Aşa arată cel mai vechi strămoş al omului - LIFE.ro
Mergi la conținut

Aşa arată cel mai vechi strămoş al omului

Detalii despre această descoperire ce a fost făcută în provincia Shaanxi din centrul Chinei, sunt prezentate pe larg într-un articol publicat în revista Nature din care preia news.ro
Share this article

Detalii despre această descoperire ce a fost făcută în provincia Shaanxi din centrul Chinei, sunt prezentate pe larg într-un articol publicat în revista Nature din care preia news.ro. Potrivit cercetătorilor, Saccorhytus reprezintă cel mai primitiv exemplu pentru o categorie de vieţuitoare, denumită ”Deuterostomia”, care sunt strămoşii comuni ai unui număr mare de specii, inclusiv ai vertebratelor (animale cu coloană vertebrală). Vieţuitoarele din specia Saccorhytus aveau dimensiuni de aproximativ 1 milimetru şi se crede că trăiau în nisipul de pe fundul mărilor.

Studiul a fost realizat de o echipă internaţională, alcătuită din cercetători din Marea Britanie, China şi Germania. 

Până la acest studiu, savanţii considerau că fosilele din categoria Deuterostomia au reprezentat organisme care au trăit în urmă cu 510 sau 520 de milioane de ani. Ele începuseră deja să se diversifice în vertebrate – grupul din care fac parte oamenii şi strămoşii lor – dar şi în alte specii, precum stele de mare şi arici de mare.

Deoarece speciile arată atât de diferit între ele, a fost dificil pentru savanţi să determine felul în care arăta strămoşul lor comun.

Noul studiu sugerează că exemplarele ale căror fosile au fost găsite în China aveau corpuri simetrice, o caracteristică moştenită de mulţi dintre urmaşii lor, inclusiv de oameni.

Saccorhytus erau acoperite şi cu o piele subţire, relativ flexibilă, şi cu muşchi, fapt care i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să creadă că aceste vieţuitoare se deplasau prin contractarea muşchilor şi reuşeau să înainteze pe fundul mării prin răsuciri succesive ale corpului.

Potrivit autorilor studiului, cel mai uimitor element al descoperirii constă în faptul că organisme aveau o gură foarte mare în raport cu restul corpului. Saccorhytus se hrăneau cel mai probabil prin înghiţirea unor fragmente de vieţuitoare marine sau chiar a unor alte creaturi marine mai mici.

Corpurile lor prezentau o structură conică, permiţând apei pe care o înghiţeau odată cu prada să fie eliminată. Se crede că acele structuri reprezintă o versiune timpurie a branhiilor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora