A apărut, în sfârşit, trailerul animaţiei “Coco”

De Oana Borviz
Distribuie articolul
2 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Mult aşteptata animaţie a celor de la Pixar, „Coco” – despre care se tot vorbeşte încă din 2012, când a fost anunţat pentru prima dată acest proiect – are în şfârşit un trailer.

Un personaj simpatic pe nume Miguel (Anthony Gonzalez) vrea să rupă vraja familiei în care muzica a fost interzisă de secole urmând calea inimii şi încercând astfel să devină muzician întocmai ca idolul său, Ernesto de la Cruz (Benjamin Bratt).

Foto: MTV

Cam asta este, pe scurt, povestea în care ne introduce trailerul animaţiei „Coco”, despre care regizorul Lee Unkrich (care a mai făcut “Up” şi “Toy Story 3”) spune că este “o scrisoare de dragoste pentru Mexic”. Asta pentru că filmul – ce urmăreşte aventurile lui Miguel în timpul unei călătorii mitice pe tărâmul de dincolo – face o incursiune în cultura mexicană, una dintre sursele de inspiraţie fiind Día de los Muertos (Ziua morţilor), sărbătoarea anuală mexicană ce are loc la sfârşitul lunii octombrie.

O chitară fermecată, mistere vechi de secole, reuniuni de familie senzaţionale şi multe altele veţi descoperi în “Coco” începând cu 22 noiembrie, când va loc premiera mondială a filmului.

 

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul