Actorul și regizorul Andrei Huțuleac vorbește despre cărțile care l-au influențat de-a lungul timpului.
L-am întâlnit pe Andrei Huțuleac acum câțiva ani, mai întâi ca actor, în Noaptea lui Helver, piesă în care joacă și în prezent alături de Amalia Ciolan la Teatrul Național București. De atunci, l-am regăsit în Portugalia și Richard 3 de la Teatrul Bulandra, două spectacole ale căror bilete se epuizează la scurt timp după ce sunt puse în vânzare.
Dar, mai ales, l-am regăsit în rolul de regizor, cu o activitate prolifică în ultimii ani: de la spectacolul imersiv Marele Gatsby la O noapte furtunoasă de la Teatrul de Comedie sau Ferma Animalelor de la Teatrul Mic. În majoritatea cazurilor, e o adevărată aventură să „prinzi” bilete la spectacolele sale.
Anul trecut, a înființat compania independentă de teatru Thin Red Line, în cadrul căreia au luat naștere spectacole premiate precum Prima Facie sau Un tramvai numit dorință, și în care joacă soția lui, actrița Corina Moise. Cel mai recent proiect, Marile Speranțe, are premiera zilele acestea în noua stagiune de la Teatrul Excelsior.
Am vrut să aflu care sunt cărțile care i-au influențat parcursul în carieră și cum își alege piesele pe care le transformă în unele dintre cele mai căutate spectacole de teatru din București.
O poveste din copilărie care te-a făcut să îți placă să citești.
Când eram mic, femeia care avea grijă de mine, o mătușă a mamei, Mama Coca, îmi citea povești nemuritoare. Poate că de acolo să fi început totul. Și totuși, poate că nu. Mult mai târziu, bunicul meu mi-a oferit cadou o colecție de romane ale lui Jules Verne în limba franceză. Eu nu știam franceză deci cadoul era, probabil, unul aspirațional. Franceză n-am învățat, dar curiozitatea mi-a fost trezită așa că am început să citesc Jules Verne în română.
Spune-ne câteva cuvinte despre două-trei cărți care ți-au influențat parcursul în carieră.
Am fost și sunt un mare cititor de biografii. Una din preferatele mele este biografia lui Charlie Chaplin. Extraordinar scrisă, emoționantă, necosmetizată. O poveste „clasică” de tip „rags to riches”. E o carte care m-a marcat și care m-a făcut să-mi doresc să am același tip de parcurs rezilient, ambițios, determinat, implicat, pasionat într-o profesie, altfel, destul de dificilă. Apoi, o altă carte care mi-a plăcut enorm a fost Filmele, domnul Griffith și eu scrisă de Lilian Gish, o mare actriță a începutului de secol XX american. Impresionantă și ea prin felul atent în care descrie o perioadă de maximă emulație de la începutul istoriei filmului.
O carte care te-a marcat, care te-a schimbat sau te-a ajutat într-un moment anume.
Am plâns o singură dată în viața mea, în hohote, citind o carte. Se întâmpla la Flori pentru Algernon a lui Daniel Keyes. O poveste despre un băiat cu o formă de întârziere mintală care, după o operație pe creier, capătă un IQ formidabil și începe să țină conferințe despre propria boală, despre tratament etc. Am plâns pentru că m-a făcut să-mi dau seama cât de norocos sunt că nu-mi lipsește nimic și că am toate instrumentele să mă desfășor la capacitate maximă. Nu-mi dădeam seama de acest noroc până la această lectură. Trăiam ca și cum normalitatea mea era normalitatea tuturor.
O poveste de dragoste dintr-o carte cu care rezonezi în mod special.
Cred că aceeași: Flori pentru Algernon. Acolo, pacientul devenit brusc genial post-operatoriu, se îndrăgostește de fosta lui profesoară de la școala specială. E o iubire intensă care durează puțin și care se termină groaznic. Cathartică prin felul radical în care surprinde cât de dureroase sunt pierderile ireversibile ale acestor mari iubiri.
O carte la care revii din când în când și de ce.
Chris Hadfield – Ghidul unui astronaut pentru viața pe pământ. Cea mai bună carte de self-help (deghizată în autobiografie) pentru oamenii care fac meserii vocaționale. Care visează, deci, de mici, să ajungă într-un loc anume și care își urmează acest vis toată viața.
„Ferma Animalelor mi s-a părut o alegere absolut necesară pentru vremurile în care trăim.”
Spune-ne câteva cuvinte despre Marile Speranțe – ce anume din carte te-a făcut să vrei să o regizezi?
Cu Marile Speranțe am vrut să mă întâlnesc tocmai pentru că n-am făcut-o la momentul potrivit. Copilăria mea a fost populată de Jules Verne, de basme, de povești nemuritoare și (mai târziu) de Harry Potter sau de Stăpânul Inelelor. Nu m-am intersectat niciodată cu Dickens. Și n-am vrut să las acest gol să persiste așa că am profitat de invitația celor de la Teatrul Excelsior, de a lucra un spectacol bazat pe o carte și… am ales Dickens. Ca să-l cunosc. Efectiv asta a fost: un act de cunoaștere a unui autor pe care nu îl aveam „în portofoliu”.
Dar în ce privește Ferma Animalelor?
Ferma Animalelor mi s-a părut o alegere absolut necesară pentru vremurile în care trăim. Dar, de fapt, este o alegere necesară pentru orice vremuri (trecute sau viitoare) pentru că limitele speciei îi străbat istoria ca un fir roșu și rămân, mereu, aceleași. E o carte al cărei ton satiric, mușcător, n-ar fi avut atâta forță dacă n-ar fi fost scrisă de cineva dezamăgit de un tip de organizare socială pe care a idealizat-o. Orwell a înfierat cu pasiune Stalinismul tocmai pentru că a început prin a-l iubi. Nu e nimic mai frumos decât intensitatea amară, mușcătoare, cu care un convertit își demască fostele credințe.
Foto: Andrei Gîndac
