Căutare

Share this article

Când preşedintele ales al SUA, Donald Trump şi primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe s-au întâlnit zilele trecute, aşa cum spune protocolul, au făcut schimb de cadouri şi imediat au găsit un punct comun de discuţie, jocul de golf, după cum anunţă golfdigest.com.

În ceea ce priveşte cadoul oferit de Trump, presa internaţională se contrazice puţin, unii spunând că i-ar fi oferit primul ministru japonez un tricou de golf, în timp ce alţii susţin că un set de crose de golf.

Ceea ce este sigur, este faptul că Trup a primit un driver, o crosă specială pentru loviturile la mare distanţă. Driverul este un Honma Beres S-05 în valoare de 3755 de dolari. Descrierea de pe site-ul companiei producătoare spune că această crosă este pentru acei jucători care vor să lovească foarte departe şi care doresc să-şi corecteze traiectoria.

Printre glumele care s-au făcut în presa internaţională circulă şi aceea că Abe s-ar fi inspirat în alegerea cadoului de la bunicul său, fostul prim ministru al Japoniei, Nobuske Kishi care în 1957 a jucat golf cu preşedintele Dwight Eisenhower.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO