Andru Teodorescu, copilul care definește forța curajului urcând cei mai înalți munți ai lumii de la vârsta de 4 ani - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Andru Teodorescu este un adolescent de 13 ani care scrie istorie în lumea curajului de peste 8 ani de zile. Copilul minune era declarat încă de la 4 ani, atunci când a parcurs traseul Jepii Mici, fără ajutor. Un an mai târziu a escaladat Vârful Breithorn, înalt de 4.164 de metri. A scris istorie pentru țara noastră când a urcat în Vârful  Kilimanjaro înalt de 5895 m la 10 ani, fiind cel mai mic copil care a făcut-o. 

Tot el a fondat primul club de copii din lume care implementează programa Leader in Me. A avut o tentativă de  atingere a Vârfului Elbrus din Rusia 5642 m la vârsta de 7 ani, însă un disconfort muscular l-a împiedicat să adauge și această expediție în Cv-ul personal.

Acum joacă fotbal și asta se vede făcând multă vreme, însă timpul liber este dedicat, fără echivoc, expedițiilor în natură, experimentelor și testării limitelor. Studiază la o școală de well-being, pe model american, adică fără ghiozdan, are psiholog, bazat pe experiențe, se face cross la discipline, copiii predau uneori și face echipă „after school” cu tatăl lui, Andrei, care l-a determinat să experimenteze natura.

Andru a câștigat cupa
Andru a câștigat cupa

Andru Teodorescu: „În cercurile de prieteni însă, moneda de schimb este energia și mai puțin performanțele sportive, performanțele academice, interviurile, reclamele TV”

Cine este Andru?

M-aș descrie ca un tânăr adult de 13 ani care face fotbal de performanță, căruia îi place să petreacă timp cu prietenii, să practice exerciții calistenice și să urce pe munte. Ca personalitate, mi-am dat seama că îmi place să observ dar și să mă implic, îmi place să fac parte din mai multe grupuri. O altă trăsătură importantă este că prefer să învăț din propria experiență, să dau de tocul ușii cum s-ar spune. Am avut multe roluri și experiențe pentru care m-am pregătit și am fost ales prin vot: președinte de club, trezorier, vicepreședinte al consiliului elevilor, președinte de clasă. În cercurile de prieteni însă, moneda de schimb este energia și mai puțin performanțele sportive, performanțele academice, interviurile, reclamele TV. Noi ne reglăm foarte mult pe prezent și nu furăm show-ul cum s-ar spune.

Andru Teodorescu 2
Andru Teodorescu 2

Uite, din capul locului simt că vorbesc cu un adult. Ești ca o stea, cu o sclipire. Știi cumva sub ce stea s-a născut Andru?

M-am născut sub steaua aventurii și a cunoașterii, deoarece mă simt curios și îmi place să învăț lucruri noi. În spatele ochilor am adunat multe experiențe interesante pe care la momentul respectiv le-am privit ca pe ceva natural. Pot spune că am fost lăsat să explorez fără să mi se adauge programe mentale de teamă nejustificată, ci programe mentale de curaj. Atitudinea din jurul meu a fost: putem face asta, în siguranță, urmând pașii 1. 2. 3. Între Nu face asta! și O poți face! am fost eu. Din exterior poate să fie perceput ca mersul pe sârmă între 2 stânci, adică slackline, însă pentru mine asta era doar un șir foarte lung de pași mici în direcția aceasta. Până la urmă asta a devenit una din mantrele mele: suntem definiți de ceea ce facem constant, nu de excepții.

Andru Teodorescu: „Am explorat și eu ca în povestea cu Micul Prinț, în care autorul ne dă imbolduri subtile de a explora lumea exterioară”

Jump Andru
Jump Andru

Andru, nu am niciun dubiu, mai ales din răspunsurile tale că ești un copil foarte curajos. De la ce vârstă a plecat acest elan, să-i spun așa?

Curajul a pornit de la vârsta la care m-am născut deoarece am fost lăsat să fiu curajos de mic atunci când exploram ce se afla în jurul meu. Am fost lăsat, nu învățat, pentru că e ceva cu care cred că ne naștem. Am explorat și eu ca în povestea cu Micul Prinț, în care autorul ne dă imbolduri subtile de a explora lumea exterioară, fără de care nu am fi compleți dacă am sta deoparte de ceea ce ne înconjoară. Am explorat, iar pe traseu am întâlnit oameni extraordinari care îmi vorbeau ca și cum aveau în fața lor un adult dar și un copil în același timp. Scena, ecranul mental, erau cumva setate pentru ca cei cu care mă întâlneam să aibă așteptări pozitive, iar efectul se numește Pygmalion, de la regele grec care semnifică profeția autorealizabilă.

Andru experiment
Andru experiment

Cum definești tu curajul? 

Eu definesc curajul ca un lucru care te ajută să îți cunoști limitele, să afli lucruri noi și să lași un loc mai bun după ce ai trecut pe acolo. Mai degrabă este un impuls, sau o stare. Recent am fost cu gașca de prieteni într-un parc din București și eram împărțiți în două grupuri, fetele mergând în fața noastră. Doi băieți mai mari s-au apropiat de fete și le-au șicanat în mod repetat, fizic și verbal. Țin minte că am reacționat dar asta a venit cu un cost, anume că eu am devenit cel agresat chiar dacă am folosit un limbaj echilibrat. Am fost de multe ori victima pasivității, știu care sunt efectele și de aceea am decis să le iau apărarea – David vs Goliat, sau The Underdog cum ar spune americanii. Viața poate fi dură prin cartierele din București, dar o putem face mai bună dacă știm cum să acționăm. Data viitoare știu că aș proceda altfel, aș recunoaște mai rapid un comportament agresiv înainte de a se manifesta. E foarte important să poți să te adaptezi, să iei decizii pe baza unor experiențe anterioare, să devii mai bun.

Andru Teodorescu cover
Andru Teodorescu cover

Andru Teodorescu: „Uneori facem parte și din povestea altora, ne susținem reciproc”

Cine te-a susținat în toate „nebuniile frumoase” pe care le-ai făcut?

În aproape toate aventurile pe care le-am petrecut, tata a fost cel care m-a învățat și m-a ajutat. Am avut și susținerea mamei, alături de care la 10 ani am urcat pe Kilimanjaro, Acoperișul Africii, în Kenya. În jurul meu au fost ghizi montani, antrenori sportivi, terapeuți, coach, medici. Au fost multe persoane care mi-au spus vorbe frumoase, care mi-au fost alături. Țin minte o întâmplare recentă inspirațională, când un coleg de școală a aflat de aventurile pe care le fac cu tatăl meu în weekend-uri și și-a propus să ne însoțească fix înainte de sezonul rece. Avea un scop clar în minte care a funcționat ca un far de ghidaj: să ajungem iarna pe vârful Omu. Ne-a însoțit în mai multe drumeții, cu trezit la 5 dimineața, cu fredonat cântece de munte (preferatul nostru Tropa-Trop, cântat la ukulele), cu extenuare fizică, dar bucuroși, toate culminate cu atingerea vârfului Omu iarna, în condiții de siguranță. Pot spune că uneori facem parte și din povestea altora, ne susținem reciproc.

Curajul lui Andru
Curajul lui Andru

E mult și despre oameni în cartea vieții tale, dar sunt curioasă dacă ți-a fost vreodată teamă de ceva?

În primii ani nu mi-a fost teamă, până la vârsta de 8-9 ani, ulterior teama a venit sub forma temerii de a nu greși. Probabil am acumulat programe mentale din jurul meu, programe care mă invitau nu la prudență sau o altă abordare a unei situații, ci mai degrabă o invitație la a renunța să mai fac acel lucru. Acum teama este ori anticiparea unei situații în care nu m-aș simți confortabil, ori este o reacție de tip teamă urbană. De fiecare dată pulsul îmi crește, este ca o alarmă a corpului. Vara trecută țin minte că primul gând înainte de a înota în ape deschise a fost unul de a renunța: „Dar oare ce este în apă?”. Era gândul meu dar funcționa împotriva mea, într-un fel. Sunt și ce gândesc, nu doar ceea ce fac.

Citește continuarea articolului 1 2 Pagina următoare »
Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO