Mărturia şocantă a actriţei Reese Witherspoon

De Nicoleta Nicolae
Distribuie articolul
2 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Celebra actriţă din Cetatea Filmului a ţinut ascuns un adevăr care a şocat pe toată lumea, în aceste zile.

Reese a declarat că a fost hărţuită sexual de un regizor la vârsta de 16 ani, dar agenţii şi producătorii de film i-au spus să tacă, informează revista People citată de The Guardian.

Actriţa Reese Witherspoon, în vârstă de 41 de ani, a făcut mărturisirile într-un discurs despre problemele cu care se confruntă femeile din industria filmului, organizat luni de Elle Women la Hollywood. 

„Am propriile mele experienţe de acest gen care revin proaspete şi e greu să dormi, să gândeşti şi să vorbeşti despre sentimentele de anxietate pe care le-am avu tşi pe care nu am putut să le dezvălui prea devreme”, a spus ea. 

„Simt un adevărat dezgust faţă de regizorul care m-a agresat când aveam 16 ani şi sunt furioasă pe agenţii şi producătorii care m-au făcut să cred că tăcerea era o condiţie a angajării mele. Şi mi-aş dori să pot să vă spun că a fost un incident izolat din cariera mea, dar din păcate nu a fost aşa. Am avut multiple experienţe de hărţuire şi agresiune sexuală şi nu vorbesc despre ele prea des”, a adăugat actriţa. 

Witherspoon a spus că a fost pregătită să vorbească după ce a auzit alte cazuri de hărţuire sexuală din industrie. „După ce am auzit toate aceste poveşti din ultimele zile şi pe femeile curajoase care s-au hotărât să nu mai tacă, m-au făcut să-mi doresc să spun tare pentru că m-am simţit mai puţin singură săptămâna aceasta decât m-am simţit vreodată în întreaga mea carieră”. 

 

Sursa: News.ro

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul