Belarus a renunţat la statutul de ţară fără arme nucleare

Vecină cu Rusia şi Ucraina, Belarus a intrat pe lista ţărilor pe care lumea întreagă stă cu ochii în aceste zile. Deşi Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, susţine că ţara sa nu participă la invazia Ucrainei, trupe militare sunt concentrate la graniţă, iar rachete au fost lansate de acolo. În aceste condiţii, acelaşi Lukaşenko a primit drepturi sporite, iar Belarus a renunţat la statutul de ţară fără arme nucleare în urma referendumului organizat la finalul lui februarie.

Referendumul prin care Belarus a renunţat la statutul de ţară fără arme nucleare

În timp ce Ucraina era invadată de armata rusă, vecinii din Belarus erau chemaţi la referendum. Aleksandr Lukaşenko, cel care nu a mai plecat de la conducerea ţării din 1994, şi-a dorit puteri sporite şi le-a obţinut. A cerut imunitate judiciară pe viaţă pentru foştii preşedinţi ai ţării, introducerea unei limite de 2 mandate pentru succesorii săi, ceea ce i-ar permite să-şi asigure funcţia până în 2035, autoritate asupra adunării din care fac parte susţinători ai partidului de guvernământ, oficiali şi activişti pro-guvernamentali, dar şi eliminarea din Constituţie a obligaţiei ca Belarus să fie zonă non-nucleară.

Rezultatele Referendumului i-au oferit lui Lukaşenko tot ce a trecut pe listă, după ce Preşedintele Comisiei Electorale Centrale a anunţat că prezenţa la urnele de vot a fost de peste 78%, iar peste 65% dintre votanţi au răspuns cu Da la toate întrebările expuse pe buletinul de vot. De altfel, preşedintele Belarusului a anunţat încă din ziua votului, înainte de a fi anunţate rezultatele oficiale, că îi va cere lui Vladimir Putin restituirea armelor nucleare la care ţara sa a renunţat odată cu căderea Uniunii Sovietice.

Realegerea lui Lukaşenko în vara lui 2020 a declanşat proteste violente în ţară, proteste reprimate violent de către autorităţi şi soldată cu arestări în masă. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi după anunţarea datelor referendumului din 27 februarie, când 800 de oameni au fost arestaţi pentru că au contestat felul în care a fost organizat.

Cine este Aleksandr Lukaşenko, cel considerat ultimul dictator al Europei

După dizolvarea Uniunii Sovietice, fostul militar în Armata Sovietică, Aleksandr Lukaşenko a profitat de nesiguranţa care domnea în Belarus şi s-a impus drept o voce puternică în politica naţională şi un luptător împotriva corupţiei. În 1993 au fost acuzați de corupţie şi furt din fonduri de stat 70 de oficiali guvernamentali, printre care şi preşedintele Sovietului Suprem, Stanislav Shushkevich. Deşi s-a demonstrat mai târziu că acuzaţiile aduse lui Shushkevich au fost false, acesta n-a mai avut nicio şansă la alegererile prezidenţiale organizate un an mai târziu, alegeri câştigate de Lukaşenko în turul 2 cu peste 80%.

Câteva luni mai târziu preşedintele Belarusului organiza primul său referendum, pentru reinstituirea unor simboluri naţionale ale Belarusului sovietic, precum steagul şi stema. În 1996, după ce mai mulţi deputaţi semnează o petiţie prin care îl acuză de încălcare a Constituţiei, Lukaşenko organizează un nou referendum şi aduce primele modificări acesteia. Dizolvă Parlamentul ales şi îl înlocuieşte cu un grup de persoane loiale, eradicând astfel separaţia puterilor în stat şi punând bazele unui sistem totalitar. Miniștrii sunt numiţi şi destituiţi după bunul său plac, Parlamentul votează legile pregătite de Administraţia prezidenţială, judecătorii sunt puşi în funcţie sau înlăturaţi tot de el şi tot Lukaşenko preia şi controlul asupra Băncii Naţionale.

În 1999 liderul opoziţiei, Ghenadi Karpenko, precum şi alte persoane care deţinuseră funcţii importante şi care contestau regimul lui Lukaşenko, dispar pe rând, apoi sunt descoperite fără viaţă. Alegerile din 2001, contestate de organizaţiile internaţionale, i-au întărit statutul lui Lukaşenko, care a modificat din nou Constituţia ca să poată fi ales în funcţie nelimitat, a cenzurat presa, şi-a îndepărtat orice opozanţi şi a înăbuşit violent orice protest la adresa lui.

Președintele Belarusului a avut în schimb, însă de la bun început, relații apropiate cu Rusia. În 1997 a creat, împreună cu Boris Elţîn, uniunea statală Rusia-Belarus. Tot Belarusul a fost membru fondator al Uniunii Economice Euroasiatice, proiectul lui Vladimir Putin de a readuce la un loc fostele uniuni sovietice.

Putin ar fi fost şi cel care l-a ajutat pe Lukaşenko să rămână la conducerea Belarusului după alegerile din 2020, când Svetlana Tihanovskaia ar fi primit voturile populaţiei, însă rezultatul ar fi fost modificat în mai multe secţii de votare. Mii de oameni au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Belarus, iar poliţiştii i-au îndepărtat folosind bastoane de cauciuc, gloanţe de cauciuc, grenade cu bile de plumb, tunuri de apă şi gaze lacrimogene. Peste 3.000 de oameni au fost atunci arestaţi şi cel puţin unul a fost ucis, mai mulţi jurnalişti independenţi au fost şi ei arestaţi, iar camerele video şi foto le-au fost distruse. Preşedintele Rusiei este suspectat că ar fi sprijinit rezolvarea crizei, de teamă ca revoltele să nu se extindă şi în propria ţară. Mai mult, câteva luni a acordat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari Belarusului.

Citeşte şi: Viața lui Vladimir Putin. De la copil timid și frustrat, la informatorul KGB și până la președintele Rusiei, pe viață – LIFE.ro