7 motive pentru You la „WeDine”

De Diana Pavelescu
Distribuie articolul
3 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Nimic nu e mai potrivit şi plin de poveste decât o masă splendidă, între oameni noi şi vechi, cu-adevărat interesanţi, în compania unor vinuri perfecte. Aşa, spun eu, arată fericirea, rostul, bucuria.

Mi-am amintit de toate acestea la unul din cele mai faine evenimente la care am participat vreodată, o revelaţie a ultimului an de Bucureşti, o întâlnire cu o gaşcă de tineri superbi şi proiectul lor încântător: „WeDine”.

Pentru că îmi place să-mi argumentez „matematic” entuziasmul, la fel ca la concursurile de vin, iată de ce spun că „WeDine” e o poveste şi o experienţă care-şi merită locul pe orice „Bucket List” pretenţios. Lista mea în 7 puncte:

  1. Ajungi într-un loc unde nu te-ai fi gândit niciodată că ai putea mânca, un atelier al unui designer, o clădire părăsită, un muzeu, orice spaţiu neconvenţional de care sigur nu ai auzit să existe în Bucureşti… musai un loc cu poveste.
  2. Ai ocazia să socializezi cu oameni interesanţi, pe care altfel nu i-ai fi cunoscut; o combinaţie foarte savuroasă şi surprinzătoare de artişti, creativi, antreprenori, spirite carteziene sau poetice, apolinici şi dionisiaci.
  3. Vei avea sigur cea mai rafinată experienţă culinară, un meniu pregătit de unul dintre cei mai buni bucătari, chefi dacă vrei să sune trendy. Aici, desigur, fiecare vine cu viziunea proprie a ceea ce trebuie să fie un meniu românesc, fiindcă orice bucătar român găteşte româneşte. Şi nu mai doresc să aud că bucătăria românească nu are nimic specific. Această bucătărie este rezultatul atâtor influenţe orientale, săseşti, slave sau greceşti într-o interpretare proprie. La ce popor aţi mai văzut atâtea ciorbe?
  4. Vei degusta vinurile care se potrivesc cel mai bine meniului, fiindcă voi avea eu grijă de asta şi vei face cunoştinţă cu vinuri premium şi super premium, despre care îţi voi povesti o grămadă şi vei şti ce să alegi într-o altă ocazie. De asemenea, vei şti că dacă asociezi alt vin unui anumit tip de mâncare, nu înseamnă că amesteci băutura, mai mult decât atât, vinul e un aliment!
  5. Poţi încerca şi alte feluri de băuturi preparate de un maestro, cum ar fi sorbeto de ţuică, pe care îmi pare atât de rău că nu am apucat să-l gust la ultimul „WeDine” de sâmbătă. Şi cocktailuri special create pentru fiecare eveniment şi fel de mâncare.
  6. Cafeaua nu lipseşte şi este furnizată de Nespresso, de diferite origini. Pe George Clooney îl aşteptăm să apară!
  7. Ai apă şi sucuri din partea casei… şi credeţi-mă, apa este totdeauna cea mai scumpă la o masă cu fason dintr-un restaurant foarte bun.

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RTP8000
RTP8000