5 cauze ale dezordinii şi cum pot fi ele contracarate - LIFE.ro
Mergi la conținut

5 cauze ale dezordinii şi cum pot fi ele contracarate

Cu toţii ne-am dori ca ordinea să se păstreze singură, numai că, din păcate, încă nu s-a găsit reţeta pentru asta! Ca toate celelalte lucruri din viaţa noastră, ordinea necesită atenţia şi timpul nostru. Putem începe prin a accepta că ordinea din casă este şi rezultatul direct al timpului pe care suntem dispuşi să i-l dedicăm
Share this article

Clienţii noştri se plâng des despre dorinţa lor de a avea mai mult control asupra casei lor şi asupra dezordinii copleşitoare pe care o au de gestionat. Şi-ar dori să fie ordine în casă, dar efortul de a o obţine este prea mare. Îi înţelegem perfect: o casă plină de lucruri, cu mulţi oameni, poate fi copleşitor de coordonat. Găsiţi mai jos câteva sugestii despre cum puteţi menţine ordinea în casă cu puţină rutină şi mai puţin efort:

Timpul dedicat – ordinea necesită timp

Cu toţii ne-am dori ca ordinea să se păstreze singură, numai că, din păcate, încă nu s-a găsit reţeta pentru asta! Ca toate celelalte lucruri din viaţa noastră, ordinea necesită atenţia şi timpul nostru. Putem începe prin a accepta că ordinea din casă este şi rezultatul direct al timpului pe care suntem dispuşi să i-l dedicăm şi, mai apoi, să începem prin a pune deoparte „o bucată” de timp pentru casa noastră.

Odată ce am stabilit cât timp suntem dispuşi să îi dedicăm, şi dezordinea rămasă va deveni mai uşor de suportat – pentru că vom fi sinceri şi vom vedea că nu suntem dispuşi să îi acordăm mai mult timp.

Acordăm prea multă valoare lucrurilor

Nu ştiu cum este în cazul tău, dar mulţi dintre noi am crescut cu părinţi care ne-au povestit că lucrurile au valoare sentimentală: amintiri de la anumiţi oameni (cartea pe care prietena cea mai bună din copilărie a lăsat-o la tine când s-a mutat), amintiri de familie (bijuteria de familie care a fost dată din fată în fată de trei generaţii), lucruri care marchează evenimente importante din viaţa ta, care amintesc de experienţe sau călătorii. Am învăţat să avem grijă de lucruri, aşa, ca o dovadă de respect pentru oamenii sau evenimentele care le-au adus în viaţa noastră.

Este o filozofie frumoasă şi de ajutor, mai ales pentru un copil care învaţă să preţuiască lucrurile. Cu vremea, însă, această filozofie ajunge, câteodată, să ne lege excesiv de lucruri. Iar obiectele ajung să câştige timp şi loc în viaţa noastră în detrimentul oamenilor importanţi din jurul nostru şi în detrimentul confortului nostru.

Nu verificăm suficient de des dacă lucrurile din casă ne mai trebuie

Ţinutele de anul trecut care nu ne mai reprezintă, gadgeturile de bucătărie utile doar în cazul unor reţete pe care nu le mai gătim, cărţi super greu de obţinut când eram tineri, dar pe care – dacă o să vrem să le recitim vreodată – le găsim acum la orice chioşc, cearşafurile de pat care nu ne-au mai „îmbiat” de ani de zile.

Casa este un univers în continuă schimbare, se schimbă odată cu noi, dar trebuie să o ajutăm!

Să donăm din lucrurile de care nu mai avem nevoie este un obicei pe care majoritatea dintre noi nu l-am învăţat când eram copii. Necesită atenţie, şi timp special, şi blândeţe faţă de noi… pentru că, într-adevăr, nu sunt nişte decizii uşor de luat.

Păstrăm dubluri

Pentru că nu avem obiceiul de a dona lucruri, pentru că e nevoie de prea multe resurse să facem ordine, pentru că, uneori, este mai uşor să cumpărăm un obiect nou decât să îl găsim pe cel vechi de care am uitat, pentru că preferinţele noastre rămân adesea aceleaşi şi ne „îndrăgostim” de aproape aceleaşi obiecte, uitând ca ni le-am mai cumpărat, şi pentru multe alte motive… câteodată sfârşim cu multe „dubluri”.

Iată câteva reguli de organizare a casei care ne pot ajuta în acest sens:

·         să facem ordine periodic şi să donăm dublurile;

·         să avem multă grijă ce lucruri primim în casă;

·         să avem grijă să avem o listă precisă de lucruri care ne trebuie şi ce categorii de lucruri intră în casa noastră doar pentru că ne plac.

Nu păstram un loc fix, dedicat, pentru fiecare lucru

Cu excepţia cazului în care locuim singuri şi avem o memorie foarte bună, ca să putem găsi lucrurile uşor trebuie să le dedicam un anumit spaţiu. Când îţi scoţi cheile de la maşină ar trebui să le pui într-un loc fix: în cuiul de chei de la intrare sau de pe uşă, în bolul pentru chei de pe dulap. Le pui acolo când intri în casă şi poţi să le găseşti cu uşurinţă când ieşi. 

Dacă nu ai un loc anume dedicat cheilor de la maşină va trebui să le cauţi în toate locurile unde le-ai putea lăsa: în geanta de ieri, în pantalonii cu care ai fost îmbrăcată, în dormitor, unde îţi scoţi câteodată lucrurile din buzunar, sau pe masa din bucătărie, pentru că ai fi putut să le laşi din mană odată cu plasa de cumpărături.

E nevoie de puţină disciplină să desemnezi un loc pentru fiecare lucru şi să ai grijă să i-l păstrezi, dar timpul şi relaxarea pe care le câştigi ştiind că le găseşti mereu în acelaşi loc sunt super- reconfortante şi compensează!

Miruna Pătraşcu de la Casa Senina îţi stă la dispoziţie şi cu alte sfaturi sau ajutor personalizat, dacă ai nevoie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora