Adrian Dumitrescu, tânărul care a dat Scoția pe Frumușani pentru a se dedica educației copiilor din medii defavorizate - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Se dau legi, hotărâri, se vorbește despre schimbări, despre viziuni, despre revoluție în educație, despre excelență, despre măsuri de incluziune, despre măsuri împotriva abandonului școlar, dar pentru a avea rezultate e nevoie de o mare de oameni dedicați. E nevoie de oameni precum Adrian Dumitrescu care, până să intre în sistemul educativ, credea că schimbarea trebuie să se facă la nivel macro, dar a realizat, gustând odată cu primul an la catedră, că de la firul ierbii se pot face și mai multe, dorință să fie din partea tuturor celor care consideră că toți copiii au drepturi egale. 

Adrian este învățător. A trecut de emoțiile date de primul an de învățământ, însă nu în primul an în câmpul muncii. El a dobândit o experiență în mai multe domenii, chiar și peste hotarele noastre. S-a format în Scoția, a lucrat în Scoția, devenindu-i a doua casă și spațiul în care s-a maturizat profesional și personal. Totuși, după patru ani a simțit că sufletul îl trage în țara natală. Îl găsim la catedra din Frumușani, sau în mijlocul copiilor sau, poate, ținându-i de mână replicându-le că fac cea mai frumoasă și zdravănă echipă. Să aflăm mai multe în rândurile de jos despre frumoasa poveste a călătoriei sale profesionale!

Adrian Dumitrescu:„Am început clasa întâi cu emoții.”

Adrian, te găsim în concediu sau nu?

În acest moment sunt în plin proces al Academiei de Leadership și Pedagogie Teach for România generatia 9. Această academie este singurul program integrat de învățare accelerată pentru profesorii care aleg să predea în comunități vulnerabile. De la începutul lunii fac parte din staff-ul Teach cu rolul de Manager Profesori. Acest rol este un rol cheie în organizație, care lucrează îndeaproape cu profesorii încă de la intrarea lor în Academia de Leadership și Pedagogie, formând și evaluând performanța acestora pe baza profilului de competențe Teach for România, coordonează comunitatea de profesori, asigurând mentorat după vizita la clasă, discuții de creștere pe planul personal de leadership al profesorilor și monitorizare și evaluare a performanței.

Cum ți-a fost acest an școlar?

Pe elevii mei îi cunosc de anul trecut când eram toți începători și anume ei la Pregătitoare și eu în primul an de învățământ. Am început clasa întâi cu emoții. Știam cât de important este acest an pentru ei și doream să ajung la fiecare elev, să mă adaptez pe nevoile lor, dar și pe competențele din Programa Școlară. Dacă anul trecut m-am axat mult pe Cultura Reușitei la clasă prin dezvoltarea abilităților socio-emoționale și autonomiei, în acest an școlar cuvintele cheie au fost literația și activitățile remediale. La nivel de clasă am căutat să evaluez la început de an nivelul de literație al fiecărui elev. Era o un pas necesar deoarece anul anterior avusesem elevi care nu se putuseră conecta online sau avuseseră momente în care lipseau. În această direcție cu ajutorul cursului Școli cu SCLIPICI și Tutorelui meu am dezvoltat un plan de intervenție pe literație pentru elevii care rămăseseră în urmă. Mai exact aveam o grupă de 4 elevi alături de care lucram în fiecare săptămână la final de ore. Acest laborator de literație oferea sprijin suplimentar semnificativ elevilor pentru a ajunge să citească și să scrie la nivelul adecvat curriculumului aferent clasei lor. Alături de echipa Teach for Romania în parteneriat cu Roma Education Fund am contribuit la dezvoltarea unui program de formare pentru cadrele didactice, „Segregare pe minus, diversitate pe plus – Educație de la egal la egal’’. Consider tematica incluziunii, segregării și a rasismului foarte importantă pentru școala și societatea românească. În cei doi ani de Teach for Romania fiecare participant în program are alături un tutore care îl sprijină.

Ce clasă de elevi ai? Care este portretul elevilor tăi?

O clasă de eroi în devenire. Dacă anul trecut la Pregătitoare când stăteau în băncuțe abia atingeau cu piciorușele podeaua și mai erau puțin anxioși, acum la final de clasa I ei lucrează pe echipe și prezintă  cu entuziasm proiectele în fața colegilor. Mai mult, în fiecare zi, fiecare are un rol în clasă: cel care ne amintește regulile, magicianul timpului, cel care propune jocul din timpul pauzelor. Ei se inspiră reciproc, se motivează, perseverează și râd la orice eșec și reusită. Fiecare elev are curiozitate, dorință de a fi ascultat și susținut. Avem o viziune a clasei, un motto ca orice echipa (Prietenie- Perseverența- Toți Pentru unul , unul pentru toți), reguli și rutine pentru a ne ajuta la învățare, vorbim liber și ascultăm curioși când un coleg ne prezintă o perspectivă.  Fiecare are un mini-univers interior și împreună ca și grup dezvoltăm un univers al clasei. Fiecare ține cont de nevoile individuale, dar și de cele ale grupului. Întrebarea De ce este cheia, în orice discuție purtăm.

Adrian Dumitrescu:„Toți copiii se nasc cu drepturi egale, dar nu toți cu șanse egale.”

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi cu copii din medii defavorizate, Adrian?

Dacă în facultate credeam că schimbarea se face de la nivel macro – Guvern, instituții, mai târziu am realizat că schimbarea se poate face și invers, de la firul ierbii. Pentru mine educația și sănătatea sunt bazele unei societăți funcționale. Toți copiii se nasc cu drepturi egale, dar nu toți se nasc cu șanse egale. Mediul vulnerabil/ sau mai puțin vulnerabil poate avea impact asupra viitorului unui copil. Profesorul care lucrează cu copii din medii vulnerabile trebuie sa fie un profesor transformațional. El lucrează dincolo de clasă, construiește poduri între diferiți actori locali : primărie, instituții locale, cadre didactice, director, părinți. Nu doar cadrul didactic lucrează cu copiii, întreaga comunitate lucrează. Cred în puterea comunității și efortul colectiv de a-l pune pe copil în centru. 

Cum este școala din Frumușani în care activezi? Seamănă cu cea din vremurile tale?

Școala din Frumușani este o școală frumoasă.:) Când spun frumoasă, mă refer la oamenii pe care i-am cunoscut acolo în cei doi ani de experiență. Colegele de cancelarie m-au primit pline de curiozitate și căldură. Fiind la început de carieră, m-au ajutat să știu că pot apela oricând la ele. Mai mult doamna director a școlii a fost mereu deschisă către diferitele activități și proiecte pe care le propuneam alături de colegi și a susținut activ colaborarea între diferite clase și structuri școlare. Este o școală mare cu multe structuri. Am avut oportunitatea să fiu repartizat în structura din inima satului. Îmi place foarte mult drumul până la școală, la pas prin sat am ocazia să mă întâlnesc cu părinții și cu elevii în drumul lor spre școală.

Și apropo de Frumușani, de ce tocmai acolo?  

Când am decis să mă întorc din Scoția, știam că vreau să aplic la Teach for Romania și că sunt dispus să predau în orice parte a României. Gândul că o să fiu în țară mă ajută să fiu flexibil. Am studiat contextul școlilor din Ilfov, Giurgiu, Călărași și așa am descoperit comunitatea din Frumușani. Am fost în timpul verii la școală unde am discutat cu doamna director despre școală, comunitate. Apoi am susținut examenul pentru a lua post în Călărași și în septembrie Frumușaniul m-a primit.

Faci navetă? Tu, Adrian, de fapt, de unde ești de loc? Ce-mi poți spune? 

Făceam naveta cam o oră și jumătate pe sens. În primul an de predare până la Frumușani călătoream din București cu tramvaiul, metroul, microbuzul și apoi 10 minute pe jos prin sat până la școală. De loc sunt din Râmnicu Vâlcea, oltean. În Scoția mi se spunea că par că sunt grec sau italian. Eu mă simt de peste tot.

Adrian Dumitrescu:„Cu ajutorul Teach am învățat cum să gestionez relația cu sinele meu.”

Dar de când aparții comunității Teach for Romania? Care este frumoasa poveste a escapadei tale academice? 

Eram în Scoția și simțeam că este momentul să mă întorc în țară. Auzisem de Teach for Romania și îmi doream mult să fac parte din această comunitate. Am văzut un add pe Facebook care mi-a reamintit de Teach și am aplicat. În martie m-am reintors în țară și am și intrat în procesul de onboarding. În vara anului 2020 am și participat la Academia Digitala De Leadership și Pedagogie în cadrul Generației 7. Am fost încă de la început fascinat de tot sistemul de valori promovat de comunitate. În această Academie am învățat pe module cum să fiu un profesor transformațional. De la gestionarea sinelui, la gestionarea învățării și gestionarea schimbării (cum să ai impact la nivel de comunitate). Cu ajutorul Teach am învățat cum să gestionez relațiile cu părinții, colegii de cancelarie, elevii la clasă, dar și relațiile cu sinele meu. Cum să dezvolt o cultură a reușitei la clasă, să fac programe de literație, să construiesc planuri de învățare centrate pe nevoile elevilor. Mai mult, cu sprijinul Tutorelui am descoperit printr-un plan de Leadership că aș putea să devin un formator de profesori, un mentor.

Citește și: Gianina Badiu, corporatista care a refuzat un job în Japonia și un salariu important pentru a se face învățătoare într-o comunitate vulnerabilă. Cum se împacă marketingul cu profesoratul și cât contează implicarea socială pentru o viață împlinită?

Ce te-a legat de Scoția, Adrian? Cum ai ajuns acolo și câți ani ai locuit?

Pasiunea pentru limba engleză, dragostea de istorie și dorința de a deveni profesor. Având aceste trei aspecte în minte m-am gândit că Marea Britanie ar fi un loc unde aș putea să fac un Master în istorie după care să mă întorc și să predau istorie în România. Am aplicat cu Work and Travel UK și planul era să mă duc oriunde primesc ofertă de job. Domeniul în care urma să lucrez era cel hotelier. A doua zi am primit ofertă de job pentru a lucra în Arrochar. Google search pe hartă și încâteva filmulețe să aud accentul scoțian. Cinci luni mai târziu după Arrochar m-am mutat în Glasgow unde am lucrat ca asistent comercial în Cineworld Cinema din Glasgow timp de patru ani.

Te mai leagă ceva acum? Ce ți-ai luat frumos pentru suflet din acea perioadă? Mă leagă foarte multe. Consider a doua mea casa Scoția, ceața, ploaia, castelele, kiltul și muzica lor. O dată la două luni am întâlnire online cu grupul de colegi de la muncă și anume cu Dan, James, Sean. În curând mă voi reîntoarce în vizită, iar în octombrie mă vor vizita și ei. Pentru suflet. Prietenia și faptul că am simțit că am fost adoptat de această țară. Cum la noi Sfântul Andrei a poposit în Dobrogea, scoțienii au pe steagul lor crucea lui St Andrew.

În ce domeniu ai activat acolo? Cu ce te ocupai concret și cum reușeai să te întreții? Domeniul Hotelier, am fost ospătar, manager pe timp de noapte la un hotel și lucrător comercial în cinematograf. În cinematograf după 2 luni am avut oportunitatea să lucrez pe departamentul de training : train-uiam noii angajați.

Ai lăsat tu Scoția pentru învățământul la țară? 

Fiecare om are o nevoie, nevoie de statut, financiară, de sens, de dreptate. Am încercat multe domenii: resurse umane, fonduri europene, costumer service. Consider că în fiecare serviciu ne alegem să servim o cauză, o organizație, un om, o idee. În căutarea mea am decis că am nevoie de sens, să servesc idealul educațional acolo unde era nevoie de mine. Dar încă mă gândesc să aduc aspectul IT, digital la clasă, poate prin clase cu Realitate Virtuală și da, aceste clase să fie duse în învățământul de la țară.

Adrian Dumitrescu:„În Scoția m-am maturizat personal și profesional”

Nu duci lipsa Scoției, având în vedere că este țara în care te-ai format și ai avut ocazia să guști din alt sistem de învățământ?

 Sunt recunoscător Scoției pentru că mi-a oferit și o altă perspectivă și a fost locul în care m-am maturizat personal și profesional. Îmi lipsesc prietenii de acolo și frumusețea naturii și a istoriei, dar o pot revizita oricând.

Apropo de sistemul de educație, cu ce este diferit față de cel de la noi? 

În Scoția ce am văzut este că sistemul educațional este construit parcă invers, de la firul ierbii. În primul rând în Scoția la fel ca în România, dar și în orice alt stat există dezechilibre economice la nivel regional. În acest sens educația în Scoția este regionalizată, se raportează la nevoia reală a fiecărei regiuni. Am văzut acolo că primăriile și consiliile locale postează joburi pentru cadre didactice. Mai mult, cadrele didactice care se mută în nordul Scoției care este mai depopulat sau greu de accesat, primesc un salariu mai mare. La nivel de școală, în Scoția directorul are rol de manager și nu este și pedagog. Există un departament de resurse umane care se ocupă de dezvoltarea personală și profesională a profesorului. Există o echipă de specialiști pe management care colaborează cu profesorii. Au loc ședințe în fiecare zi unde se discută nevoile la nivel de clasă și școală. Chiar îmi doresc să existe la nivel de guverne un program de schimb de experiență între cele două țări, pentru cadrele didactice.

Cred că ai primit des întrebarea „de ce ai dat Scoția pe Frumușani”? Mi-a venit și mie rândul și sunt curioasă de răspunsul tău. 

Nu cred că am dat Scoția pe Frumușani, ci mai degrabă a fost următorul pas în călătoria devenirii mele personale și profesionale.

Ce-ți dă Frumușani? 

Îmi dă zâmbete, dezvoltare profesională, cunoaștere de sine, căldură, ospitalitate.

Se spune că și noi, adulții, învățăm de la copii. Tu ce ți-ai extras frumos pentru suflet de la ei? 

Am învățat să mă joc, să apreciez omul de lângă mine, să mă bucur la micile victorii, să rămân curios și deschis în minte și suflet.

La rândul tău, ce dorești să le insufli? Poate faptul că educația este singura armă cu care poți dobândi în viață? 

Să le insuflu că pot să reușească orice, au în ei tot ce le trebuie. Doresc să fiu un model pentru ei, iar ei să fie viitoarele modele pentru cei din comunitate, pentru frații și surorile lor, pentru vecini. Să le dezvolt abilitățile socio-emoționale, stima de sine, perseverența, capacitatea de a colabora cu oricine în orice context. După ce vor ști cum să se raporteze cu blândețe și empatie la sine și la ceilalți, le voi insufla importanța învățăturii, cartea – singura metodă prin care ne facem viața mai ușoară nouă, dar și celor din jur.

Cum este colaborarea cu părinții? Sunt partenerii tăi? 

În procesul educațional relația bate informația. Este foarte importantă relația cu părinții. Aici am avut mereu o abordare pe două principii : empatie și lipsa de judecată. Dacă am avut din 31 de elevi 10 care nu au venit, am fost alături de un alt părinte din poartă-n poartă și le-am ascultat poveștile, nevoile. Am avut întâlniri nu ședințe cu părinții. Deși nu am copii, am părinți și știu că fiecare părinte indiferent că este din mediul rural/urban, și indiferent de clasa socială, dorește un singur lucru: bunăstarea copilului. Având un punct comun, de acolo pornesc orice discuție. A avut efecte.

Adrian Dumitrescu:„Fiecare elev are nevoie de un spațiu sănătos de învățare”

Cu ce premiză a plecat dascălul Adrian la început de carieră în învățământ?

Fiecare elev poate avea și merită o educație de calitate. Pe lângă gândirea strategică și abilitatea de a construi obiective de învățare realiste axate pe vârsta și nevoia elevilor, m-am axat pe ideea ca fiecare elev are nevoie de un spațiu sănătos de învățare.

Apropo de carieră, dacă tot am pomenit, ai mai „cochetat” cu învățământul vreodată? 

În Scoția am fost observator și asistent la mai multe ore de istorie. Mai mult, am fost mentorul unui elev dintr-o școală vulnerabilă din Glasgow. Dominque era un elev venit din Polonia în vârstă de 14 ani care aparent era agresiv față de colegi. În planul de mentorat trebuia săptămânal să facem teme. Am discutat cu Dominique și el era pasionat de un canal de Youtube unde un băiat de vârsta lui ne învăța cum se supraviețuiește în pădure. Mai apoi, timp de 2 luni ne jucam mereu baschet. După un timp directoarea școlii m-a oprit și mi-a spus ca Dominique este total schimbat și colaborează cu colegii. Dominique nu era agresiv, el avea nevoie de un prieten, de cineva care să-l asculte.

Coincid oare, visurile tale de când erai mic cu cele din prezent? Te jucai „de-a școala”? 

Când eram pe la vârsta de aproximativ 9 ani, înregistram pe casetă emisiuni pe diverse teme alături de fratele meu mai mic. Era un tip de învățare diferit, o învățare pe care o numim acum : podcastul.

Băiețelul Adrian ce voia să se facă când era mic? 

Adoram și știam toți dinozaurii după nume, filmul meu preferat era Jurassic Park, drept urmare ați ghicit? Paleontolog😊))

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO