Jane Birkin a fost simbolul unei feminități aparte, pe care cu greu aș putea să o asemăn cu a altcuiva.
Supranumită și „English rose” de Serge Gainsbourg și de presă, datorită alurii sale extrem de delicate, Jane avea un soi de inocență pe care și-a păstrat-o mult timp, chiar și după ce a ieșit din lumina reflectoarelor.
Era o fire rebelă, dar introvertită și ușor stângace atunci când venea vorba despre ea însăși. Pentru mult timp, nu a reușit să-și observe propria frumusețe și nici măcar nu se considera talentată, iar în ciuda istoriei și a moștenirii pe care le-a lăsat în urmă, nu suporta să fie denumită un icon.
Prima „it girl” care nu a încercat să fie una
Faptul că, zeci de ani mai târziu, femeile încă încearcă să recreeze acel aer aparent effortless spune poate mai mult despre influența ei decât orice titlu de fashion icon.
Jane Birkin a fost una dintre femeile care au dat, fără să încerce, startul conceptului de „it girl”. Astăzi, termenul vine la pachet cu o imagine atent construită, dar Jane a ajuns să reprezinte exact acest statut într-o perioadă în care nimeni nu îi spusese încă așa. Nu părea să încerce să fie interesantă. Nu își construia o imagine anume și nici nu părea preocupată să devină un simbol. Era, pur și simplu, ea însăși, iar într-o perioadă în care imaginea începea să conteze din ce în ce mai mult, naturalețea ei a devenit memorabilă.
Înainte să devină Jane Birkin, numele pe care astăzi îl asociem instant cu o anumită idee de feminitate, a fost pur și simplu Jane. O fată britanică ajunsă la Paris. Nu avea nimic din imaginea unei vedete care știe exact ce efect are asupra celor din jur. Poate tocmai de aceea, prezența ei a devenit atât de greu de imitat.
Însă după ce l-a întâlnit pe Serge, a fost vorba de mai mult.
Întâlnirea cu Serge Gainsbourg avea să îi schimbe nu doar viața, ci și felul în care urma să fie percepută de public. Cei doi s-au întâlnit la sfârșitul anilor ’60, iar relația lor a devenit rapid una dintre poveștile definitorii ale Parisului acelei perioade.
Alături de Gainsbourg, Jane a intrat într-o lume a muzicii, filmului și nopților pariziene, devenind treptat parte dintr-un univers artistic care i se potrivea aproape în mod inexplicabil. Imaginea fetei englezoaice, cu voce copilăroasă, ochi mari și un aer inocent care contrasta cu lumea sofisticată și uneori scandaloasă în care ajunsese, avea să o urmărească pentru mult timp.
Parisian Chic sau Swinging London?
Stilul ei oscila între două lumi: Parisian Chic și Swinging London. Două estetici foarte diferite, dar pe care Jane Birkin reușea să le poarte fără să pară că aparține cu adevărat uneia singure.
În Londra anilor ’60, moda era despre libertate, experiment și o anumită doză de nonconformism. Rochii mini, fuste scurte, cizme, imprimeuri, siluete și haine care nu mai respectau regulile din moda precedentă. Era perioada în care Mary Quant transforma minijupa într-un fenomen, iar Carnaby Street devenea una dintre imaginile definitorii ale unei generații care voia să se îmbrace altfel.
Jane își purta părul lung și dezordonat, iar felul în care combina piese aparent foarte simple îi dădea acel aer uneori provocator, deși nu intenționa asta.
Apoi exista Parisul. Mai puțin preocupat de tendințe și mai interesat de acel je ne sais quoi imposibil de definit. Aici Jane își găsea cealaltă jumătate a stilului ei: cămăși albe, jeanși, balerini, rochii fluide și, în special, renumitul coș împletit. Dacă Swinging London îi oferea libertatea, Parisul îi oferea nonșalanța.
Jane avea ceva din fata care tocmai coborâse dintr-un tren la Gare du Nord, dar și ceva din adolescenta londoneză care nu s-ar fi gândit de două ori înainte să iasă din casă într-o rochie mini.
Apariția de la premiera filmului Slogan (1969)
Unul dintre look-urile care surprind foarte bine felul în care Jane combina senzualitatea cu inocența este apariția ei la premiera filmului Slogan, în care a jucat alături de Serge. Rochia neagră, extrem de transparentă, îi urmărea silueta și a devenit cu atât mai spectaculoasă în lumina puternică a blițurilor.
Nu mi-am dat seama că rochia era atât de transparentă. A fost efectul blițului aparatului foto. Dacă aș fi știut, nu aș mai fi purtat lenjerie!
Iar reacția ei spune poate mai multe despre Jane decât rochia în sine. În momentul în care și-a dat seama cât de transparentă era ținuta în fotografiile paparazzilor a fost vizibil surprinsă de efectul pe care îl avea materialul în fața camerelor, dar a tratat întreaga situație cu umor, fără să facă un mare caz din asta.
Dincolo de imagine și moștenirea ei
Ar fi însă prea ușor să reducem moștenirea lui Jane Birkin la jeanși, coșuri împletite și rochii mini. A fost actriță, cântăreață și regizoare, iar mai târziu și-a folosit vocea publică pentru cauze umanitare și politice care îi erau importante.
Tocmai această discreție o face atât de interesantă. Jane nu a rămas în memoria noastră doar pentru felul în care arăta, ci și pentru felul în care a ales să își folosească notorietatea. Poate că acesta este, până la urmă, secretul lui Jane Birkin: nu a încercat niciodată să devină o imagine. Și tocmai de aceea a devenit una dintre cele mai greu de uitat.
Foto principală: JDF / Pixplanete / Bestimage / Profimedia
