Care este ţara care a adoptat prima lege din lume împotriva ştirilor false? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Care este ţara care a adoptat prima lege din lume împotriva ştirilor false?

Cei care publică sau răspândesc informaţii înşelătoare vor fi sancţionaţi, de-acum înainte, cu amenzi sau cu ani de închisoare. Deocamdată doar în Malaezia.
Share this article

Cei care publică sau răspândesc informaţii înşelătoare vor fi sancţionaţi, de-acum înainte, cu amenzi sau cu ani de închisoare. Deocamdată doar în Malaezia, ţară al cărei Parlament a vota zilele acestea în favoarea primei legi din lume împotriva ştirilor false.
Conform presei internaţionale, proiectul anti-fake news (ce vizează pedepsirea celor vinovaţi de crearea sau transmiterea de informaţii false sau parţial false cu amenzi de până la 123.000 de dolari sau cu până la şase ani de închisoare) urmează să fie aprobat de Senat în cursul acestei săptămâni pentru a intra cât mai repede în vigoare.
Legea se va aplica oricui, în interiorul sau în afara ţării, indiferent de naţionalitate, atâta timp cât ştirile „false” se referă la Malaezia sau la cetăţenii acesteia.

Totuşi, cei din opoziţie – datorită cărora sancţiunea cu închisoarea a fost redusă de la 10 la 6 ani – cred că această lege nu respectă dreptul la libertatea de exprimare şi că are drept obiectiv reducerea la tăcere a celor care critică guvernul: ”Membrii opoziţiei politice din Malaezia declară că legislaţia intenţionează să înăbuşe libertatea de exprimare înaintea alegerilor, considerate un fel de referendum în ceea ce-l priveşte pe prim-ministru Najib Razak, care a fost implicat într-un scandal ce vizează miliarde de dolari deviate din fondul de investiţii de stat din Malaezia”, scrie The New York Times despre legea care urmează să intre în vigoare înaintea alegerilor naţionale, de luna viitoare.

Ştirile false au devenit un fenomen global, însă Malaezia încearcă să-l combată cu o lege anti-fake news„, a declarat Fadhlullah Suhaimi Abdul Malek, un înalt oficial al Comisiei de Comunicare şi Multimedia din Malaezia.

Legislaţia privind ştirile false vizează, prin urmare, „orice ştiri, informaţii, date şi rapoarte care sunt în întregime sau parţial false, fie sub formă de caracteristici, imagini sau înregistrări audio, fie în orice altă formă capabilă să sugereze cuvinte sau idei„, după cum se arată într-un comunicat.

Publicul doreşte ca o lege să protejeze malaezienii de ştiri false„, a declarat Salleh Said Keruak, ministrul comunicaţiilor şi multimedia din Malaezia. „Dacă eşti victima a ceva ce este viral, dar fals, viata ta este ruinată„, mai spune acesta susţinând noua lege şi explicând rolul acesteia de a proteja cetăţenii şi întreprinderile împotriva atacurilor online.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora