Anti-ageing-ul ar putea deveni cel mai mare business. Cine investeşte? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Anti-ageing-ul ar putea deveni cel mai mare business. Cine investeşte?

Magnaţii din Silicon Valley investesc în business-uri ce au ca obiect principal de activitate încetinirea îmbătrânirii. Printre ei se numără co fondatorul Pay Pal dar şi Jeff Bezos, fondatorul Amazon.
Share this article

Cel mai bogat om din lume, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a cărui avere este estimată la 90 de miliarde de lire sterline, conform thisismoney.com.uk şi al cărui hobby este să lanseze rachete în spaţiu, este unul dintre cei care cred că procesul de îmbătrânire poate fi încetinit. Poate fi el învinovăţit că vrea să trăiască mai mult? Nici vorbă.

Acest magnat al internetului şi unul dintre principalii pioni din Silicon Valley, la vârsta de 54 de ani, investeşte sume uriaşe din averea sa în afaceri ce promit o viaţă mai lungă prin efortul de încetinire a îmbătrânirii.

Entuziasmul în ceea ce priveşte longevitatea pare să fie la egalitate cu zgomotul din jurul internetului apărut în 1995, conform spuselor lui Jim Mellon, unul dintre cei mai de succes investitori ai Marii Britanii care conduce cursa anti-îmbătrânire de această parte a Atlanticului.
Mellon, care a fost denumit Warren Buffet al Angliei, a pus bazele propriei companii, Juvanescence şi investeşte în medicamente pentru prelungirea vieţii, o ramură numită biogerontologie.

Anul trecut a fost numit în consiliul de administraţie al Fundaţiei de Cercetare a Biogerontologiei. El susţine că descoperirile medicale legate de boli precum cancerul, de noile medicamente şi de stiluri de viaţă mai sănătoase, vor determina creşterea speranţei de viaţă până la 110-120 de ani în următoarele 3 decenii.

În următorii 20 de ani, cursa pentru prelungirea vieţii va fi cel mai mare business din lume si va fi unul „mult mai important decât utilizarea trivială a internetului precum Facebook sau Snapchat”, mai spune Mellon.

Cel mai mare succes financiar al său a fost înfiinţarea companiei de minereu de uraniu pentru care a investit 100 de mii de dolari şi pe care a vândut-o doi ani mai târziu către gigantul energiei nucleare francez, Areva, pentru suma de 1,6 miliarde de dolari.

De asemenea, a mai investit masiv în proprietăţi din Germania şi Insula Man unde şi locuieşte, însă, de curând şi-a întors atrenţia către biotehnologie. Este un om cu o vastă influenţă, însă el vede alte probleme şi anume cele legate de longevitate. El susţine că politicienii din lumea întreagă nu au un plan legat de consecinţe.

Mellon, a cărui avere este estimată la 920 de milioane de lire sterline, sugerează că actualele schimbări îi vor face pe oameni să depăşească vârsta actuală de pensionare.
Traiectoria vieţii urmează să se schimbe şi nici un guvern nu ţine seama de asta. Multe aspecte ale vieţii noastre vor lua sfârşit şi poate cele mai importante, fondurile de pensie. Nu va mai exista nici o companie sau guvern care să poată susţine vârsta de pesnionare la 65 de ani dacă oamenii vor trăi atât de mult”, mai spune Mellon.

El compară generaţia de britanici a secolului 20 care a lucrat aproape toată viaţa cu generaţia următoare care ar putea lucra doar o treime din viaţă. „Nimeni nu poate susţine acest lucru. Cineva trebuie să promulge acest lucru pentru că altfel vom ajunge al un dezastru economic”. Dar mai spune că oportunităţile de investiţii vor intra în mainstream.

Atâta vreme cât Silicon Valley şi oamenii bogaţi din America încep să se implice în asta, vor exista companii publice, spune el referindu-se la firmele listate pe piaţa bursieră. Este doar începului Juvenescence.

În SUA, Unity Biotechnology, compania pe care Bezos o sprijină cu firma sa Bezos Expeditions, are 150 de milioane de dolari buget pentru a dezvolta medicamente care să prevină, să oprească sau să ducă la regresia a numeroase boli ce duc la îmbătrânire.

Google investeşte şi el în linişte în suplimentele anti-ageing prin proiectul numei Calico. Atunci când a fost fondat, în 2013, Larry Page a spus că se va concentra pe sănătate, well-being şi longevitate.

Împreună cu partenerul său, AbbVie, gigantul farmaceutic plănuieşte să investească 1,5 miliarde de dolari pentru a descoperi leacuri pentru boli precum cancerul sau Altzheimer, însă până acum nu a făcut declaraţii legate de progresele pe care le face.

Mellon însă speră ca Juvenescence să joace un rol important în prelungirea vieţii. „Dacă noi putem fi o mică parte din ceva enorm, acest lucru este extrem de incitant”, spune el.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora