Noua obsesie în materie de beauty: tubing mascara. Ce este și de ce a început să fie din ce în ce mai apreciată?
Uneori, un clean makeup în care singurul element care iese în evidență sunt genele mi se pare extrem de atractiv. Totuși, contează foarte mult și ce tip de mascara alegi. Chiar dacă unele produse îți oferă volumul pe care ți-l dorești, rezultatul vine uneori cu mici compromisuri: fie la demachiere, când trebuie să petreci minute întregi ca să îndepărtezi și ultima urmă de mascara, fie pe parcursul zilei, când produsul aplicat se întinde pe pleoape sau, la fel de neplăcut, când genele se lipesc între ele încă de la aplicare, în loc să rămână bine definite și separate.
Când vine vorba despre machiaj, mascara devine, pentru mine, o adevărată provocare. Am încercat mai multe tipuri de produse și, într-adevăr, cea mai eficientă variantă de până acum s-a dovedit a fi mascara waterproof. Însă mă chinuie teribil demachiatul de la finalul zilei. Nu am întotdeauna răbdare, așa că am prostul obicei de a freca destul de tare zona ochilor.
De curând am aflat despre produsele tubing mascara, care par a fi soluția pentru noi, cele care (aproape) am renunțat la mascara doar pentru că e greu de aplicat și de curățat. Așa cum sugerează și numele, produsul acoperă genele într-un fel de „tub” – formând un înveliș în jurul fiecărei gene. Această mascara este rezistentă la umiditate și, în plus, este o bună alegere pentru persoanele cu ten gras, pentru că produsul nu se întinde pe parcursul zilei. Tubing mascara este potrivită și pentru persoanele cu ochi sensibili, iar unul dintre cele mai importante avantaje, din punctul meu de vedere, este că această mascara poate fi îndepărtată doar cu apă călduță și prin mișcări blânde în jurul genelor.
Am găsit câteva exemple de produse, pe care le-am văzut tot mai des în ultima vreme pe social media și pe care aș vrea să le încerc.

tartelette™ tubing mascara
În ultima perioadă, am început să fiu mult mai atentă la brandurile pe care le aleg în materie de beauty. Și înainte îmi selectam produsele cu grijă, însă acum mă interesează tot mai mult ingredientele prietenoase cu pielea și produsele cruelty-free. Sunt aspecte pe care Tarte le promovează de foarte mult timp și care au contribuit la popularitatea brandului în rândul comunității de beauty.
Mascara este disponibilă în 10 nuanțe și poate fi achiziționată și într-un set de machiaj, ce include opt produse: două mascara, produse pentru buze, farduri și câteva accesorii.
Mascara Tarte, sephora.ro, 155 lei

Ribbon Wrapped Lash Mascara
Too Faced este unul dintre acele branduri care reușesc să-ți atragă atenția, chiar dacă nu ești pasionată de machiaj. Packaging-ul lor este printre cele mai apreciate, iar fiecare colecție pare să-și spună propria poveste.
Mascara tubing de la Too Faced a fost primul produs de acest tip despre care eu am citit și primul pe care l-am văzut testat în videoclipuri. Până acum, nu am auzit decât păreri pozitive.
Mascara Too Faced, toofaced.co.uk, 178 lei

Catrice TUBING Stay in Place
Am rămas fidelă produselor de la Catrice ani la rând. La început, aveam o prejudecată: dacă un produs nu provine de la un brand foarte mare și are un preț accesibil, atunci nu poate fi cu adevărat bun.
În timp, însă, Catrice nu m-a dezamăgit niciodată. Mascara Tubing Stay in Place este potrivită pentru persoanele care își doresc un efect de gene false și curbare.
Mascara Catrice, notino.ro, 30 lei

Ooh la Lash Length & Lift Tubing
Uneori merg dintr-o extremă în alta: fie îmi place să port un machiaj ceva mai strident, dar doar în zona ochilor, fie aleg un look cât mai minimalist, în care vreau să evidențiez doar genele. Recent am descoperit acest brand și nu pot spune decât că, în postările din social media în care l-am văzut testat și recomandat, rezultatul pare să păstreze acel efect natural care îmi place mult. Sunt genul de produse care îți pun trăsăturile în valoare fără să pară că porți foarte mult makeup.
Mascara ZOEVA, notino.ro, 109 lei
Foto principală: Jessica Peterson / Tetra Images / Profimedia