O nouă dimineață, un nou eveniment, aceeași întrebare – „cu ce mă încalț azi?” Vrei să porți din nou tocuri, dar nu vrei să mai ajungi înapoi acasă cu ele în mână.
Dacă aș putea să aleg un singur accesoriu, aș alege pantofii cu toc. Am fost întotdeauna adepta balerinilor atunci când vine vorba de confort, însă mi-ar plăcea să mă pot bucura și de o pereche de sandale sau pantofi cu toc, fără să mă streseze gândul că în doar câteva ore va trebui să-mi maschez durerea și oboseala cu un zâmbet forțat.
Nu credeam că voi găsi niște tocuri care să-mi satisfacă întru totul această nevoie, însă am luat una dintre cele mai bune decizii atunci când am decis să-mi cumpăr primele sandale cu toc mediu.
Ca în fiecare vară, sandalele au prins amploare. Cu toc pătrat, mic sau mediu, sunt ușor de purtat ore întregi. Case precum The Row, Toteme și Jil Sander au promovat în ultimele sezoane siluetele minimaliste, cu barete subțiri, square toe și tocuri mici, transformând papucii într-o piesă statement.
Ți-am făcut o selecție de cinci perechi de sandale cu toc mediu pe care poți să le porți nu doar la evenimente, ci în fiecare zi.

Sandale Yaga din piele
Sunt niște sandale playful, chiar ușor atipice în funcție de cum le combini. Aș opta pentru această culoare albă, pe care o văd din ce în ce mai rar la pantofi în ultima vreme.
Jude, Net-a-Porter, 2512 lei

Toc mic și baretă
Poți să le porți cu jeans lungi din denim și un maiou alb, un outfit full black, o fustă din satin albă sau o pereche de jorts până la genunchi. Ce alegi, minimalismul anilor ’90 sau Euro Summer?
Massimo Dutti, 500 lei

Toc mediu și aplicație florală
M-au dus cu gândul la prezentarea lui Anderson pentru Dior, cea din Grădinile Tuileries, Autumn/Winter 2026-2027. Sunt niște sandale cu toc mediu care aduc un pic de runway în viața reală, fără să fie greu de purtat. Aplicația florală nu e kitsch dacă știi cu ce să o porți.
Public Desire, asos.com, 217 lei

Efect de piele de crocodil
Nu sunt neapărat o adeptă a trendurilor și prefer să mă îmbrac destul de monocrom. Însă au revenit culorile și parcă aș vrea să încerc ceva nou. Mă gândesc să încep chiar cu sandalele. Și tu?
Toteme, Net-a-Porter, 2302 lei

Toc sferic
Recunosc, am o pereche asemănătoare și o port aproape la fiecare eveniment. M-a atras întocmai modelul tocului pentru care primesc complimente de fiecare dată. Poți să le porți cu o rochie lungă, de seară, cu o fustă mini sau chiar cu un look casual.
JW Pei, jwpei.es, 654 lei
Foto principală: Aleksei Isachenko / Panthermedia / Profimedia