„Fantoma de la Operă”, de la Londra la București. Andreea Berecleanu ne spune de ce merită văzută montarea românească.
La finalul unui spectacol, uneori îți dorești să mai amâni puțin întoarcerea acasă. Să mergi pe jos, să vorbești despre o scenă, despre un moment sau un gest pe care cel de lângă tine poate l-a trăit cu totul altfel. Andreea văzuse deja acest spectacol la Londra. La București, a adus-o în sală curiozitatea pentru viziunea regizorului Răzvan Ioan Dincă asupra aceleiași povești. A descoperit o montare diferită și a urmărit cu atenție atât vocile și relația dintre personaje, cât și detaliile care construiesc lumea lor: decoruri, lumini, costume, machiaj.
Știu că ai fost de curând la Fantoma de la Operă. De ce ți-ai dorit să vezi acest spectacol?
Am vrut să observ viziunea unui regizor român” asupra unui spectacol care a avut atâtea montări în străinătate. Eu l-am văzut la Londra și este diferit de punerea în scenă de la București. Și asta e foarte bine. Relația tensionată, dar și magnetică dintre Christine și Fantoma este laitmotivul spectacolului și îți captează atenția încă de la început, atunci când Fantoma este prezentă doar prin spirit, nu și prezență concretă. Apoi intervin duetele lor copleșitoare prin încărcătura emoțională. Mă mai bucură faptul că nu este o operă clasică, spectacolul este accesibil mai multor tipuri de public, fiind un show în care scenografia este, de asemenea, la înălțime. Decorurile, luminile arhitecturale, costumele, machiajul, toate contribuie la reușita finală.
Ne poți spune o scenă sau un moment din spectacol care ți-a rămas în minte.
Duetul Christine-Fantoma, cel de la final. Desigur, el poate fi interpretat în multe feluri. Dar, cum este un spectacol romantic cu accente de dramatism, îmi place să cred că tușa finală este aceea a unei iubiri eliberatoare. Un personaj monstruos care se eliberează și devine capabil de dăruirea supremă: acesta este darul lui pentru Christine și Raoul. Și totul se transformă într-o apăsătoare melancolie, în care personajele interpretează momentul prin linii melodice suprapuse, ceea ce devine sublim.
Ce rol ți s-a părut cel mai dificil?
Aș fi tentată să spun că al Fantomei, interpretat de Adrian Nour. Pentru că este un rol versatil, pe multe paliere artistice. Însă am apreciat absolut fiecare contribuție și fiecare personaj în parte.
Cine te-a impresionat cel mai mult pe scenă și de ce?
Christine, adică Irina Baianț. Eu am stat într-o lojă, deci nu chiar aproape de scenă, însă am înțeles fiecare cuvânt și respirație. Am putut avea și o privire generală asupra spectacolului, dar am observat și detaliile. Asta înseamnă că ele au existat și că regizorul și-a dorit ca acestea să facă parte integrantă din ansamblu. Irina a adus forță prin vocea ei, dar și candoare și vulnerabilitate, ceea ce nu e tocmai simplu. Mă bucur că a fost aleasă pentru acest rol.
Cu cine ai mers? Ce ați vorbit despre acest spectacol în drum spre casă?
Am fost cu mama și a fost o seară frumoasă petrecută împreună. Mai ales că după spectacol am preferat să mergem pe jos împreună și să povestim despre spectacol. Și uite așa, de la Operă, la pas pe Bulevardul Elisabeta până în Piața Victoriei. Bucureștiul are o lumină frumoasă seara, vremea încă era plăcută, oameni plăcuți pe stradă, mulți tineri. Chiar am remarcat bucuria de la terase, manifestările lor, felul în care erau îmbrăcați… Și, ca să mă întorc la subiect, mamei i-a plăcut spectacolul, a fost plăcut impresionată de interpretare și de punerea în scenă.
De ce ai recomanda Fantoma de la Operă unei prietene?
Pentru că este ceva inedit în peisajul cultural bucureștean, în care există spectacole bune, însă musicalurile de asemenea anvergură sunt încă rare.
„Fantoma de la Operă”, musicalul lui Andrew Lloyd Webber, în regia lui Răzvan Ioan Dincă, se joacă la Opera Națională București între 8 și 24 ianuarie 2027, cu Adrian Nour, Irina Baianț și Kyrie Mendél în rolurile principale. Găsiți bilete aici.
Fotografii: arhiva personală
