Alpinistul Alex Găvan: „Exact asta vreau să fac acum: să pun pe agenda publică centura verde a Bucureştiului” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Când am intrat în casa alpinistului, stoicul modern – cum îi spunea cineva lui Alex Găvan, militantul în cauze sociale care au ca subiect protecţia mediului, ploua ca la sfârşitul lumii… Aşa mi se părea mie, fiindcă el are sigur o altă definiţie pentru „sfârşitul lumii”. (Dacă veţi citi textul de pe blogul lui, intitulat „Noaptea cea mai lungă” , veţi simţi ce înseamnă adrenalina, frica, moartea aproape, curajul, Dumnezeu şi… sfârşitul lumii din punctul de vedere al lui Alex). Citez numai atât: „Reuşisem să ating vârful, dar eram complet gol pe dinăuntru. Nu mai simţeam absolut nimic. Poate că acesta era scopul şi, în acelaşi timp, înţelesul trecerii mele dincolo de limită. Înţeles care pe moment îmi rămânea ascuns şi care, până nu ajungeam teafăr înapoi în tabăra de bază, avea oricum valoare nulă. Să mă golesc pe mine până în străfunduri ca să pot crea un spaţiu atât de alb încât să pot pune acolo absolut orice. Ceva ce nu se poate revela decât în urma unui parcurs iniţiatic şi transformator. Era un privilegiu pentru care, deşi nu eram conştient cu adevărat în momentul acela, aveam să lupt, la propriu, pe viaţă şi pe moarte. Iar asta pentru că trecerea liniei într-un mod autentic va avea întotdeauna o finalitate greu de întrevăzut.”

Revin. Am ajuns la el, în din Paradisul Verde din Corbeanca. Ne aştepta cu căpşuni şi cu cireşe proaspăt spălate şi aşezate în boluri mari, pe masă… Era plin de veselie şi de energie…

De câte ori îl văd, am sentimentul că munţii aceia pe care îi urcă aşa, parcă fără efort, îi împrumută din tăria şi vigoarea lor. Fericirea lui se datorează şi faptului că a reuşit prin campania „Bucurie pentru Nepal”, lansată după catastroficul cutremur din 2015, să construiască primele două şcoli, iar din fondurile donate de români în 2015 s-a început construcţia celei de-a treia. Bucuria lui este vizibilă şi am ales această fotografie pentru a o ilustra.

Ne-a invitat pe terasa din spatele casei sale, având o unealtă de grădinărit în mână pe care o luase de pe masă, ca să elibereze cadrul pentru shooting-ul foto. Numai că acesta a fost şi gestul care a declanşat discuţia

Alex, ce ţii în mână?

Nu ştii? Hai, mă, eşti din Piteşti şi nu ştii?

Ba daaaa, răspund eu minţind încurcată. (nu ştiam să-i spun pe nume).

E un cleşte de tăiat trandafirii!

Ah! Şi tu grădinăreşti?

(zâmbeşte nostalgic) Ştii? E o legătură între cleştele ăsta pe care îl vezi şi munte şi oameni… Într-un fel, muntele şi natura au făcut parte din peisajul meu interior dintotdeauna. Eu sunt de pe Valea Topologului, din Cepari, judeţul Argeş. Iar în jurul casei noastre aflate pe un vârf de deal este o grădină de 6 hectare. Pare mult aici, în Bucureşti, dar acolo e ceva obişnuit, toată lumea are câte 6 hectare (râde). În grădină avem o bucată de pădure, o livadă de vreo 100 de ani, un lac, copaci groşi şi bătrâni că nu le poţi cuprinde cu braţele trunchiurile. Acolo vin şi căprioare, viezuri, vulpi, iepuri… Căprioarele stau la noi în grădină pentru că ştiu şi simt că nimeni nu le va face rău. Grădina asta nu are gard, imaginează-ţi că limitele sunt date de o piatră de hotar sau de un copac… Când mă pierdeau ai mei prin grădină, eu urmărind gâze, studiind plante etc., simţeam că starea mea de bine, că echilibrul meu, starea mea de fericire, toate astea au o legătură profundă cu copacii aceia, cu natura aceea… Eram mic, nu explicam ce simt, cum fac acum, dar ştiu că aveam o legătură puternică cu tot ce se întâmpla în jurul meu. Iarna, mai ales, vedem printre crengile copacilor dezgoliţi de frunze, Făgăraşul. Imaginea aia m-a urmărit mereu, mi-a rămas în memorie. Uite cum e la mine în grădina de la Cepari. Să-ţi arăt un video….

Aşa ai ajuns să urci pe munte?

Nu, a fost o dezvoltare personală treptată… Am trecut la alpinism ca la un nivel superior în dezvoltarea mea.

Şi ce legătură spuneai că are ustensila asta cu muntele?

Are, îţi spun imediat… Cea mai bună decizie din viaţa mea a fost să mă mut aici, în Paradisul Verde, la Corbeanca. Pe mine oraşul mă omoară, nu pot să stau la bloc. Pur şi simplu nu pot! Eu trebuie să aud păsările dimineaţa, să văd trandafirii… Am crescut la Cepari (şi mă simt un ţăran autentic, să ştii, o spun cu mândrie!), dar acolo, mai mult decât să îi ajut pe bunicii mei la strânsul fânului, la Brădet, nu am făcut. Şi, deşi tata, un renumit profesor de geografie în zonă, este şi un mare gospodar, nu-mi amintesc să mă fi învăţat să altoiesc un măr, de exemplu. Dar aici unde m-am mutat, am o grădină care este îngrijită de un om angajat să facă asta, pentru că eu sunt mai mult plecat… Şi, odată, când m-am întors din expediţia din Annapurna, nu am intrat în casă să văd ce mai e, ci am ieşit direct pe terasă şi m-am uitat în grădină. Şi am văzut că ceva lipsea. Mesteacănul avea vârful tăiat şi din salcia asta superbă lipseau 13 crengi! Da, le-am numărat, sunt obsedat! 13 crengi! L-am sunat pe grădinar – tot zen-ul din expediţie mi se dusese – şi am încercat să aflu de ce a tăiat crengile. Şi mi-a zis: făceau umbră. I-auzi, domnule!, salcia mea făcea umbră! Cum? Cui? Unor căpşuni! Am văzut negru în faţa ochilor. Oamenii ăştia sunt ceva… Grădinarul trebuie să fie un artist, un om special, eu aşa cred… E o meserie specială, nu poate fi făcută de oricine! Şi ştiu asta, pentru că eu, după cum ştii, sunt implicat, alături de alţi oameni ca mine, în mai multe cauze sociale: combaterea tăierlor ilegale de păduri, Parcul Văcăreşti, cazul Hornbach- Schweighofer, Roşia Montană…

Iar la Roşia Montană, sufletul rezistenţei era Stephanie Roth care mi-a devenit şi bună prietenă. Şi m-a vizitat într-o zi aici şi mi-a văzut grădina. Am stat de vorbă grădinărind amândoi, iar la final, înainte de a pleca, mi-a cerut adresa că vrea să-mi trimită ceva… Şi, după un timp, am primit acest cleşte, o sculă japoneză, foarte bine făcută. Când l-am scos din cutie şi l-am ţinut în mână am înţeles de ce japonezii îşi făceau harakiri!

De ce?!

Pentru că aveau cu ce! Aveau scule! (râde) Nu poţi să te hărtăneşti aşa, oricum! Uită-te la cleştele ăsta cum arată! Este perfect făcut! De altfel, cu el am pozat când am făcut campania Hornbach-Schweighofer. Îl ţineam uite aşa… (râde). Asta mai ales pentru că i-au ameninţat pe cei de la de-click.ro care au făcut investigaţia…

Cu ce? De ce?!

I-au ameninţat cu faptul că au filmat angajaţii de la Hornbach fără acordul lor. Cum ar veni, îl filmezi pe Ghiţă în Serbia şi după aia îi ceri acordul (râde).

Dar ce s-a întâmplat?

Păi s-a întâmplat aşa. 

FSC (Forest Stewardship Council) a retras certificarea care arată că Schweighofer îşi procură lemnul din păduri exploatate responsabil şi sustenabil. Şi Hornbach, care este unul dintre marii retaileri de materiale de construcţii din România (alături de Dedeman, Arabesque, Brico Depot si Leroy Merlin), au fost primii care au dat un comunicat de presă în decembrie, prin care anunţau că nu vor mai cumpăra de la Schweighofer, că vor avea în vedere procurarea lemnului de la producători care înţeleg să facă afaceri într-un mod etic. Şi am zis, ce oameni serioşi, tot respectul! Şi într-o zi, mă duc eu la Hornbach, că e aici, aproape. Mă duc să îmi iau nişte seminţe de flori sălbatice. Şi am ajuns şi în departamentul lemn. Şi văd pe rafturi lemn de la Schweighofer. Opa! Sun pe cei de la de-clic.ro şi le spun. Iar ei îmi răspund că fac o investigaţie cu exact acelaşi subiect!

Dar poate era un stoc, sau alte materiale…

Asta am crezut şi eu! Dacă au zis oamenii în decembrie, de ce să nu-i cred? Adică nu merg niciodată pe premisa de… vinovăţie, ci pe cea de nevinovăţie. Eu întotdeauna am mers pe încredere, nu pe suspiciune!

Şi?

Şi oamenii ăştia de la de-clic.ro erau deja în investigaţia asta şi filmaseră angajaţi din toate magazinele Hornbach din ţară, care spuneau că da, au în continuare şi vor mai aduce lemn rindeluit şi lemn de construcţii, ambele fiind categorii de produse la care spuneau în decembrie că renunţă, de la Schweighofer. Şi au publicat această campanie cei de la de-click, iar în dreptul lor la replică, Hornbach, în loc să-şi ceară scuze, mint mai departe, în plus i-au ameninţat pe cei de la de-click prin avocaţii lor. Păi, mai bine îşi cereau scuze, căci clientul te iartă, mi se părea mai corect, nu să ameninţi acum… Şi, ce s-a întâmplat, este că pe cei de la de-click i-au ameninţat, iar mie mi-au trimis o scrisoare prin PR-ul lor… Citez aproximativ: „Alex, ştim că te implici în cauze de mediu şi apreciem, dar să ştii că cei de la de-click dezinformează…” . I-am răspuns PR-ului că eu sunt chiar unii dintre oamenii care i-au filmat pe angajaţi, deci ştiu sigur că nu dezinformează nimeni pe nimeni! I-am spus că eu cred că e important cum îşi fac companiile banii şi că dacă e să mă sune cineva, să mă sune Mugurel Horia-Rusu, administratorul Hornbach, dacă vrea să vorbim! Şi faptul că ei mint în continuare e ceva ce mă face pe mine să merg mai departe cu campania mea.

Ai spus public aceste lucruri?

Sigur, dar singurii care au dat-o au fost cei de la Antena 1 şi mâine merg la Income Magazine. Am informaţii care mă fac să cred că s-au dat telefoane la nişte televiziuni prin care li s-a spus că nu mai văd nici un ban din publicitate dacă dau acest subiect. Eu asta cred că s-a întâmplat. Nu pot să spun ce şi cum. My next step este, însă, să fac ceva pentru ca Mugurel, CEO-ul Hornbach… Mugurel… cum să te cheme Mugurel şi să participi la distrugerea pădurii? Acum serios vorbind… My next step este să vorbesc cu şeful Hornbach din Germania!

Sunt afaceri de milioane…

Nu mă interesează, eu iau Planeta asta foarte personal, să ştii… Eu sunt vremelnic pe aici pe punctul ăsta albastru care călătoreşte prin Univers. Pot deranja şi afaceri de miliarde… Nu mă interesează deloc! Pentru că, spre deosebire de ei, agenda mea este open, este explicită, o ştie toată lumea. Este agenda oamenilor care vor să trăiască în armonie cu natura. Dar nici aici unde stau, natura nu e chiar ferită…

Când m-am mutat aici, m-am mutat pentru liniştea mea. M-am mutat să mă uit la stele şi să-mi vină idei pentru următoarele mele expediţii. Şi într-o zi, am auzit drujbe în pădure. Drujbe în Paradis, cum ar veni. Şi m-am dus să văd despre ce e vorba. Şi am aflat că în pădurea Pustnicu este o exploatare care va rezulta în tăierea a 1.000 de copaci! În jurul Bucureştiului mai sunt foarte puţine păduri. Şi asta este o problemă pentru că în momentul acesta România este în procedură de infringement la UE pe problema calităţii aerului din Bucureşti. Şi iarăşi o să plătim de pomană foarte multe milioane de euro. Avem în continuare una dintre cele mai poluate capitale din Europa. Din cauza maşinilor, dar şi din cauza spaţiului verde care dispare văzând cu ochii! În Bucureşti, din fericire, după multe lupte, s-a reuşit ca Parcul Natural Văcăreşti să devină arie protejată care, iată, pe lângă altele, funcţionează ca un burete care absoarbe şi conservă apa, şi serveşte drept plămân verde al oraşului!

În Viena, de exemplu, tot oraşul e înconjurat de o centură verde. O parte din ea sunt păduri vechi, şi o parte, păduri replantate. În momentul de faţă, cu infringementul la uşă, noi tăiem toate pădurile din jurul Bucureştiului. Şi e… legal, dar multe legi din ţara asta sunt strâmbe. Devine o problemă de sănătate a celor 3 milioane de locuitori din Bucureşti! Şi exact asta vreau să fac acum: să pun pe agenda publică centura verde a Bucureştiului!

Soare pe munţii din Himalaya

În timp ce vorbeam cu Alex, am observat pe peretele casei o superbă fotografie cu crestele munţilor Karakorum (ştiu asta, pentru că mi-a spus el, nu că aş fi recunoscut aşa, dintr-o privire lanţul muntos 🙂. O fotografie realizată chiar de Alex Găvan, în care atmosfera era limpede, clară, splendidă! Am remarcat-o şi l-am întrebat:

Cum de e soare în această poză? Vârfurile astea de peste 7.000 – 8000 de metri nu sunt în nori tot timpul?

Este soare, mi-a răspuns el, pentru că am ales eu să fie soare…

Cum adică?

În momentul în care tu te hotărăşti să faci ascensiunea finală pe un vârf de peste 8.000 de metri, după ce în prealabil cu echipa ta, ai trecut de aclimatizare şi de toate preparativele, decizia asta o iei după foarte-foarte mult timp de gândire, de consultat hărţi şi condiţii meteo care îţi vin „custom made” pentru expediţia ta, tocmai din Portugalia, acolo unde sunt oameni dedicaţi acestui lucru. Tu stai seara cu laptopul deschis şi te uiţi la hărţi, la temperaturile de la diverse altitudini etc. şi, la sfârşit, cei de la meteo îţi trimit un fel de concluzie: astea sunt hărţile, asta e interpretarea noastră, noi credem că sunt şanse atâtea de vreme bună, atâtea de vreme rea, dar decizia finală este a ta! Că noi vedem doar nişte modele satelitare! Dar decizia este a voastră!

Şi atunci ce facem? Imaginează-ţi că îţi trebuie cel puţin 4-5 zile cu vreme frumoasă ca să ajungi acolo sus, că dacă nu e aşa, atunci îţi tai singur craca de sub picioare! Şi ne condamnam la sinucidere, nu alta! Faptul că am prins vremea asta pe vârf este pentru că am gândit foarte, foarte, foarte bine şi îndelung această ascensiune.

Mai pleci curând?

Cum să nu? Acum, în iunie!

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora