Budapesta, două oraşe şi nouă poduri peste Dunăre. Ce nu trebuie să ratezi în capitala Ungariei? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Budapesta, două oraşe şi nouă poduri peste Dunăre. Ce nu trebuie să ratezi în capitala Ungariei?

La vreo nouă ore de Bucureşti se află una dintre cele mai frumoase capitale europene. Şi ori de câte ori l-ai vedea (eu de vreo şase ori) nu te vei plictisi niciodată de el. Dar ce să vizităm în capitala Ungariei?
Share this article

La vreo nouă ore de Bucureşti se află una dintre cele mai frumoase capitale europene. Şi ori de câte ori l-ai vedea (eu de vreo şase ori) nu te vei plictisi niciodată de el. Unde pui că descoperi de fiecare dată alte locuri – alte părculeţe, alte statui, alte restaurante, alte cafenele.  

Budapesta, oraşul celor două oraşe, legate între ele de cele nouă poduri peste Dunăre, este plin de obiective turistice (găsiţi şi în acest articol câteva recomandări clasice), clădiri cu istorie, băi termale, dar şi baruri sau cluburi pe care trebuie neapărat să le vezi.  

Aşa că, pentru toţi cei care se îndreptă către capitala Ungariei în perioada următoare – şi aveţi cel puţin un motiv: Sziget Festival– v-am pregătit o listă de locuri pe care să le vizitaţi. În plus, Budapesta are cele mai tari florării, o să vă placă.

Ne plimbăm prin Pesta (oraşul de la est de Dunăre)

Dacă ajungi în Budapesta nu ai cum să nu te plimbi măcar prin faţa Parlamentului – poate ai chiar noroc şi te găseşti acolo atunci când se schimbă garda, e foarte teatral momentul (eu l-am prins într-o duminică pe la 11-12). 

Palatul, aşezat imperial pe malul Dunării, este clar cel mai important loc al oraşului. Una dintre cele mai vechi clădiri legislative şi a treia cea mai mare din Europa. Te poţi plimba pe lângă ea şi o poţi admira din toate unghiurile – la ei se poate, la noi încă suntem în stadiu de proiecte peste proiecte. 

O minunăţie arhitecturală care îţi atrage atenţia din orice loc al oraşului ai fi. A fost de curând recondiţionat, aşa că, acum este şi mai frumos. Dacă vrei să îl vizitezi, o poţi face contra unei taxe de vreo 6,5 euro. 

Dacă ai puţin timp de petrecut prin capitala Ungariei, recomandarea mea este să te plimbi cât mai mult prin oraş. Dacă, însă, vrei să şi vizitezi ceva muzee sau biserici (o să vedeţi Basilica Sfântul Ştefan – foarte impunătoare ca poziţionare, însă pe mine nu m-a impresionat deloc în interior), atunci ai Terror House (Casa terorii) – un muzeu în memoria victimelor ţinute captive, torturate şi ucise în această clădire în timpul regimurilor nazist şi comunist. Nu o să aveţi timp să vă relaxaţi, din contră. Un muzeu plin de emoţie – un loc în care putem conştientiza de câte sacrificii au fost nevoie pentru ca noi astăzi să fim liberi (şi care să ne facă să ne gândim ce vrem să facem cu această libertate). Intrarea aici este vreo 6,5 euro.  

Iar dacă vorbim despre libertate şi sacrificii, în drum spre Parlament vă puteţi opri pe malul Dunării să vedeţi memorialul realizat în memoria victimelor Holocaustului – Shoes on the Danube Bank. Aici se găsesc 60 de perechi de pantofi din fier. Locul se află între Parlament şi Podul cu Lanţuri (o să îl vedeţi după numărul mare de oameni strânşi la mal de Dunăre). 

Şi, inevitabil, dacă ajungi în Budapesta trebuie să te bucuri de locurile lor foarte cool cu street food. KARAVÁN trebuie să fie clar pe lista voastră. Se află pe Kazinszy utca. Găsiţi aici burgers, mexican food sau mâncare ungurească. Dacă eşti vegetarian, găseşti un pub doar pentru tine la doar câteva străduţe distanţă. 

Şi acum că suntem cu burta plină, putem merge la Szimpla Pub, exact lângă KARAVÁN. Ruin pub-uriledin Budapesta sunt mai ceva ca obiectivele turistice. Practic, ungurii au transformat casele părăsite în nişte puburi în care se întâmplă mereu ceva cool (concerte, expoziţii). Ornate cu obiecte reciclate, casele sunt transformate în adevărate expoziţii de artă contemporană. 

Trecem podul către Buda (oraşul de la vest de Dunăre)

Trecem de celălalt parte a oraşului. O să tot faceţi aceste treceri, mai ales dacă sunteţi cu maşina, aşa că o să vizitaţi cam toate podurile importante ale oraşului – o să le puteţi admira direct din trafic. 

Odată ajunşi pe partea vestică a oraşului, trebuie să intraţi în Cetatea Budacare, la fel ca zona malurilor Dunării, este, încă din 1987, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Poţi urca aici şi cu funicularul care se află lângă Podu cu Lanţuri – călătoria durează vreo 3 minute şi costă vreo 5,5 euro (dus-întors). Dacă ajungi aici, neapărat trebuie să vizitezi Castelul Buda– o să poţi face câteva poze panoramice foarte frumoase, iar Parlamentul se vede minunat de aici. 

Găseşti aici şi Biserica Matthias, locul în care au fost încoronaţi, de-a lungul timpului, marii regi ai Ungariei. Construcţia iniţială a bisericii a început în 1255, însă locul a trecut prin nenumărate renovări. În 1541, atunci când turcii au ocupat oraşul, biserica a fost transformată în moschee. Iar din 1686, după ce otomanii au fost alungaţi, a început restaurarea edificiului. 

Din punctul meu de vedere, însă, punctul cel mai important din cetate îl consideră Bastionul Pescarilor. Numele său pare că provine din Evul Mediu, atunci când zidurile oraşului erau apărate de pescari. De aici vei avea o panoramă superbă asupra oraşului. Eşti chiar vis-a-vis de Parlament, aşa că te vei bucura de privelişte. Recomandarea mea este să ajungi aici la asfinţit (o să fie romantic).  

Dacă ajungi aici şi ţi se face foame, să ştii că aici o să găseşti şi restaurantul lui Jamie Oliver

Între cele două oraşe, se află minunata Insulă Margareta 

Dacă vrei să te relaxezi, departe de agitaţia din oraş, poţi să te refugiezi pe Insula Margareta. O oază verde exact în mijlocul Dunării, între Podurile Árpád şi Margareta. De altfel, Budapesta nu este doar un oraş foarte civilizat şi încărcat de obiective turistice, îşi propune să fie şi unul eco-friendly, fiind foarte preocupaţi să protejeze mediul. 

Insula Margareta este un parc imens în care vei găsi de la arbori seculari, la ruine medievale. De asemenea, aici se află două fântâni muzicale, un teatru de vară, un cinematograf în aer liber şi o grădină zoologică. Aşa că, nu o să ai timp să te plictiseşti. Accesul pe insulă nu te costă nimic (doar parcarea, dacă vii cu maşina). Iar recomandarea mea este să ajungi aici şi să te relaxezi. Poate să joci un badminton pe iarba verde de pe insulă. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora