Ana-Maria Atonoaie femeia care a plecat din corporații de top pentru a veni la Calafat să îngrijească animale abandonate - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ana-Maria Atonoaie este o femeie de 37 de ani care și-a schimbat cariera pentru a se dedica exclusiv animăluțelor abandonate.

A plecat din Suedia, după 15 ani în care a lucrat în corporații de top cu o singură destinație în minte și inimă: Calafat. Locul unde trăiesc peste 13 specii de animale și cuprinde în jur de 1000 de suflete salvate.

A luat viața ca pe un cadou pe care nu avea de gând să îl întoarcă nedesfăcut și s-a bucurat de fiecare experiență care venea către ea. A ajuns în Thailanda dintr-o întâmplare și s-a bucurat, terapeutic, de întâlnirea cu elefanții. A ajuns și în Ecuador, într-un trib unde a văzut adevărata definiție a cuvântului: ajutor.

A ajuns la burnout, s-a scuturat și a pus bazele unei afaceri sustenabile cu bijuterii inspirate de mama natura, și menite să împuternicească femeile. A fost invitată apoi să expună creațiile sale, iar străinii le-au îndrăgit pe loc.

A dus un stil de viață minimalist care interfera cu excentritatea, a investit în dezvoltarea ei și nu s-a abătut de la principiile ei de bază.

A descoperit adăpostul Măriuța și a știut că trebuie să pună umărul la treabă. Inițial a ajutat de la distanță, apoi a luat decizia de a se muta fizic pentru a fi mai aproape de cele din lumea celor care nu cuvântă. Majoritatea animăluțelor au fost găsite în județul Dolj și prin împrejurimi. Restul acestora au fost preluate din alte orașe ale țării, precum București, Constanța, Brăila, Buzău, Bacău, Babadag și chiar dinafara țării, din Italia și Germania. Ana-Maria s-a alăturat acum Danielei Popovici, fondatoarea ONG-ului pentru a ajuta cel mai mare adăpost de cai din România. 

Ana-Maria, am aflat puțin despre parcursul tău și mi-am dat seama că poți face un mic waze. Vreau să știu care a fost primul reper geograf al micuței Ana. Unde ai copilărit și ce miros îți amintește de acea perioadă?

M-am născut și „adolescentat” la Bacău. Mi-e greu cumva să mă conectez emoțional la un miros din copilărie, însă Ana cea mică tânjește acum după o felie de pepene roșu și după struguri din ăia grași, super zemoși, de la Focșani.

Traveling
Traveling

Ana-Maria Atonoaie: „În urmă cu câțiva ani, am primit un bilet de avion cadou de la o companie aeriană după o eroare și am ajuns în Thailanda”

Din Bacău în Iași pentru că ai vrut să te faci adult. Să faci o facultate. Să devii „om mare”, cum se spune. România, apoi Danemarca. De ce?

Am terminat facultatea la Iași, iar pentru master mi-am dorit să văd și altceva, să văd ce înseamnă să studiezi într-un alt sistem. Am ales Danemarca din motive pur pragmatice, am intrat la fără taxă. Și, pentru sinceritate maximă, aș adăuga și un pic de contextcupidonic.

Cum arată iubirea, în opinia lui Ana-Maria?

Pentru mine, iubirea ar trebui să îți aducă echilibru. Atât când o oferi, dar și când ești deschis să o primești. Iubirea te face să te simți în siguranță, susținut, văzut și apreciat pentru tot ceea ce ești și poți deveni ca om.

Vizual, văd iubirea ca pe o zi de dimineață, când la atingerea soarelui, florile își deschid petalele și își împărtășesc frumusețea și vulnerabilitatea fără nicio grijă.

Studiile și iubirea te-au chemat în Danemarca. Crezi în coincidențe?

Da! Cred mult în coincidențe, în sincronicitate, și în ghizi spirituali. Am avut tot felul de situații în care au apărut oameni necunoscuți care m-au ajutat mult, fără să aștepte nimic în schimb, sau am ajuns în locuri care mi-au schimbat radical percepțiile despre viață și oameni. Uite, de exemplu, în urmă cu câțiva ani, am primit un bilet de avion cadou de la o companie aeriană după o eroare. Cu acel bilet, am ajuns în Thailanda, la cel mai mare sanctuar de elefanți, unde am făcut o săptămână de voluntariat. Acela a fost un moment de schimbare majoră în viața mea, am cunoscut oameni incredibili de bogați sufletește, și am învățat că totul este posibil, atâta timp când faci din inimă și dezinteresat.

Ana-Maria în Thailanda
Ana-Maria în Thailanda

Ana-Maria Atonoaie: „Am fost în Ecuador, în junglă și am locuit cu cei din tribul Quichua”

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora