Amazon devine roşu pentru o cauză bună - LIFE.ro
Mergi la conținut

Amazon devine roşu pentru o cauză bună

Campania va fi lansată oficial pe 6 decembrie şi va fi valabilă până la sfîrtşitul lunii, însă americanii pot face încă de pe-acum precomandă la difuzorul Echo.
Share this article

Cei de la Amazon au luat ultima versiune a difuzorului inteligent Echo şi l-au îmbrăcat în roşu. Nu, nu este o variantă high tech a lui Moş Crăciun, ci doar varianta ”red” a unuia dintre rivalii smart speaker-elor celor de la Google şi Apple. Mai exact, ultimul Echo, un un design mai stilat, sound mai bun, şi ceva mai ieftin decât precedentul, este scos la vânzare în haine roşii cu un scop umanitar. În urma colaborării dintre Amazon şi fundaţia RED, cunoscută la nivel mondial pentru eforturile de combatere a HIV/AIDS, a rezultat acest device roşu care este vândut la acelaşi preţ de 99 dolari cât avea şi iniţial, singura diferenţă, în afară de culoare, fiind faptul că din fiecare vânzare, 10% vor fi donaţi de Amazon fundaţiei RED.

Campania va fi lansată oficial pe 6 decembrie şi va fi valabilă până la sfârşitul lunii, însă americanii pot face încă de pe-acum precomandă la difuzorul Echo.

 

Iar culoarea roşie va fi purtată în acest ascop, nu doar de acest produs, ci şi de accesorii vestimentare precum genţile Phillip Lim (895 doalri), breţările Alex and Ani (28 doalri) sau ojele Deborah Lippmann (20 dolari). Toate acestea, şi alte 100 şi ceva de produse te aşteaptă să le cumperi de pe amazon.com pentru o cauză bună. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora