Apple a trecut complet la energia regenerabilă
Gigantul din domeniul tehniologiei a anunţat azi că toate magazinele sale, toate centrele de date şi birourile companiei folosesc acum 100% energie regenerabilă.
Această realizare include oferirea de facilităţi în 43 de ţări precum SUA, Marea Britanie, China sau India, după cum anunţă CNN.
Apple foloseşti o varietate de surse de energie regenerabilă precum tehnologia solară, energia eoliană şi noile concepte precum tehnica celulelor de combustie sau micro-hidrocentralele generatoare de electricitate.
În plus, încă nouă furnizări Apple, s-au angajat să-şi alimenteze producţia cu energie regenerabilă.
„Vom continua să împingem limitele pentru a realiza tot ce este posibil cu materialele noastre, pentru a recicla, pentru a oferi facilităţi şi pentru a găsi metode creative de surse de energie regenerabilă deoarece ştim că viitorul depinde de asta”, a declarat CEO-ul Apple, Tim Cook.
Într-un comunicat venit din partea companiei se arată că toate centrele de date ale Apple folosesc 100% energie regenerabilă încă din 2014. Între timp, proiectele de energie regenerabilă ale companiei au reuşit să reducă cu 54% emisiile de gaze de seră încă din 2011.
Noul sediu al companiei din Cupertino, California, care arată ca o navă spaţia este probabil cel mai high profile proiect de energie regenerabilă. Clădirea care a fost inaugurată în 2017 este prevăzută cu paneluri solare pe acoperiş şi oferă energie regenerabilă populaţiei în perioadele de utilizare redusă.
Sustenabilitatea reprezintă o prioritate pentru foarte multe companii. Microsoft susţine că şi-a început activitatea de reducere a emisilor de carbon încă din 2012 şi obiectivul este ca până în 2030 să le reducă cu 75%.
Între timp, Google care aînceput neutralizarea emisiilor de carbon din 2007, a reuşit să atingă pragul de 100% pentru energia regenerabilă a operaţiunilor desfăşurate, încă de anul trecut.
Experţii susţin că este o mişcare deşteaptă a companiilor aceea de a deveni tot mai sustenabile, nu doar pentru economia costurilor pe termen lung, ci şi pentru a atrage şi a păstra tot mai mulţi angajaţi.