Broşe în formă de insecte într-o colecţie numită Insectmania - LIFE.ro
Mergi la conținut

Broşe în formă de insecte într-o colecţie numită Insectmania

Fiecare broşă conţine câte o insectă din propria colecţie de taxidermie a artistei, pe care le-a conservat în răşină, pe baza lor construind apoi corpuri supradimensionate, extrem de frumoase, împodobite cu perle, argint, pietre semipreţioase precum turmalina, cuarţ verde.
Share this article

O colecţie unică de broşe reprezentând insecte a fost lansată de Delfina Delettrez, designer italian de bijuterii de lux, în cadrul Photo London, eveniment de amploare desfăşurat zilele trecute la Londra. Denumită “Insectmania”, mini colecţia alcătuită din trei broşe, este, pe de-o parte rodul studiilor pe care artista le-a făcut după natură, iar pe de altă parte, un soi de terapie prin care Delfina Delettrez spune că îşi tratează frica faţă de insecte. “În prezent, mă situez undeva între dorinţă şi repulsie când vine vorba de insecte”, mărturiseşte artista, citată de The Telegraph, care este convinsă “că ceea ce ni se pare respingător ne atrage în cele din urmă”.  

Foto: Instagram

Dacă la începutul proiectului îşi coordona echipa prin intermediul înregistrărilor video, neavând curajul să intre în camera în care se aflau insectele reale, Delettrez a ajuns să le facă chiar ea disecţia pentru a le putea studia anatomia îndeaproape. Fiecare broşă conţine câte o insectă din propria colecţie de taxidermie a artistei, pe care le-a conservat în răşină, pe baza lor construind apoi corpuri supradimensionate, extrem de frumoase, împodobite cu perle, argint, pietre semipreţioase precum turmalina, cuarţ verde.

Foto: Delfina Delettrez

Colecţia Insectmania – ce este însoţită de o gamă limitată de cercei, pandantive, perle – este valabilă acum la Dover Street Market, din Londra, unde fiecare broşă este prezentată sub o lentilă microscopică în interiorul unei cutii de sticlă entomologică. Preţurile sunt cuprinse între 5.000 şi 11.200 de lire sterline.

Foto: Delfina Delettrez
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora