fbpx

Căutare

Share this article

Cea mai complimentată artistă din industrie ne-a dezvăluit cum se întreţine, ce sfaturi de beauty are şi care sunt trucurile la care apelează când vrea să fie seducătoare.

Înzestrată de natură cu o frumuseţe aparte, Antonia reuşeşte să atragă mereu atenţia, însă artista nu este străină de dietele alimentare sau de sport. Iată care sunt micile trucuri la care apelează pentru a fi mereu în formă şi cât mai naturală!

Dacă ai vrea să fii seducătoare, ce tip de machiaj ai alege?

Îmi place să experimentez atunci când vine vorba de make-up şi mă bazez mereu pe sugestiile make-up artiştilor cu care lucrez – Andra Manea şi Ema Uta, dar caut şi eu referinţe. Un make-up care mă pune în evidenţă este cel în care ochii îmi sunt puşi în valoare!

Care a fost prima experienţă cu produsele de machiaj?

Pe la 12 ani, am folosit pentru prima dată mascara şi gloss de buze. Dar eram mereu atrasă, fascinată de make-up, doar că mama nu îmi dădea voie să mă machiez prea des. Îmi spunea întruna că trebuie să îmi păstrez tenul sănătos, fresh. Când au trecut anii şi am ajuns să fiu imaginea AVON, să reprezint un brand de cosmetice, am fost extrem de fericită. Îmi doream foarte mult acest lucru!

Dacă eşti în grabă şi vrei să ajungi la un eveniment, ce coafură şi machiaj alegi?

Părul perfect drept, aşa îmi place cel mai mult şi aşa îl pot des. Atunci când mă machiez singură, folosesc un machiaj simplu, cu codiţe, cel pe care ştiu să îl fac cel mai bine.

Ce secret ai în privinţa părului? Apelezi la ajutorul unui specialist? Se întâmplă să îţi faci şi tu acasă măşti- tratament?

Pentru părul meu, îl las pe Sorin Stratulat să se ocupe de vopsit, coafat, tratamente, am mare încredere în el. Nu am folosit până acum măşti sau tratamente naturiste, doar ulei de măsline.

Cât priveşte dieta, ce faci atunci când se întâmplă să iei 1-2 kg în plus? Cum le dai jos?

S-a întâmplat după fiecare sarcină. Am avut grijă la alimentaţie, am făcut sport, plus faptul că sunt o persoană foarte activă, cariera mă ţine în priză – dansez, sunt în continuă mişcare şi nu a fost atât de greu să îmi revin. Plus că îl am alături de mine şi pe Alex şi el mă ajută şi la sală şi cu dieta. Sunt pe mâini bune. 

Cum arată meniul tău zilnic?

În general, mănânc piept de pui la grătar, uneori şi vită la grătar cu salată verde, orez. Sau salate mai consistente tot cu pui sau vită. Îmi place foarte mult şi sushi şi mănânc destul de des. Deşi îmi plac mult, încerc să evit dulciurile.

Ce părere ai despre detoxifiere? Ai ţinut o astfel de cură?

Nu, nu am ţinut niciodată o cură de detoxifiere, dar nu exclud să încerc pe viitor. Sunt adepta sportului, mâncatului sănătos, multă apă, fresh-uri.

Care este cea mai importantă lecţie de frumuseţe primită până acum?

Cea mai importantă lecţie de frumuseţe am primit-o încă din adolescenţă de la mama mea: să mă demachiez de fiecare data, să nu folosesc mult machiaj decât dacă este necesar, să folosesc cremă hidratantă, să beau multă apă şi să mă odihnesc. Şi respect acest sfat şi astăzi. 

Despre Antonia

Artista a început anul 2018 în forţă cu un nou single, o colaborare neaşteptată cu Connect-R, unul dintre cei mai talentaţi artişti din România. Piesa se numeşte „Adio” (https://www.youtube.com/watch?v=oyfhZPvIpW4&feature=youtu.be) şi a fost compusă de Connect-R cu DJ Sava şi produsă de Alex Cotoi (producătorul român care a produs cele mai multe dintre hiturile Carla’s Dreams, câştigător al premiului Grammy cu piesa “Baddest Girl in Town” a lui Pitbull). De curând, ANTONIA a fost inclusă în topul TC Candler al celor mai frumoase femei din lume şi se află pe locul 11, devansând nume precum Monica Bellucci, Cara Delevigne sau Natalie Portman.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO