Căutare

Share this article

Alec Baldwin a apărut încă o dată interpretându-l pe Donald Trump, în emisiunea de satiră „Saturday Night Live, sâmbătă seara, pentru prima dată după alegerile prezidenţiale din SUA, după cum anunţă news.ro.

Alec Baldwin a mai interpretat rolul lui Trump de câteva ori în timpul campaniei prezidenţiale, de fiecare dată asemenea personajului autentic, agresiv în discurs şi scandând promisiuni electorale scandaloase. Amuzamentul ironic cu care Baldwin l-a interpretat pe Donald Trump în timpul campaniei a devenit subiect de discuţie major în America, atât de mult încât Michael Stipe, solistul trupei REM a declarat că această manieră actoricească a contribuit la influenţarea rezultatului final al alegerilor.

De această dată, sâmbătă seara, ediţia show-ului s-a axat pe pregătirile lui Donald Trump în vederea investirii sale în funcţia de preşedinte, iar personajul a fost cel al unui politician incapabil şi derutat. Şi-a retras de mai multe ori promisiunile electorale scandaloase , părând înspăimântat şi copleşit de responsabilităţile ce i se atribuie pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Actorul Jason Sudeikis apare şi el în această scenetă, în rolul politicianului republican Mitt Romney, un critic al lui Donald Trump. Kate McKinnon, care a interpretat-o pe Hillary Clinton în emisiunile difuzate în timpul campaniei electorale, a jucat de această dată rolul Kellyanne Conway, managerul de campanie al lui Donald Trump.

Sceneta conţine şi referiri la decizia actorilor din musicalul ”Hamilton” de a-i citi o scrisoare publică vicepremierului ales Mike Pence, de pe scena show-ului, vineri seară, când politicianul republican a decis să meargă pe Broadway pentru a viziona acest spectacol, mai informează news.ro.

Despre personajul Donald Trump, Alec Baldwin a a declarat: „Trump este o personalitate – eu nu-l urăsc pe Trump, dar nici nu e cineva pe care să-l admir – şi de aceea acest rol a fost mai dificil”.

Printre actorii care l-au interpretat în trecut pe Donald Trump în emisiunea ”Saturday Night Live” s-au aflat Darrell Hammond şi Taran Killam.

Saturday Night Live” este unul dintre cele mai longevive show-uri de satiră şi umor din televiziunea americană şi a avut premiera în 1975. 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO