Andra Suciu, specialist CSR Pepco România: „ Sigur că simți niște diferențe când ești copil, dar contează foarte mult și cum familia îți umple viața și ce fel de lecții primești” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Andra Suciu are 31 de ani și este specialist CSR în Pepco România, adică se află în locul de unde poate face bine comunităților de copii și tineri care au nevoie de o altfel de educație, de dezvoltare personală, au nevoie să fie văzuți și să-și capete o voce.

Adică un sprijin așa cum a primit și Andra la 12 ani, când, împreună cu mama ei, a ajuns la organizația non-guvernamentală din Valea Jiului, Fundația Noi orizonturi, unde copiii puteau face voluntariat, unde învățau să scrie proiecte sau ajungeau să beneficieze de programe de dezvoltare personală sau tabere de leadership.

Cum se numea această organizație și cum ai ajuns tu la ea?

Andra Suciu: Organizația pentru care am voluntariat de când eram adolescentă se numește Noi orizonturi, iar eu am ajuns să fiu voluntară acolo mergând mai întâi într-o tabără de vară, unde am avut norocul să întâlnesc niște oameni extraordinari, care să creadă în mine și să mă împingă de la spate să încerc mai mult.

Tu cum i-ai descoperit?

Andra Suciu: Am ajuns la ei în momentul în care am aflat că pe timpul verii, la noi în oraș, se întâmplă o tabără și foarte mulți colegi merg acolo. Era o tabără gratuită pentru copiii din Valea Jiului, iar programul era foarte căutat; foarte mulți își așteptau rândul să fie acceptați. Am aflat și eu despre el și am mers cu mama la sediul organizației, unde am avut plăcerea să întâlnesc voluntari americani, cu care am avut un interviu în care voiau să afle mai multe lucruri despre mine și despre ce-mi place să fac. Se pare că răspunsurile mele le-au plăcut, fiindcă am fost selectată și am putut participa la tabără.

Ce profesie aveau părinții tăi?

Andra Suciu: Mama era funcționar și lucra în administrația publică. Iar tata nu era cu noi. Eu am crescut împreună cu mama și cu bunica.

Cred că acest context, să crești într-o familie monoparentală, într-o comunitate tradițională, te ajută să înveți mai temeinic despre toleranță, acceptare și diferențe. Greșesc?

Andra Suciu: Cred că am fost un copil foarte norocos pentru că am avut parte de foarte multă iubire și un model de femei puternice în preajmă, de la mama, la bunica sau mătușa mea. Iar acest lucru cumva mi-a fost exemplu pentru că fiecare dintre ele am avut exemple de oameni care au muncit foarte mult și au avut grijă de familie. Și cred că, pentru mine, asta a fost una dintre cele mai importante valori pe care le-am preluat în copilărie.

Sigur că simți anumite diferențe când ești copil, dar contează foarte mult și cum familia îți umple viața și ce fel de lecții primești.

Ce-i drept, am fost un copil destul de timid și de introvertit până să încep să fac voluntariat ori până când am reușit să practic un sport. Iar acest lucru s-a întâmplat tot din acest motiv, al așteptărilor: simțeam că ceea ce vreau să fac vreau să fie bine, să fie făcut cum trebuie și să se vadă că nu investesc timp și resurse doar ca să mai fac încă ceva.

Am avut norocul să fiu orientată spre a face lucruri care să conteze, iar acest proces s-a declanșat o dată ce am început voluntariatul, o dată cu activitățile sportive.

Andra Suciu – Ziua Copilului cu activităţi de educaţie prin aventură, scenete şi exerciţii creative. 2015

Ce-ți plăcea ție să faci?

Andra Suciu: Îmi plăcea foarte tare să cunosc oameni, să petrec timp în compania altor copii iar faptul că stăteam la o masă împreună și gândeam tot felul de soluții la problemele din comunitate, că vedeam tot felul de nereguli și ne gândeam cum să facem un proiect, să facem lucruri mai bune pentru oraș mi se părea că dintr-o dată am o voce, am puterea să schimb ceva.

Ai zice că pentru un timid este o tortură să interacționeze permanent cu oamenii. Tu de unde îți luai resursele pentru a comunica cu ei. Și ce căutai de fapt?

Andra Suciu: O dată cu oamenii care au crescut alături de mine am căpătat și eu încredere, ca persoană. Aș vrea să știi că interacțiunea cu ceilalți voluntari din organizație a fost foarte valoroasă, fiindcă astfel am avut ocazia să întâlnesc adulți care într-adevăr știau să faciliteze o interacțiune între tineri, știau să se creeze un cadru sigur în care să nu îți fie teamă să îți spui ideile sau să greșești. Cred că asta m-a ajutat să devin mult mai încrezătoare în oameni, iar organizația cred că m-a ajutat de fapt să fiu mult mai deschisă și să îmi doresc să descopăr lumea.

Povestește-mi mai mult despre bunica ta, despre ce ai luat tu de la ea? Cine a avut mai mare influență în formarea ta? Mama sau bunica?

Andra Suciu: Cred că amândouă. Exact cum spuneai și tu, în copilărie au o mare importanță bunicii; mama era la lucru, iar bunica avea grijă de mine. Ea avea grijă să ajung și afară, la joacă, să am hăinuțe curate și să fiu mereu aranjată. Sigur că nu mai arătam la fel când mă întorceam în casă. (râde)

Am învățat foarte multe de la bunica.

La mama, am apreciat întotdeauna că este un spirit luptător și o antreprenoare înnăscută. Ea mereu o știut să se reinventeze, indiferent de obstacole sau dificultăți. Pentru mine a fost un exemplu. Astăzi, de pildă, conduce o afacere în orașul nostru, are un magazin care se numește Green Pearl MQ, unde comercializează produse hand-made, lucrate de ea sau de artizanii din zonă.

Înainte de a ajunge voluntar în această organizație, Noi orizonturi, ce visai să faci?

Andra Suciu: Îmi aduc aminte că aveam vreo cinci- șase ani și o vedeam pe mama tot timpul că lucrează cu multe acte, iar ideea de a lucra la birou îmi plăcea și mie foarte tare: să capsez, să inventez tot felul de semnături, să strâng foile în dosare, cumva îmi imaginam că, atunci când o să cresc mare, o să lucrez la un birou, o să capsez și o să semnez toată ziua. (râde)

Andra Suciu – serviciu European de Voluntariat, Kaunas-Lituania. 2012

Cumva… ai grijă la ce-ți dorești!

Andra Suciu: Cam așa ceva, da. Astăzi, într-adevăr, primim foarte multe contracte și propuneri care ajung la mine și pe care, inevitabil, trebuie să le verific și să le dau la semnat.

Cum te-a format pe tine voluntariatul?

Andra Suciu: Cred că pentru un adolescent, care este în formare care se gândește foarte mult la el, la imaginea lui, la cum să își impresioneze prietenii a fost un lucru esențial voluntariatul. Asta și pentru că în acest mod am realizat că mai sunt și alte lucruri importante în jurul meu, că nu sunt buricul pământului și am învățat cumva să mă uit și la alte nevoi și alte probleme.

Cred că voluntariatul m-a învățat să nu pun toate ouăle într-un singur coș, să nu mă gândesc doar la mine și mi-a mai adus ceva: cum pot să fiu o persoană mai bună.

Unul dintre primele proiecte pe care le-am făcut a fost în zona de mediu, un proiect de ecologizare, un prilej prin care i-am determinat pe cei din jurul meu să realizeze care este efectul unui gest mic, dar nociv: să arunci gunoiul în natură.

Eu mergeam destul de des cu ai mei pe munte, iar asta devenise o activitate de bază pentru multe familii din oraș. Iar când am găsit mormane de gunoaie în natură a fost șocant, pentru că nu înțelegeam de ce aruncă oamenii pe jos. Șocul a funcționat ca un declic să vorbesc despre asta și să le spun celor apropiați mie să nu facă asta.

Au urmat mai multe proiecte prin care am deschis puțin lumea și am început să vorbim cu primarul, am încercat să-l convingem că e nevoie să punem limitatoare de viteză lângă o școală primară, unde circulau mașinile cu foarte mare viteză.

Andra Suciu – Internship 2006-Tabăra VIATA

Cine sunt acești noi despre care vorbești?

Andra Suciu: Eram mai mulți voluntari din Clubul Impact, care ținea tot de Noi orizonturi, era un program educațional al fundației.

Care a fost momentul când ai realizat că acesta este drumul tău, al binelui?

Andra Suciu: Cred că în facultate. Am făcut Facultatea de Comunicare și Relații publice

din Cluj.

Cu ce așteptări ai mers tu acolo?

Andra Suciu: Dorința mea cea mai mare era să învăț să comunic mai bine, pentru mine și cu cei din jur. În facultate am mers la un curs care mi-a plăcut foarte tare, un opțional care se numea Introducere în comunicare corporativa. Atunci am învățat ce înseamnă  CSR, adică responsabilitatea socială a unei companii și cum se leagă asta de mediu.

Cred că atunci mi-am dat seama că aș vrea să îmbin cele două lumi.

Când eram studentă, începusem un internship la fundația Noi orizonturi, care deschiseseră un birou operațional în Cluj-Napoca. În plus, aveam propriul club de voluntari, cu care mergem la Liceul pedagogic din Cluj Napoca și unde mă întâlneam săptămânal cu un grup de elevi de gimnaziu și facilitam diverse activități pentru ei. Sigur, era parte din programul meu de internship și era modul meu de a da mai departe ceea ce învățasem și eu ca voluntar: făceam jocuri cu copiii și în același timp îi învățăm să scrie proiecte și să gândească diverse programe pentru comunitatea lor.

Acesta a fost încă un impuls care a deschis drumul meu spre ONG; îmi doream să lucrez în mediul ONG și să pot fi mai aproape de beneficiari, copiii din medii defavorizate.

La puțin timp, am decis să fac mai mult în zona de voluntariat și am plecat în Suedia, unde am fost voluntar (plătit) pentru o organizație de cercetași. Apoi am primit o bursă în Lituania, unde am fost din nou voluntar internațional printr-un program european (EVS- European Volunteering Service) timp de nouă luni de zile și am lucrat la o sală de escaladă, unde organizam activități pentru copii și pentru părinți.

Andra Suciu – voluntariat într-o tabără de cercetași din Suedia. 2011

De ce căutai tu educația, interacțiunea cu copiii?

Andra Suciu: Educația a fost în interes pentru mine. Încă de timpuriu am început să lucrez cu copiii în tabere, de la 16 ani, și mi-am dat seama că cei mici au nevoie, așa cum am avut și eu, de modele și de oameni în care să creadă și de la care să învețe. Asta puteam să fac și eu, să îi învăț pe copii tot ce știam eu.

De ce nu ai rămas în Suedia?

Andra Suciu: Costurile vieții în Suedia erau destul de mari. Mi-aș fi dorit să fac un master acolo, dar nu s-a putut. Așa că m-am întors în România, în București, am continuat studiile și unde mi-am găsit și drumul profesional.

Andra Suciu – eveniment de fundraising cu alumnii IMPACT. 2015

Cum a ajuns Pepco în viața ta cum ai ajuns tu în această companie?

Andra Suciu: Am avut foarte mare noroc să întâlnesc oamenii potriviți, la momentul potrivit. Spun asta pentru că Pepco nu a ajuns întâmplător în viața mea. În momentul în care am aflat despre acest nou job, specialist CSR, eu lucram la o altă corporație, la HPE, unde descopeream pentru prima dată ce înseamnă o companie, învățam de la oameni din diverse colțuri ale lumii și trăiam în acest mediu multicultural.

De ce o corporație, totuși? De ce nu un ONG?

Andra Suciu: Cred că aș exagera dacă ți-aș spune că a fost alegerea mea. E drept, îmi doream să văd ce se întâmplă în partea cealaltă a mesei de negociere, nu doar din papucii fundraiserului. Știam cât îmi doream să știu cum să mă pregătesc și cum să vorbesc cu cei care puteau să ofere finanțare, voiam să știu ce se întâmplă acolo. Mai mult decât atât, mi-am dat seama că pot avea un impact mult mai mare asupra educației, pot avea un impact care să genereze schimbări mai mari și spun asta pentru că parte din strategia CSR Pepco este tocmai să sprijine tinerii și copiii, în sensul de sprijin educațional, dar mai ales de sprijin emoțional, de timp de calitate și de diverse oportunități de dezvoltare personală.

Mie mi s-a potrivit mănușă această strategie, mai ales având în vedere experiența anterioară cu ceea ce făcusem în mediu ONG.

Cum îți măsori succesele și care sunt acelea? Spune-mi-le pe primele trei, la care te gândești cu bucurie, fie că vorbim de niște contracte care ajuta un număr de organizații ori că vorbim de niște zâmbete de copii!

Andra Suciu: Dacă vorbim despre succese personale, clar voi vorbi despre familia mea. Ei sunt cei mai de preț pentru mine. La nivel profesional aș spune că măsor succesul prin calitatea relațiilor pe care le-am construit, a parteneriatelor pe care le avem. Și mai e ceva: întotdeauna am considerat important să identificăm acea nevoie reală care nu vine din rapoarte ori din poveștile emoționale, ci se vede efectiv când ajungi în comunitate, când ești pe teren și stai față în față cu oamenii cărora te adresezi. Dacă avem o tabără, îmi place să iau parte la ea; dacă decorăm un loc de joacă pentru copii, vreau să fiu acolo și dacă reușesc să iau cu mine și colegii deja avem un triplu succes.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora