Campion la sporturi de iarnă, antreprenor în IT, senator și acum primar al Brașovului. Cine este Allen Coliban, românul crescut în dizidența hippie - LIFE.ro
Mergi la conținut

Campion la sporturi de iarnă, antreprenor în IT, senator și acum primar al Brașovului. Cine este Allen Coliban, românul crescut în dizidența hippie

Cine este Allen Coliban? Cum a trecut de la sport la IT? Și de ce a ales să lase senatul României pentru a candida la primăria Brașovului?
Share this article

Allen Coliban este brașovean, din Șcheii Brașovului, crescut și educat în România. Se numește Allen pentru că „părinții mei au făcut parte din generația hippie a României anilor ‘70, o generație care a învățat engleză în școală și nu rusă, o generație fugărită de autorități pentru părul lung și pentru barbă, o generație din care mulți proaspăt-părinți au găsit ca formă de dizidență botezarea copiilor cu nume nu tocmai neaoșe. Așa am ajuns să fiu coleg de generație cu Doris, cu Polixenia, cu Iunia, cu Naomi, cu Maximilian, cu Lorena. În acest context, fizicianul de taică-miu mi-a dat numele unor centuri de radiații: (Van) Allen”. Iar zilele acestea a făcut istorie, devenind noul primar al orașului Brașov.

Dar cine este Allen Coliban? Cum a trecut de la sport la IT? Și de ce a ales să lase senatul României pentru a candida la primăria Brașovului?

Cine este noul primar al Brașovului, Allen Coliban?

Allen Coliban s-a născut pe 3 iunie 1979 și a crescut în Șcheii Brașovului. Tatăl său a fost un fizician foarte pasionat de cercetare ce a avut ghinionul de a trăi într-o perioadă în care centrele universitare erau blocate, ajungând cadru al Universității Transilvania din Brașov doar după ’89 (unde a lucrat până la decesul său din 2002). Este român, născut și crescut la poalele muntelui. Iar numele său vine dintr-o dizidență a unor părinți care făceau parte din generația hippie din România anilor ‘70:

Despre intoxicare și despre radiații. ☢️PSD pregătește o campanie murdară, bazată pe intoxicare, pe ură, pe dezbinare….

Publicată de Allen Coliban pe Marţi, 12 februarie 2019

Puștiul al cărui nume a fost ales după James Van Allen, omul de știință american care a descoperit celebrele particule de energie din jurul globului pământesc, a urmat Colegiul Național „Andrei Șaguna”, după care a studiat la Universitatea Politehnică din București (Facultatea de Automatică și Calculatoare) și la Universitatea Transilvania (Facultatea de Management).

Are o experiență de 10 ani în industria IT, 8 ani în consultanță de business şi fonduri europene, 6 ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței. La vârsta de 20 de ani avea deja propria firma de software și lucra pentru clienți internaționali, la 27 de ani era director de producție, iar la 31 de ani președinte de federație.

Povestea de viață a lui Dominic Fritz, neamțul pe mâna căruia își lasă timișorenii orașul. De la copilăria într-o familie numeroasă, la acțiunile de voluntariat în România și până la biroul în slujba președintelui Germaniei și candidatura la primăria Timișoarei

În politică a ajuns după ce a fost sportiv de performanță: a practicat schiul și curlingul

Allen Coliban a reprezentat România la Abu Dhabi Adventure Challenge (2007) și la IGWA Guadeloupe (locul 7), dupa ce anterior a câștigat mai multe concursuri în țară. În schi, a câștigat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin Grupa B (GS, 2005). În curling, a câștigat o medalie de argint la Campionatul European – Grupa C (2013). A fost instructor în Scoția, Cehia, Germania, China, Japonia și a organizat Campionate Mondiale și Jocurile Paralimpice (2014).

După studii, Coliban s-a întors să locuiască în Brașov, unde este căsătorit și are două fetițe. A devenit senator USR de Brașov și vicepreședinte al Uniunii Salvați România, din septembrie 2018 este membru în Comisia pentru mediu, iar din octombrie 2018 este membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură. În calitate de parlamentar, a militat alături de partidul său pentru protejarea independenței justiției în perioada guvernării PSD din 2016–2019 și pentru protecția mediului.

Iar anul acesta a vrut să intre în bătălia vieții. A candidat împotriva lui George Scripcaru pentru a ocupa funcția de primar al Brașovului. Majoritatea inițiativelor sale au ținut de calitatea aerului în Brașov, de spațiile verzi, dar și de sănătate și trafic. Așa cum spune Allen Coliban pe site-ul său: „îmi doresc ca Brașovul să devină un oraș în care cei mai mulți dintre români ar vrea să trăiască. Vreau ca natura, cultura și istoria Brașovului să devină motorul dezvoltării urbane. Îmi doresc ca fetele mele să trăiască într-un oraș în care poți să respiri aer curat, în care cei mai mulți oameni să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu mijloace de transport în comun moderne, care nu poluează. Un oraș în care natura este la ea acasă, alături de o industrie performantă și un mediu academic dezvoltat. Vreau un oraș care îmbrățișează viitorul și nu unul care se agață de trecut”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora