3 octombrie 2026. Yohji Yamamoto împlinește 83 de ani și rămâne designerul care ne-a demonstrat că negrul poate spune mai mult decât orice altă culoare.
Suntem în Tokyo. E dimineață și mergem pe o stradă îngustă din Shinjuku, printre ateliere mici, croitori care își ridică obloanele metalice și femei care poartă haine simple. Într-unul dintre aceste ateliere, ascuns între două magazine de textile, un tânăr designer lucrează în liniște la ceva ce nu seamănă deloc cu moda vremii.
Acolo începe povestea lui Yohji Yamamoto. 1972 este anul în care lansează Y’s, prima lui linie de haine. Într-un oraș obsedat de modernitate, Yamamoto propune exact opusul: nu caută să atragă priviri.
„Când mă gândesc la imaginea unui designer, mă gândesc inevitabil la trenduri: la ce e nou, ce urmează, ce fel de stare își doresc clienții. E o lume prea agitată pentru mine. De la început am vrut să protejez hainele de ideea de fashion, iar în același timp să protejez corpul femeii. Poate de privirile bărbaților, poate de un vânt rece.”, declara Yohji.
Câțiva ani mai târziu, în 1981, îl regăsim la Paris. Debutul lui are loc în spații care par la fel de neconvenționale ca estetica lui: un show intim în magazinul de pe Rue du Cygne, apoi defilarea oficială din Cour Carrée du Louvre și prezentarea colecției la Intercontinental Hotel. Acolo, în fața unei prese care nu era obișnuită cu glamourul couture, hainele lui negre, asimetrice, cu volume neobișnuite, au fost etichetate drept „Hiroshima chic”, iar Yamamoto a primit porecla care îl definește și astăzi: Poet of Black sau The Master of Black.
Rei Kawakubo și Yohji Yamamoto
1981 a fost anul în care curentul avant-garde a schimbat definitiv moda. Atât de binecunoscutul duo, Rei Kawakubo și Yohji Yamamoto, a dat o formă cu totul nouă hainelor. Publicul era obișnuit cu estetica bodycon, cu siluetele care îți urmăreau corpul, însă cei doi au venit cu materiale fluide, cu haine oversized, sculpturale, cu mult volum. Direcțiile lor sunt destul de diferite, dar fiecare a adus o perspectivă radical nouă în industrie. Criticii de modă au fost, la început, confuzi și chiar șocați de colecțiile cu care au debutat la Paris.
Rei Kawakubo, supranumită de presa japoneză karasu – the raven – a fost o pionieră a unui brutalism conceptual în modă. Este cunoscută pentru celebrul Comme des Garçons, fondat în 1969, și mai ales pentru începutul ei „negru”. Dar negru nu însemna ceea ce credeți. Ea și Yohji au schimbat percepția asupra culorii negre, care era asociată aproape exclusiv cu nihilismul și, evident, cu doliul. Odată cu colecțiile lor care se îndepărtau complet de tot ceea ce însemna „feminitate”, au ajuns să aibă o reputație care a rămas intactă până astăzi. Nu au urmat niciodată normele pe care industria le impunea și tocmai această libertate a devenit esența influenței lor.
Despre începuturile lui în carieră, Yohji declara: „Existau atât de mulți designeri de modă puternici. Ca domnul Kenzo, Yves Saint Laurent, Jean‑Charles de Castelbajac, Sonia Rykiel. Eu mă uitam cu admirație la ei. Poate că nu voi ajunge niciodată la un nivel atât de înalt. Mi se părea aproape imposibil. Mă simțeam ca un nimeni, ca un nimic. Așa că, în cele din urmă, mi-am ales propriul drum: acela de a nu fi un mare designer în sensul obișnuit al cuvântului. Am preferat să lucrez de pe margine, nu în mainstream, pe partea întunecată, sălbatică a străzii, în zona îngustă, considerată greșită.”
Între Yohji Yamamoto și Rei Kawakubo a existat, pentru o vreme, ceva care depășea moda. Cei doi au avut o relație romantică în anii ’80 și începutul anilor ’90, într-o perioadă în care își construiau, aproape simultan, propriile universuri estetice. Au contribuit împreună la ceea ce avea să fie numit ulterior „Japan Shock”, o ruptură atât de puternică față de estetica occidentală a momentului. Relația personală avea să se încheie, însă legătura creativă dintre cei doi nu pare să fi dispărut niciodată cu adevărat. Au rămas, în felul lor, doi poli ai aceleiași revoluții: suficient de apropiați pentru a se influența și suficient de diferiți pentru a nu putea fi confundați cu alți designeri.
Haute couture și prêt-à-porter
Poate că cel mai interesant lucru la Yohji Yamamoto este că nu a încercat niciodată să facă hainele mai ușor de iubit. Dimpotrivă. Le-a făcut mai greu de înțeles, mai greu de încadrat și, uneori, aproape imposibil de separat de corpul care le poartă.
Yohji vedea altfel silueta feminină, avea o perspectivă diferită asupra modei
În toamna lui 1990, întrebarea de la care a pornit colecția sa era una aproape provocatoare: unde se termină haute couture și unde începe prêt-à-porter? Răspunsul lui nu a venit sub forma unei definiții clare, ci a unor haine care păreau să refuze însăși ideea că moda trebuie să ofere răspunsuri. S-a jucat cu cercuri, triunghiuri, volume supradimensionate și forme care deformau silueta.
Iar dacă moda anilor ’80 era obsedată de exces, de corp și de ideea de a fi privit, Yamamoto a ales să facă exact opusul: să ascundă, să acopere, să lase o haină să nu pară perfectă. Spre exemplu, a pornit de la volume inspirate de planurile plate ale kimonoului.
Poate că de aceea, după mai bine de patru decenii, Yohji Yamamoto nu pare să fi ieșit din modă. Pentru că, de fapt, nu a încercat niciodată să intre în această lume.
Foto principală: Gil-Gonzalez Alain / Abaca Press / Profimedia
