu mai avem aer. Şi, repet, să nu o luăm ca pe ceva rău. Până la urmă, acum de pe ce citeşti acest articol.
Share this article

Hai să facem un experiment – cu cine petreci mai mult timp: cu ai tăi sau cu telefonul? Nu zic că ar fi un lucru rău, cred că este ceva normal (şi pentru unii necesar). Muncim de pe telefon, vorbim cu cei dragi, ne informăm şi ne distrăm. Telefonul a devenit accesoriul fără de care simţim că nu mai avem aer. Şi, repet, să nu o luăm ca pe ceva rău. Până la urmă, acum de pe ce citeşti acest articol (wink).

Şi dacă tot ne petrecem atât de mult timp cu ochii în telefon, nu ar fi bine să avem şi câteva aplicaţii utile în el. Că de WhatsApp, Facebook, Instagram, Youtube ne-am cam săturat.

Deci, dacă eşti genul care se uită la seriale chiar şi de pe un ecran aşa mic – atunci instalează-ţi Netflix acum. Apoi, ştiu că vrei să vorbeşti cu ai tăi mereu, aşa că Skype (sau FaceTime) is the way. Documentele tale trebuie să fie mereu protejate – foloseşte Drive sau Dropbox. Şi nu uita nici de muzică – alege ce este mai bun pentru tine: iTunes, Spotify. Evident, trebuie să ştii pe unde să mergi (Waze sau Google Maps îţi vor arăta calea). Şi nu uita nici de ştiri, rămâi în actualitate cu Flipboard sau Blendle (îţi recomand şi Issuu dacă vrei să chiteşti reviste online). Şi nu uita nici de Tinder (dacă ai nevoie).

Dar pe lângă aplicaţiile astea pe care, cel mai probabil, le ai deja în telefonul tău, îţi mai recomand să îţi instalezi şi următoarele: 

1. Revolut.

Banii tăi nu trebuie să mai stea în băncile pe care le ştii deja. Evident, dacă ai un cont la o bancă românească, instalează-ţi şi aplicaţia ei. Revolut îţi oferă posibilitatea să îţi faci carduri – fizice (MasterCard) sau digitale care au o cotaţie mai bună la schimbul valutar sau la plăţile în altă valută decât oferă băncile locale.

Poţi transfera bani instant direct prin aplicaţia mobilă (23 valute disponibile) către alţi clienţi care au cont în cadrul Revolut. Precum şi prin persoane care nu folosesc acest serviciu, prin intermediul unui simplu mesaj – WhatsApp sau email. Transferul de bani prin Revolut se face aproape distant (experienţă pe care nu o ai de la nicio altă bancă online).

De asemenea, ai şi posibilitatea să împarţi o plată cu un alt utilizator Revolut. Să îţi planifici plăţi recurente. Iar pentru varianta Premium, beneficiezi şi de asigurare medicală worldwide.

2. Duolingo / Memrise.

Vrei să înveţi o limbă străină, dar nu ai timp să te duci la cursuri. Oricum nu ai fost niciodată tipul care să se bucure de orele petrecute la meditaţii. Atunci, instalează-ţi o aplicaţie prin care poţi învăţa o limbă străină. Duolingo sau Memrise sunt recomandările mele. Însă, orice ai alege, ţine cont de o regulă clară: trebuie să ai o frecvenţă de folosire de care să te ţii (probabil 10 minute dimineaţa şi 10 minute seara).

Duolingo este, mai degrabă, pentru prima fază. Atunci când eşti chiar la început de drum. O să înveţi cuvinte, reguli gramaticale. O să ai conversaţii cu bot-urile din aplicaţie. Iar experienţa va fi una foarte plăcută – user experience foarte bun.  

Pe de altă parte, poţi folosi Memrise după ce ai făcut câteva ore pe Duolingo. O să te pună să înveţi multe cuvinte, să asculţi cum vorbesc localnicii şi să scrii corect în limba respectivă. În plus, te ajută să îţi fixezi şi obiectivele.

3. My Fitness Pal.

An nou, aceeaşi dorinţă: viaţă sănătoasă. Iar dacă poţi să mai dai jos şi câteva kilograme, este minunat. Fixează-ţi obiectivul şi My Fitness Pal te ajută. O să îţi dai seama ce mănânci (îţi place mâncarea chinezească, nasol). La ce ar trebui să renunţi pentru a duce o viaţă mai sănătoasă. Şi cât sport ar trebui să faci.

Mecanismul este simplu:

– mănânci ceva, cântăreşti (sau scanezi ambalajul) şi bagi în aplicaţie

– faci sport, bagi în aplicaţie

– ieşi seara cu prietenii în oraş şi bei ceva, bagi în aplicaţie

Dacă te ţii de treabă, My Fitness Pal o să îţi fie chiar un prieten de nădejde.

4. Inbox.

Mesajele tale au locul lor de cinste. Trebuie să foloseşti o aplicaţie pentru emailurile tale. Iar Inbox este chiar o alegere prietenoasă. Mie îmi place cum indexează automat mesajele de călătorii (rezervări, bilete de avion) şi ţi le grupează  într-un folder independent în deschiderea căruia ai zborurile (ziua, orele şi numărul zborului).

5. CamScanner.

Ai grijă de documentele tale. Atunci când trebuie să trimiţi cuiva o copie după un act, nu îi face poză, ci scaneaz-o într-o aplicaţie specializată pentru aşa ceva. CamScanner este chiar util, mai ales că poţi să îţi salvezi documentele în foldere speciale direct în aplicaţie. Aşa o să le găseşti de fiecare dată când ai nevoie de ele. 

6. MeisterTask.

Să nu uiţi cumva vreun task. Şi să nu îmi spui că le mai scrii pe post it-uri. O agendă este mereu bună pe birou, dar ce te faci dacă vrei să îţi consulţi task-urile de acasă? Aşa că, instalează-ţi acum MeisterTask. Are şi variantă pentru desktop deci poţi să lucrezi în ea de pe orice device. Şi poţi să lucrezi şi cu echipa ta – fii eficient şi deleagă dintre task-uri.

Open. In Progress. Done. Cronometrează-ţi task-urile şi bifează-le atunci când sunt terminate (o ce satisfacţie).   

7. Stocard.

Portofelul tău nu mai trebuie să cântărească kilograme. Dar vrei să ţii toate cardurile de reduceri. Dacă ajungi în seara asta în magazinul tău preferat? Aşa că, instalează-ţi Stocard şi pune-ţi toate cardurile de reduceri într-o aplicaţie online.

Nu doar portofelul îţi va mulţumi, dar şi tu o să stai liniştit că ai cardurile mereu la tine.  

8. Google Trips.

Pe vremuri atunci când plecam într-o călătorie, treceam mai întâi pe la librărie. Fără ghid nu puteai pleca la drum. De acum, însă, toate ghidurile tale sunt deja făcute de Google (oricum ştie mereu unde eşti şi ce faci).

Dacă ştii că nu o să ai net acolo, înainte să pleci descarcă-ţi ghidul de călătorie de pe Google Trips. Dacă, însă, pleci în Europa atunci poţi să ai mereu acces la recomandările lor de lucruri de făcut, locuri unde să mănânci şi ce să vizitezi. În plus, are şi trasee deja planificare pe care le poţi urma. Şi discount-uri de care te poţi bucura. Iar dacă îţi plac ideile lor, le poţi salva.  

9. Vsco.

Şi dacă tot vorbim despre călătorii, nu există drumeţie fără câteva poze. Aşa că, pentru fiecare destinaţie, fă-ţi un album în Vsco. O aplicaţie foarte faină care te ajută să faci poze ca un profi. Le poţi edita direct în aplicaţie (şi urmăreşte liniile de pe ecran, dacă vrei să fii sigur că poza este dreaptă). În plus, o să ştii mereu când ai făcut poza şi unde (dacă îţi faci album ca pe vremuri pentru fiecare călătorie). 

10. Vivino.

Şi, la final, o aplicaţie pentru pasiunea ta pentru vinuri. Evident, înainte de toate, noi îţi recomandăm să citeşti Drink Insider. Şi, mai apoi, atunci când ajungi în magazin, scanează eticheta de pe sticla de vin şi vezi ce spun ceilalţi utilizatori din comunitatea Vivino despre el. O să găseşti aici descrierea produsului, notele date de utilizatori şi recenziile lor. Dar cel mai important atu al aplicaţiei: vezi preţul vinului. Aşa o să ştii dacă merită să cumperi din supermarketul respectiv sau încerci şi în altă parte. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora