Care sunt lucrurile și momentele care o definesc pe Ada Galeș atunci când cortina cade.
Actriță, gazdă de podcast, creatoare de conținut și, cel mai recent, autoare a unei cărți dedicate adolescenților, lansată împreună cu mama ei. În mediul online, vorbește sincer despre reușite, dar și despre provocări, lăsând oamenii să o însoțească în călătoria ei prin viață.
Pentru că pare o sursă nesfârșită de idei și de energie, am vrut să aflu care sunt obiceiurile, oamenii, pasiunile și gândurile care o fac pe Ada Galeș să fie ea însăși.
Toată lumea vorbește despre spectacolul de teatru „Orlando”. Cum l-ai descrie în trei cuvinte?
Contrastant. Provocator. Candid. E un spectacol construit pe antinomii și cred că exact amestecul ăsta o să-l definească. Te provoacă și, în secunda următoare, e dezarmant de sincer. Mai mult, mi se mai pare foarte valoros felul în care vorbește Virginia Woolf despre fluiditatea genului, cu o profunzime de care cred că avem nevoie ca să ne înțelegem complexitatea umană. Se joacă din toamna asta la Teatrul Metropolis – următoarele reprezentații au loc pe 18, 20, 21 noiembrie și între 16-18 decembrie. Abia aștept să-l vedeți!
Dintre toate personajele pe care le interpretezi în această stagiune, cu care crezi că ai cele mai multe lucruri în comun?
Semăn cu toate și nu semăn cu niciuna. Cu Ema din Exil împart dorința de libertate. Cu Sofia din Secundar, dependența de muncă. Cu fiecare personaj fac același lucru: îl apropii de mine cât pot și pe urmă caut ce e diferit. O dată ca să învăț ceva, o dată ca să mă distrez.
Teatrul, dacă îl lași, te învață foarte multe despre empatie. Foarte concret: ce înseamnă să acționezi din interiorul unui om cu care nu ești neapărat de acord moral sau etic și să îi înțelegi totuși contextul. E ceva special în asta.
Cum a luat naștere ideea cărții „TU. Ce nu ți-a zis nimeni” și cum ați ajuns să o scrieți împreună, mamă-fiică?
Toată lumea ne întreabă cum de avem relația pe care o avem. Răspunsul e că n-a fost mereu bine și că am reușit să reparăm ce stricasem amândouă. De acolo vine și cartea: credem foarte tare că o relație între un părinte și un adolescent se poate recupera, chiar și când pare pierdută.
Ideea a fost a lui Toni. A zis că, dacă tot ne întreabă lumea aceleași lucruri, mai bine le lăsăm scrise undeva. Am pus toată experiența pe care o avem în lucrul cu adolescenții și cu adulții, într-un volum care vine și cu multe povești personale, pe lângă utilitate. E printre cele mai mișto lucruri pe care le-am făcut.
Ai avut vreodată o nereușită, un eșec care s-a transformat ulterior într-un succes?
Cred cu tărie că percepția asupra lucrurilor ne dictează calitatea vieții. Am picat de două ori la facultate, am avut nenumărate deziluzii, am închis un business, ca să nu mai zic de rolurile pe care nu le-am luat, de boli sau de nedreptăți prin care am trecut. Și sunt din ce în ce mai recunoscătoare pentru tot ce trăiesc. Învăț să mă amuz din ce în ce mai tare și îmi trăiesc viața cu savoare, cu poftă și plăcere pentru o cafea, o conversație, un proiect, o întâlnire.
Ce însemna pentru tine succesul la 20 de ani? Ce înseamnă acum?
Cam aceleași lucruri, doar că acum nu mi-e teamă să le spun (râde). Succes înseamnă să faci și să fii recunoscută pentru ce faci, mândră și mulțumită, dar în continuare în stare să te pui la îndoială și să vrei să crești, profesional, uman. În timp am căpătat încredere în intențiile mele de a avea un impact pozitiv în lume, în valoarea pe care o am și în disponibilitatea enormă de a face lucrurile pe cât de bine pot eu.
„Succesul înseamnă să fii recunoscută pentru ce faci, mândră și mulțumită, dar în continuare să vrei să crești”
Altfel, pot să vă spun și poetic că succesul e când stau cu familia mea și mi-e bine. Dar n-ar fi posibil fără munca și privilegiul din paragraful anterior.
În ce perioadă a vieții tale te-ai simțit cel mai bine?
Acum. Mi-e din ce în ce mai bine, mă simt mai încrezătoare, mai mișto, mai light.
Și mi-a plăcut mult în liceu, sincer. Aveam o trupă de teatru cu care mergeam la festivaluri și dorința de a face teatru și artă era foarte curată, cu o ardoare pe care o mai regăsesc uneori în proiecte și o prețuiesc tare. Am regăsit-o și în businessul pe care l-am avut, și la carte. Cred că entuziasmul de atunci m-a format.
Pe cine suni când ești tristă?
Pe mama, pe iubitul meu și, de cele mai multe ori, pe nimeni. Adică nu imediat. Îmi dau un pic de timp cu mine să procesez și sun după.
Ce porți când nu știi cu ce să te îmbraci?
Andrei Dinu, iubitul meu, e scenograf, face decor și costume, așa că de multe ori decide el cu ce mă îmbrac. Nu prea sunt în stare să mă îmbrac singură, mai ales când sunt obosită. Și recunosc că îmi place mult să port cămăși de noapte pe stradă.
Pe ce obiect din garderobă ai cheltuit mulți bani?
Pe geci de iarnă, ca să fiu sigură că nu mi-e frig. Pe niște rochii, pe niște pantofi. Nu am o poveste spectaculoasă cu un obiect scump, am una foarte practică cu frigul.
„Îmi place foarte mult musacaua făcută de mama. Prăjește și vinetele, și cartofii, separat, înainte să o monteze. E absolut divină”
Ce colecționezi?
Parfumuri. Fețe de masă și aș vrea să fac o colecție cu unele pictate de mine și de Andrei. Și papuci, cu toc, fără toc, numai să fie deschiși la spate. Pur și simplu îi ador.
Ce cadou te-a bucurat cel mai tare?
Am primit cadou de la medicii mei operații reușite, am o echipă extraordinară de specialiști din toate domeniile, susținere de la familie și bucurie de la viață. M-am lăsat de fumat și e cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut.
Un sfat primit în copilărie care ți-a fost de folos la maturitate
„Nu crede tot ce gândești”. M-a ajutat enorm. Și că toate trec, și alea bune, și alea rele.
Mâncarea de care nu te saturi niciodată
Sunt absolut gurmandă, am și o rubrică pe Substack cu meniul nostru săptămânal, pe lângă cea epistolară, „dragă amor”, unde oamenii îmi scriu poveștile lor reale de iubire și eu le răspund fără să judec. În perioada asta îmi place foarte mult musacaua făcută de mama. Prăjește și vinetele, și cartofii, separat, înainte să o monteze. E absolut divină.
Cum arată diminețile tale?
Beau cafea cu Andrei și facem integrame înainte să fug la repetiții.
Ce faci când ești foarte stresată?
Depinde. Dacă am timp, îmi dau timp: să fiu mârâită, să fiu frustrată, să fiu anxioasă. Dacă nu am timp, îmi distrag atenția ca să îmi scadă mai repede nivelul de stres din organism. Mă uit la ceva, mă joc pe telefon și maximum a doua zi șterg jocul, ies la o plimbare dacă am cum. Creierul are nevoie să nu rumege constant, așa că o distragere a atenției, ceva de scurtă durată (care nu face alte stricăciuni) poate ajuta.
Ce carte te-a marcat?
Foarte multe. Când eram mică, „Pomul de Crăciun” dar nu mai știu cine a scris-o. Cred că e cea mai tristă carte pe care am citit-o, ceva cumplit cu un băiețel care moare de cancer. Adolescentă, „Toți oamenii sunt muritori”, a lui Simone de Beauvoir, cu imaginea șoricelului nemuritor care mi-a adus mereu aminte să fiu cumpătată. Recent, îmi plac mult Franzen și Foer, Deborah Levy (tot ce scrie) și evident pe mama care scrie sub pseudonimul Tony Mott romane polițiste.
Care e plăcerea ta vinovată?
McDonald’s și să devorez un serial până la 5 dimineața.
„Învățarea e continuă, pe tot parcursul vieții, și suntem mereu în schimbare”
Când ai plâns ultima dată și de ce?
Scriu în pauza dintre două spectacole de „Pădurea spânzuraților”. Am plâns de dimineață, în scenă, și mai urmează și diseară. Sunt plătită să plâng.
Altfel, plâng când sunt obosită, din te miri ce, de obicei, din motive stupide. Când eram adolescentă, încercam să mă cert cu mama ca să mă facă să plâng și să pot să mă descarc. Uneori mai sunt adolescentă și acum cu oamenii (foarte apropiați) din jurul meu.
Spune-mi o glumă la care râzi de fiecare dată
Nu e chiar o glumă, dar râd absolut de fiecare dată când mă împiedic.
Ce ai vrea să schimbi la tine?
Profund, nimic. Am încredere în mine și mă și îndoiesc de mine, știu că învățarea e continuă, pe tot parcursul vieții, și că suntem mereu în schimbare. De obicei, ne poticnim când vrem să păstrăm prea multe lucruri care nu ne mai servesc, și am încredere că nu fac asta. Iar superficial, aș mai da jos 3 kilograme și aș înțepa 2 riduri, ca toată lumea (râde).
Care este o temere pe care ai reușit să o depășești?
Toate variantele de „nu o să reușesc”, „nu sunt suficient de bună”, „nu o să funcționeze” le-am înțeles, le aud și nu le mai iau în seamă de mult, deci se poate spune că le-am depășit. Dar eu ca tipologie sunt mai degrabă o persoană anxioasă, deci ca reacție mă pot speria ușor. Ce am învățat e să le observ și să nu îmi las comportamentul condus de ele.
Ce faci când ești singură acasă?
Dansez.
Dacă mâine ai putea pleca undeva, oriunde, care ar fi destinația și de ce?
Uau. Asia: China, Vietnam, Cambodgia, Kazahstan, Turkmenistan, Japonia. În Ecuador mi-a plăcut enorm și m-aș întoarce. Galapagos n-am văzut. New York oricând și, evident, dacă am două zile, aș da o fugă la Londra măcar pentru un spectacol și o expoziție. Ador să călătoresc. Mi se pare un fel foarte bun de a afla lucruri despre alții și despre tine și îmi stârnește creativitatea.
Ce urmează pentru tine din punct de vedere profesional?
A reînceput stagiunea, deci joc în toate spectacolele din repertoriul TNB. O să fie și un turneu cu lansarea volumului Tu. Ce nu ți-a zis nimeni, la București, Suceava, Iași și Timișoara. Plus activitatea din online, care îmi face din ce în ce mai mare plăcere. Sper să vă propun și niște întâlniri în real life 🙂. Vă țin la curent!
Foto: Arhiva personală
