Julianna Margulies, protagonista din „Soţia perfectă”, va produce un film despre femeile reporter în războiul din Vietnam

De Oana Borviz
Distribuie articolul
2 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Julianna Margulies, pe care o ştiţi din serialul tv “Soţia perfectă”, a declarat de curând, pentru AFP, că va produce o serie de filme tv bazată pe mărturiile unor femei reporter care au transmis din războiul din Vietnam. Adaptată după cartea „War Torn: Stories of War from the Women Reporters Who Covered Vietnam„, de Tad Bartimus (ce adună poveştile a nouă femei americane despre războiul din Vietnam, începând cu primele zile ale conflictului şi până în momentul în care ultimul elicopter american a părăsit Saigonul, în 1975), seria de filme pe care o va produce Julianna Margulies se află deja în lucru. O regizoare şi o scenaristă, cărora nu le-a divulgat încă numele, fac parte din echipa acestui proiect, a cărui producţie a fost deja vândută. ”Lucrăm la un episod pilot acum”, mărturiseşte artista care a refuzat de curând rolul din „The Good Fight„, continuarea serialului “Soţia perfectă”, care a făcut-o cunoscută în întreaga lume. ”A trebuit să îmi iau adio de la Alicia Florrick după şapte sezoane”, a spus actriţa referitor la rolul care a făcut-o celebră. ”Alicia nu are emoţiile la îndemână, ca mine. Sunt actriţă şi evreică… o femeie foarte emoţională şi cu opinii ferme. Am crescut cu ea, am avut ocazia să experimentez cu ea şi să mă schimb odată cu ea”, mai spune aceasta precizând că, a semna pentru alte 22 de episoade ar însemna „să-ţi ia prea mult din viaţă„. 

O veţi vedea, în schimb, în două lungmetraje ce vor fi lansate în 2008: ”Three Christs”, regizat de Jon Avnet, unde joacă alături de Richard Gere, şi ”Untouchable”, al lui Neil Burger, în care îi are ca parteneri pe Nicole Kidman şi Bryan Cransto.

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul