Anca Hreamătă nu este doar un consultant de business. Anca Hreamătă este un constructor de oameni, de structuri și de destine antreprenoriale. Crescută la țară, formată într-un sistem bancar dur, validată într-o lume a bărbaților, Anca Hreamătă a ales să plece din confortul unei cariere sigure pentru a-și construi propriul drum – cu risc, cu disciplină și cu o coloană vertebrală de neclintit.
A pierdut, a reconstruit, a trecut prin burnout, a învățat să se ridice și să creeze valoare acolo unde alții vedeau blocaje. Anca Hreamătă nu are copii, dar crește business-uri și formează antreprenori. Iubește România și a ales să rămână aici, convinsă că schimbarea se face din interior.
Acesta nu este doar un interviu cu Anca Hreamătă despre succes. Este o conversație despre curaj, loialitate, echilibru și despre ce înseamnă să fii „mână de fier” în lume și suflet cald acasă.
O să te întreb cu ce se ocupă compania pe care o conduci.
Noi avem mai multe direcții de activitate. În primul rând, facem consultanță de business. Lucrăm pe design și redesign de procese interne în companii — practic analizăm cum funcționează o firmă pe interior și o ajutăm să devină mai eficientă, mai profitabilă și mai digitalizată. Automatizarea proceselor este foarte importantă pentru companii, pentru că reduce atât costurile, cât și dependența de resursa umană. Iar digitalizarea nu mai este un moft, este un trend în orice industrie.
Pe de altă parte, facem consultanță pentru business-uri care vor să se francizeze. Adică îi ajutăm să își pregătească firma astfel încât să poată da brandul mai departe. Ne ocupăm de documentație, de structurarea modelului de business și oferim suport în recrutarea francizaților. Francizorul este cel care deține brandul și vrea să îl extindă, iar francizatul este cel care îl preia și îl operează.
Mai avem și zona de consultanță IT. Aici evaluăm nivelul de digitalizare al unei companii, facem audit tehnologic și propunem soluții — în special pe zona de sisteme ERP. Lucrăm cu companii medii și mari.
În spate avem și o echipă de development, iar pe lângă asta există și o componentă de branding și agenție de publicitate. Dar partea de agenție nu o promovăm activ. Lucrăm doar cu clienții existenți. Branding da, agenție clasică — nu. Nu considerăm că acesta este profilul nostru principal.
Hai să te întreb altfel: tot spui „noi”. Mai ești asociată cu cineva sau e a ta compania?
A mea.
Dar avem o echipă. Eu nu o să spun niciodată „fac eu”. Facem.
Ce înseamnă echipa? Cât de mare e?
În momentul de față avem aproximativ 21 de colegi.
Majoritatea sunt colaboratori. În consultanță, modelul clasic cu contract de muncă și salariu fix nu funcționează. Oamenii buni din zona asta nu vor un salariu fix, vor flexibilitate și un tarif corelat cu valoarea lor.
Noi lucrăm pe tarif orar. Stabilim numărul de ore pe lună, normăm activitatea și ajungem la o valoare finală. Este un model mai flexibil și mai adaptat specificului nostru.
Tu îmi spui acum niște termeni pe care eu nu-i întâlnesc în viața de zi cu zi. Aș vrea să simplificăm, că nici nu înțeleg, nici nu mă pricep.
Perfect, hai să simplificăm.
Noi intrăm într-o companie și răspundem la o întrebare simplă: „De ce nu funcționează mai bine?”
Ne uităm unde se pierd bani, unde se pierd oameni, unde se pierd procese. Le punem în ordine. Le automatizăm. Le ajutăm să crească.
Și, dacă vor să se extindă, îi ajutăm să își transforme afacerea într-un model replicabil.
Pe scurt: facem ordine, structură și creștere.
Anca Hreamătă: „Nu există eșecuri, există doar trepte”
E clar că este business related. Dar ca să faci toate lucrurile astea, ce pregătire ai? Care este meseria ta?
La bază sunt economist. Am terminat Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Piețe de Capital.
Am peste 20 de ani de experiență în sistemul bancar, dintre care 17 ani în poziții de management. Am lucrat preponderent cu companii – IMM-uri și corporate – iar aici am cea mai mare expertiză. Finanțând aceste companii, am văzut sute de modele de business. Am înțeles ce funcționează și ce nu.
Ulterior, m-am specializat în Lean Six Sigma – nivel Black Belt. Este o certificare internațională. Am susținut examenul în Singapore. A însemnat patru ani de cursuri, proiecte validate și examene. Nu este o acreditare ușor de obținut și este extrem de costisitoare.
Pe lângă asta, am multe specializări în comunicare, negociere și vânzări. Zona de vânzări este foarte bine ancorată în mine. Cred că este și ceva nativ. Experiența mi-a arătat că primul feeling este, de cele mai multe ori, corect.
Sigur, în spatele feeling-ului stă experiența. Dar de fiecare dată când nu mi-am ascultat intuiția într-o tranzacție sau în relația cu un client, s-a dovedit că prima impresie fusese cea corectă.
Cred că unul dintre atuurile mele este viziunea.
Lucrezi mult cu bărbați. Ai avut probleme?
Nu.
Din contră, bărbații mă respectă foarte mult. Dar asta ține de modul în care construiesc relația.
Chiar dacă sunt femeie într-o lume predominant masculină, respectul se câștigă prin competență și prin rezultate. Nu prin discurs.
Au existat situații în care a trebuit să clarific anumite lucruri, dar nu pot spune că m-am lovit de discriminare reală.
La început am avut o temere. M-am gândit că femeile sunt adesea judecate sau subestimate. Dar eu m-am poziționat mereu de la egal la egal. Nu mă simt nici inferioară, nici superioară.
Faptul că am o bază solidă de cunoștințe și experiență mi-a adus credibilitate.
O femeie poate lucra excelent cu bărbații în orice domeniu, dacă demonstrează că stăpânește situația și că livrează rezultate.
Experiența din sistemul bancar m-a format într-un mediu extrem de riguros: proceduri, transparență, disciplină, responsabilitate. Gestionarea echipelor m-a obligat să dezvolt un stil foarte structurat.
În business, nu mă definesc prin faptul că sunt femeie sau bărbat. Sunt profesionist.
Acasă sunt femeie. În business, sunt strategie, structură și decizie.
Angajații tăi sunt preponderent femei sau bărbați?
Femei. Majoritatea sunt femei. Avem și câțiva colegi bărbați, dar echipa este predominant feminină.
Ești feministă?
Da, sunt.
Apreciez foarte mult femeia, dar cred și că bărbatul are rolul lui. Nu este o competiție.
Femeia este mult mai conștiincioasă. Dacă un bărbat vede traseul de la punctul A la punctul B, femeia vede și A mare, și A mic, și A plus, și A minus. Intră în detalii. Analizează.
În activitatea mea este nevoie exact de acest tip de gândire analitică. Bărbații sunt, în general, mai vizionari. Dar cineva trebuie să intre în profunzime și să construiască structura din spate.
Din perspectiva asta, da, sunt feministă.
Am organizat chiar și un eveniment de 8 martie, cu o proiecție pe Palatul Culturii din Iași, în care am vrut să evidențiez faptul că femeia astăzi se regăsește în orice domeniu. Este puternică și duce în spate mai multe roluri într-o singură zi: mamă, parteneră, soție, profesionist, economist, manager, bucătar, organizator, poate fi și doctor.
Pentru mine, femeia este ceva aproape sacru. Nu doar pentru că sunt feministă, ci pentru că dă viață, educă, formează caractere. Asta mi se pare divin.
Și chiar dacă nu toate femeile sunt mame, cu siguranță multe dintre ele cresc un suflet – un copil, un nepot, un elev, un proiect – cu aceeași implicare.
Există o vorbă: „În spatele unui bărbat de succes este o femeie puternică.” Eu cred că și invers este valabil.
În spatele tău este un bărbat puternic?
Este un bărbat care mă înțelege.
Înțelege nebunia mea, independența mea, faptul că nu sunt mereu femeia ideală.
Nu am reușit nici până azi să creez echilibrul perfect între viața profesională și cea personală. Mă chinui de peste 20 de ani să găsesc acel balans astfel încât să nu sufere cei dragi.
Sunt foarte implicată în proiecte, plec mult, sunt mereu prinsă. Timpul liber este limitat.
Dar el are răbdare. Are înțelegere. Îmi acceptă nevoia de a mă implica total, cu trup și suflet, în ceea ce fac.
Este în spatele meu. Este un om extraordinar. Mă înțelege și când sunt tensionată, și când sunt liniștită. Îmi aduce echilibrul pe care eu, uneori, îl pierd.
Când sunt prinsă în discuții, în spețe diferite, când sar dintr-un proiect în altul și devin agitată sau încărcată cu problemele clienților, el este cel care îmi aduce liniștea de care am nevoie.
Spune-mi, ce te-a convins să pleci din bancă și să pornești pe cont propriu?
Au fost mai mulți factori.
Ca să încep cu începutul: când eram studentă, obiectivul meu era să lucrez în bancă. Și nu la ghișeu toată viața. Mi-am setat niște obiective foarte clare. La 30 de ani voiam să fiu director de bancă.
La 30 de ani am devenit director.
Mi-am spus atunci că până la 40 de ani voi rămâne în sistemul bancar, pentru că este extrem de solicitant. Din exterior poate nu pare, dar este mult stres, presiune, targete de vânzări, responsabilitate mare.
Pentru mine, banca a fost o școală extraordinară. M-a format în management, în viziune, în disciplină, în rigoare.
Dar în momentul în care mama mea s-a îmbolnăvit de cancer, lucrurile s-au schimbat.
Timp de 10 luni și jumătate a stat la mine și am îngrijit-o. Eu veneam acasă obosită, stresată, iar ea îmi spunea zilnic: „Dragă mea, fă ceva și liniștește-te. Vei ajunge ca mine.”
Am pierdut-o în 2020.
Exact atunci a venit pandemia. A urmat accelerarea digitalizării. Și am simțit că este momentul potrivit să fac exit.
Mai ales că zona de consultanță funcționează foarte bine în perioade dificile economic. Când piața merge bine, toată lumea crede că știe ce face. Când apar blocaje, companiile își dau seama că au nevoie de cineva din exterior.
A fost un moment oportun.
Au existat și diferențe de viziune cu unii superiori. Nu rezonez întotdeauna cu toată lumea. Și acesta a fost un alt motiv pentru care am decis să plec.
Nu regret.
Este frumos să faci parte dintr-o corporație bine structurată. Dar este mult mai intens să simți că tu construiești. Că tu crești. Că fiecare interacțiune cu un client îți trece prin ADN.
După o anumită vârstă, asta contează mai mult.
Nu recomand tuturor antreprenoriatul. Mai ales consultanța.
Zona aceasta nu este accesibilă oricui. Este nevoie de experiență reală. Și fac diferența clară între experiență și expertiză.
Poți avea 20 de ani de expertiză și să rămâi la un nivel mediu. Dar poți avea un an de experiențe intense care să te ducă la un nivel la care altcineva ajunge în 30 de ani.
Sunt lucruri diferite.
Cum ai construit compania?
Conceptul a apărut dintr-o nevoie reală.
Interacționând cu ownerii de companii, am observat că se plângeau de același lucru: pentru un serviciu mergeau la o firmă, pentru alt serviciu la alta, pentru digitalizare la altcineva, pentru branding în altă parte.
Și atunci am creat Grow Business România ca o umbrelă de servicii.
Clientul vine la noi, discută cu noi, iar noi putem acoperi toate nevoile din zona de structură, eficientizare, digitalizare, francizare. Nu trebuie să meargă la 4-5 furnizori diferiți, să repete aceeași poveste, să plătească costuri separate de analiză și onboarding.
Noi mergem la client, stăm luni de zile în compania lui, învățăm mecanismele, cultura, viziunea, strategia. Apoi intervenim și optimizăm.
Dacă ar apela la mai mulți provideri, fiecare ar trebui să o ia de la zero. Asta înseamnă timp pierdut și costuri mai mari.
Practic, prin modelul nostru, le reducem costurile cu aproximativ 30%.
Cât ți-a luat să ai succes pe piață?
Succesul a venit destul de repede.
Pentru că, venind din sistemul bancar, eram deja cunoscută ca o persoană serioasă, corectă, cu coloană vertebrală. Când am făcut exitul, nu a fost nevoie de un efort uriaș ca să fiu recunoscută în piață.
La momentul acesta, cred că lumea cunoaște mai mult brandul „Anca Hreamătă” decât brandul companiei mele. Nu mă consider o persoană publică, dar am avut multe apariții în media, pe teme economice și de business. Asta m-a ajutat.
Dar, din perspectiva mea, nu este greu să ajungi la succes. Este greu să te menții.
Menținerea înseamnă să fii aceeași persoană, și când ești în lumina reflectoarelor, și când nu ești. Să rămâi verticală, corectă, consecventă. Să demonstrezi că pilonii pe care funcționezi sunt reali, nu doar declarați.
Hai să ne întoarcem puțin. Unde te-ai născut?
Provin dintr-o familie de profesori, din Mălini, județul Suceava. O familie normală, simplă.
Am copilărit la Mălini și acolo am făcut școala generală.
La țară?
Da, la țară.
Și mie îmi place să spun că sunt țărancă. Pentru că este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ți se pot întâmpla: să crești la țară.
Ai parte de autenticitate. De lucruri necontaminate de nebunia și malaxorul orașului.
Apoi am plecat la liceu, în Fălticeni, la Colegiul Național „Nicu Gane”, profil matematică-fizică. În 2000 am venit la Iași, la facultate. Am făcut Economia și Administrarea Afacerilor.
Din anul II de facultate, din 2002, am început să lucrez. Întâi în asigurări, apoi în sistemul bancar. În 2004 am intrat oficial în bancă.
Nu am avut mulți angajatori. Am lucrat câteva luni la ABN AMRO, apoi aproape 9 ani la BCR. Sunt o persoană loială. Față de clienți, față de prieteni.
Nu am foarte mulți prieteni, dar cei pe care îi am știu că se pot baza pe mine oricând. Și, evident, aștept același lucru.
Sunt Capricorn. Probabil și de acolo vine o parte din structură. Dar cred că, în primul rând, vine din educația primită acasă. Dacă mama și tata nu mi-ar fi pus fundația corectă, nu aș fi fost omul care sunt azi.
Anca Hreamătă a fost crescută la țară, formată într-un sistem bancar dur și validată într-o lume a bărbaților
Nu te-ai gândit niciodată să pleci? La București, poate în altă țară?
Iubesc România.
Chiar dacă nu mă consider o patriotă declarativă, simt că dacă m-am născut aici, am datoria să las ceva în urmă aici.
Ar fi fost mai confortabil să plec. Să lucrez în Londra sau în altă capitală financiară și să generez profit pentru companii din afară. Dar cred că misiunea mea este aici.
Poate sunt doar un fir mic, dar fir cu fir se face un buchet frumos.
Am clienți preponderent din București. Petrec mult timp acolo. Avem clienți în Constanța, Galați, Cluj, Timișoara. Lucrăm și în afara țării. Călătoresc mult.
Dar liniștea și echilibrul le găsesc în Iași.
Vibe-ul Iașului este diferit. Mai calm. Oamenii sunt poate mai așezați. Merg o săptămână în București, revin în Iași, apoi plec din nou. Este un ritm pe care mi l-am creat.
Nu voi părăsi România. Indiferent de oportunitățile care au existat sau care apar periodic.
Cred că poți avea un standard de viață foarte bun și aici. Și, mai ales, poți construi aici.
Ai copii?
Nu, nu am copii.
Eu sunt una dintre persoanele care cred că rolul lor în viață nu este neapărat să aducă pe lume un copil. Simt că misiunea mea este să cresc business-uri, să cresc antreprenori, să educ și să construiesc în zona aceasta.
A fost alegerea mea.
Consider că am un alt rol în această viață și mi l-am asumat.
Spune-mi atunci despre ceilalți „copiii” tăi.
Am doi copii blănoși care sunt sufletul meu. Îi tratez exact ca pe doi copii.
Am o fetiță și un băiețel. Tocmai aseară ne-am întors de la Chișinău, unde ambii au ieșit campioni Europa Centrală și de Est la frumusețe. Sunt Pomeranian.
Băiatul are trei ani și jumătate, fetița are un an și jumătate.
Niște frumuseți.
Pe fetiță o cheamă Ily – de la „I love you”. Are un temperament extrem de iubitor, adoră atenția, este foarte vocală, ca orice femeie. Mati, în schimb, este definiția echilibrului. Extrem de blând, extrem de calm.
De multe ori, după o zi grea, când sunt agitată, vine, se cere în brațe și își pune capul în zona inimii mele. Pentru mine, ei sunt universul.
Îmi este greu să vorbesc despre ce simt pentru ei. Este o zonă intimă. Eu, în general, nu îmi expun foarte mult emoțiile. Viața m-a învățat să fiu mână de fier în societate și sensibilă doar acasă.
Pentru că lumea, când îți descoperă vulnerabilitatea, acolo te poate ataca.
Și da, dacă cineva spune ceva la adresa lor, devin o mamă-leoaică.
Băiatul are 18 titluri de campion, este campion internațional de beauty. Fetița, fiind mai mică, are 9 titluri și este junior campion internațional de beauty.
Pentru mine, dacă tot am decis să facă parte din viața mea, trebuie să le ofer tot ce au nevoie: iubire, hrană premium, îngrijire, educație. Este o rasă sensibilă, necesită atenție constantă.
Expozițiile sunt și ele o formă de educație. Glumesc cu prietenele mele: „Voi vă duceți copiii la olimpiade și vă lăudați cu rezultatele. Eu îmi duc copiii la competiții și mă laud cu ale mele.”
La expoziții sunt peste 350–400 de câini din toate rasele. Să câștigi cu câinele tău este o mândrie reală.
Ai avut pasiunea asta mereu?
Da. Este moștenită.
Am crescut cu câini. Tatăl meu era vânător și avea câini de vânătoare, foxterrieri. Apoi, când am mai crescut, adunam cățeii abandonați din sat. Din păcate, abandonul era și este încă mare.
Casa noastră era în centrul satului și mulți îi lăsau acolo. Aproape zilnic aduceam acasă câte un cățel. Apoi căutam familii pentru ei, să nu rămână pe stradă.
Când am venit la facultate, am găsit o cățelușă și am ținut-o cu mine în cămin. Da, am făcut „înțelegere” cu portarul. Învățam în sesiune cu ea lângă mine. În vacanță o duceam la părinți. A trăit 12 ani și era bucuria casei.
Mi-am promis atunci că, în momentul în care îmi voi permite să le ofer timp și să nu stea singuri, îmi voi lua și eu câini.
După ce am intrat în antreprenoriat, am stat aproape trei ani mai mult în București. Era dificil să iau un cățel atunci – ar fi stat prea mult singur.
În 2022, din cauza volumului foarte mare de muncă, am trecut printr-un burnout serios. Atunci am simțit că trebuie să regândesc ce este important pentru mine.
Am început să alternez mai mult: câteva zile în București, apoi întoarcere la Iași pentru liniște și echilibru.
Atunci a venit Matiu. Inițial voiam o fetiță albă. Am mers la crescător cu gândul clar că vreau femelă. Dar când l-au scos pe el din cameră, a venit direct la mine și nu s-a mai dezlipit.
L-am luat acasă.
Apoi, pentru că simțeam că are nevoie de companie – oricât timp îi dedic eu, tot nu este suficient – a apărut și Ailie.
Oricât de obosită sunt, avem ritualul nostru: jumătate de oră de joacă seara, indiferent de program. Dar între ei este altceva. Au limbajul lor. Se aleargă, se joacă, comunică într-un mod pe care noi nu îl putem înlocui.
Și asta, pentru mine, înseamnă familie.
Eu ce să mai alerg cu ei, când după o zi grea de muncă, după cinci minute sunt deja epuizată?
Și atunci a apărut și Ailie.
Eu spun mereu, poate unii mă consideră ciudată, dar cred că ei sunt o formă de reîncarnare a părinților mei. Din păcate, părinții mei nu mai sunt.
Matiu are temperamentul tatălui meu. Ailie are temperamentul mamei mele. Modul în care interacționează cu mine, felul în care mă privesc, cum mă caută… am senzația că ne-am mai aparținut cândva.
Ailie s-a născut la o prietenă crescătoare de Pomeranian. Îmi plăcea foarte mult de ea, dar nu eram hotărâtă dacă să o iau sau nu. La un moment dat, prietena mea mi-a scris: „Am găsit pe cineva pentru fetiță, dar nu știu dacă să i-o dau.”
În secunda aceea i-am răspuns: „Nu. O iau eu.”
M-a întrebat dacă glumesc. I-am spus că nu.
A fost dragoste la prima vedere.
Iubirea asta pentru animale, nu doar pentru câini, mi-a fost insuflată de tatăl meu. El a fost mentorul meu în zona asta.
Vorbeam de anii ’80–’90, când câinii stăteau mai mult în lanț. La noi, niciodată. Aveau camera lor, mergea cu ei la plimbare, îi hrănea la oră fixă. Lăsa orice făcea pentru că era ora lor.
Cred că doar oamenii cu suflet bun pot iubi cu adevărat animalele.
Anca Hreamătă, dacă te uiți puțin în urmă, există ceva ce regreți?
Nu. Niciodată.
Orice experiență pe care am trăit-o m-a făcut omul care sunt astăzi. Nu cred în eșecuri. Cred în trepte.
Nu există eșecuri, există doar trepte pe care trebuie să le urci ca să ajungi unde îți dorești.
Succesul este suma tuturor eșecurilor prin care ai trecut.
Nu înveți nimic când viața este perfectă. Înveți atunci când doare, când trebuie să schimbi ceva, când trebuie să te reinventezi.
Am avut perioade de succes intens și perioade provocatoare. Dar nu regret nimic.
Orice decizie am luat, la momentul respectiv a fost cea mai bună pe care o puteam lua. Consecințele pot fi pozitive sau mai puțin pozitive, dar ele te construiesc.
Dacă trăim în trecut și în regrete, nu mai vedem viitorul.
Pentru mine este foarte important să mă bucur de prezent. Să mulțumesc lui Dumnezeu. Pentru că fără El nu facem nimic.
Și cred că ceea ce devenim este suma a ceea ce alegem zilnic să fim.
