Despre efervescența dinainte de a urca pe scenă și liniștea dinaintea unei premiere, cu Ana Bianca Popescu.
Pe Ana Bianca Popescu am văzut-o de-a lungul timpului în multe spectacole, mai ales la Teatrul Mic, unde este angajată. Îmi place forța pe care i-am întâlnit-o în special în personajele fragile, precum Anna Karenina. Am adorat-o în „Maria de Buenos Aires”, un spectacol fabulos pe care l-am văzut de două ori, și m-a hipnotizat în rolul lui Sibylle din „EX”.
A primit premiul de debut al UNITER pentru rolul Fata din spectacolul „Numele”, regia Vlad Cristache, la Teatrul Foarte Mic. A fost nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul Luka în spectacolul „Soldatul de ciocolată”, regia Andrei Șerban, la Teatrul Odeon, Bucureşti; pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru rolurile Maria din „Maria de Buenos Aires”, regia Răzvan Mazilu și Sybille în Ex, regia Theodor Cristian Popescu, la Teatrul Mic.
Te invit să o descoperi prin intermediul unui portret – al Chestionarului Life – unde dezvăluie câteva detalii despre actrița dincolo de scenă, prin câteva răspunsuri scurte despre meserie, alegeri și lucrurile care o definesc.
Carte de vizită:
Nume: Ana Bianca Popescu
Data și locul nașterii: 5 mai 1990, București
Actriță angajată a Teatrului Mic, București
În ce spectacole joci în această stagiune?
O să încep cu premiera stagiunii la noi la teatru, „Oameni, locuri, lucruri”, un spectacol absolut minunat în regia lui Radu Apostol, apoi „Ex”, „Anna Karenina”, „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, „Tartuffe”, și lista continuă, nu vreau să vă răpesc din dorința de a caută și a descoperi. Majoritatea sunt la Teatrul Mic. Despre un nou proiect revin în curând.
Sentimentul dinainte de a urca pe scenă.
Pe lângă emoții, e o efervescență și un tumult de care nu pot scăpa decât după ce se termină spectacolul. Uneori aduc acest sentiment și acasă și se întâmplă să mă țină până în miezul nopții. Se desprinde greu de mine, dar îmi dau seama că altfel nu pot.
O superstiție sau un ritual înainte de o premieră.
Nu prea am. Singurul lucru pe care încerc să-l fac este să mă odihnesc, să reușesc să dorm cât mai bine, practic să rog gândurile să tacă puțin.
Primul om căruia îi împărtășești un nou proiect.
Mama.
Un spectacol de suflet în care ai jucat.
„Maria de Buenos Aires”, (sper să-l mai joc, dar încă așteptăm să se organizeze instituțiile), pentru că este un spectacol plin de magie și mister, dar în același timp extrem de vulnerabil și fragil. Maria este un personaj atât de luminos, care oferă atât de multă iubire, cu atâta speranță, este puternică, e curajoasă, nu se teme de suferință, din contră, și-o asumă cu demnitate și convingere, iar această complexitate a personajului pentru mine este ca o evadare din real, din obișnuit. Încerc să dau sens unei metafore. Pentru asta îi sunt încă o dată extrem de recunoscătoare lui Răzvan Mazilu, regizorul acestui spectacol.
Un artist cu care ți-ar plăcea să lucrezi în teatru și de ce.
Sorin Miron. Pentru că este genial.
Un text sau un personaj pe care ți-ar plăcea să lucrezi.
Niciodată nu mi-am ales textele. Întotdeauna le-am lăsat pe ele să vină la mine, să mă aleagă. Am fost deschisă, am tratat cu mare seriozitate tot ce am crezut că este potrivit pentru mine. Până acum am avut noroc și am jucat personaje incredibile, din texte incredibile. Sunt foarte recunoscătoare. Sper să fie așa și de acum încolo.
Din personajele tale iei cu tine, fără să vrei…
Replici! Mă surprind în viață dând ca răspunsuri replicile personajelor pe care le joc. Și mă gândesc „asta de unde a fost… a, da…normal!”
Un lucru pe care meseria de actor l-a schimbat în felul în care privești oamenii.
Cred că sunt mult mai atentă la oameni, îi observ, îi analizez, încerc să-i înțeleg, să îi apăr, să îi descopăr. Sunt interesată de oameni, sunt empatică, în același timp sunt momente în care nu-mi plac oamenii, în fine, ce vreau să spun este că înainte nu eram neapărat atentă, dar prin prisma profesiei mele învăț în fiecare zi să vǎd oamenii.
Ultima carte citită.
„Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat”, de Jacqueline Harpman.
Ce te entuziasmează?
Animalele.
Ce te sperie?
Să pierd pe cineva.
Cum ai vrea să te țină minte spectatorii?
Of… nu știu… cum simt ei, în funcție de ce au primit în seara în care m-au văzut pe scenă.
Ideea / principiul după care te ghidezi în viață.
Fă bine, că rău s-a mai făcut! Râzi mult și iubește-i pe ai tăi cât îi ai!
Foto principală: Raluca Mărgescu
