“Poesii”, de Mihai Eminescu, şi „Convorbiri literare”, licitate de Artmark cu 12.000 de euro fiecare

De Oana Borviz
Distribuie articolul
2 min de citit
Salvează pentru mai târziu

O colecţie cu obiecte rare ce au aparţinut poetului Mihai Eminescu a fost licitată de Artmark ieri, 22 iunie, cele mai scumpe itemuri fiind „Poesii”, de Mihai Eminescu (colecţia completă a tuturor ediţiilor Maiorescu) şi o coleţie de reviste „Convorbiri literare”.

Celebra colecţie „Poesii” (ediţiile I-XVI, 1883-1936) – singura existentă şi care conţine toate primele 16 ediţii ale “Poesiilor” lui Eminescu, inclusiv celebra ediţie princeps – a avut ca preţ de pornire 9.000 de euro dar a ajuns să fie adjudecată pentru 12.000 de euro.

Colecţia

Acest unic volum de poezii eminesciene a fost puclicat în timpul vieţii poetului la îndemnul criticului literar Titu Maiorescu, volum ce a fost apoi republicat în nenumărate ediţii (prima ediţie datează din 1884 şi cuprinde poeziile publicate de Eminescu în „Convorbiri Literare” timp de 12 ani).

Tot pentru 12.000 de euro a fost adjudecată şi colecţia de reviste „Convorbiri literare” (anii I-XXV), ce cuprinde o mare parte din primele apariţii literare ale clasicilor români din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre care Eminescu, Creangă, Alecsandri, Negruzzi (1867-1892).

Cu 10.000 de euro a fost licitată o altă piesă rară din colecţia eminesciană, şi anume: „Poesii de Mihail Eminescu”, Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia Princeps în coperta originală.

Foto: Artmark

”Cufărul lui Eminescu” – despre care se spune că l-a însoţit pe poet în drumurile sale spre oraşele în care a studiat (Berlin şi Viena) şi a cărui valoare estimativă era de 5.000 de euro – a fost licitat la 7.000 de euro.

 

Portretul poetului la 19 ani, realizat în atelierul fotografic Bernhard Brand din Iaşi, a fost adjudecat pentru 5.500 de euro, preţul de pornire fiind de 800 de euro. În timp ce cartea de vizită a lui Mihai Eminescu ca prim-redactor al ziarului „Timpul” a fost adjudecată pentru 1.600 de euro, în condiţiile în care preţul de pornire a fost de 200 de euro.

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RTP8000
RTP8000